Avem un război rece instalat, ce poate degenera dacă se scapă de sub control situația din Israel!

Postat de pe 26 octombrie 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de joi, prezentată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, Cristian Diaconescu a identificat bilanțul și perspectivele conflictului israelo-palestinian, evidențiind detaliile geopolitice subtile care ne pot sugera schimbările ordinii mondiale.

Există două premise esențiale de la care poate porni dezbaterea. În condițiile în care va izbucni un conflict extins în Orientul Mijlociu, este clar că nu va rămâne doar în acea regiune, ci există șanse mari să se răspândească, dar mai ales să afecteze întreaga lume. În acest moment, opinia publică din Israel cere retaliere, perspectiva cetățenilor fiind că au căzut victime unui atac terorist. Problema este complicată din cauza lipsei unei linii a frontului. Hamas-ul este o organizație difuză, ideologică și militară, care s-a inspirat din credințele Frăției Musulmane apărută în Egipt. Mai mult decât atât, Hamas-ul se sprijină pe ajutorul iranian, atât financiar, cât și operațional.

Situația războiului din Orient este extrem de complicată. Ofensiva israeliană asupra Gazei ar fi devastatoare, și de aceea susținătorii Israelului pun o serie de întrebări importante cu privire la dimensiunea umanitară a conflictului. Cuvântul de ordine la acest moment este „contingentarea”. Israelul a avertizat civilii din Gaza de Nord să se retragă la adăpost, însă exodul populației sub amenințare militară depășește limitele unei acțiuni care intră în contingență. Egiptul și Iordania nu vor primi valuri mari de refugiați palestinieni. Contingentarea include și intervenția în legătură cu ostaticii reținuți de trupele Hamas în scopul principal de a face un scut uman și de a întârzia sau chiar bloca invazia israeliană.

Qatarul a transmis Hamas-ului că va bloca sprijinul financiar dacă nu se va rezolva problema refugiaților. O destabilizare a Iordaniei sau a Egiptului ar arunca în aer regiunea. În Qatar se află comandamentul SUA pentru Orientul Mijlociu și sunt 33.000 de militari americani. Dacă aceștia ar pleca din Qatar, statul ar fi pulverizat. Qatarul este încurajat să păstreze coridoarele de comunicare cu Hamas-ul tocmai pentru a putea asigura o soluție alternativă în ceea ce privește ostaticii.

S-au organizat ședințe la nivelul UE, unde state precum Franța, Luxembourg, Italia și Olanda și-au exprimat dezaprobarea cu privire la acțiunile militare până când nu se rezolvă problema umanitară. Secretarul General al ONU a lansat un mesaj care a revoltat profund lumea israeliană, reacția evreilor fiind, însă, exagerată și greșită. Obama a avut relații foarte reci cu Israelul în timpul guvernării lui Ariel Sharon, deci perspectiva sa despre conflictul din Israel este influențată și de probleme personale, ceea ce este valabil și pentru Joe Biden.

Soluția pentru încheierea războiului ar putea fi instituirea unui grup tripartit, format din SUA, Rusia și China, care ar organiza negocierile de pace. Costurile unui război în Orientul Mijlociu sunt mult mai mari decât costurile păcii, și asta ar trebui să înțeleagă și pe asta ar trebui să se bazeze cele trei mari puteri pentru a se putea uni în vederea negocierilor de pace care să aducă un echilibru de durată. Soluția ar putea veni printr-un soi de proxy constructiv, cei trei actori geopolitici influențând diverse state din regiune pentru a crea condițiile propice încheierii păcii.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background