Aurelian Popa: Un război între China și Taiwan ar fi un război fratricid

Postat de pe 3 august 2022

Autor: Oana-Medeea Groza

În ediția de miercuri, 3 august, a emisiunii „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, au fost aduse în discuție deciziile de răspuns ale liderilor Chinei la acțiunea americană și starea de spirit a chinezilor referitoare la un posibil război cu SUA-Taiwan.

„Au declanșat cei din Beijing jihadul. Au început să tragă, au înconjurat Taiwanul și au declanșat focul. La 22:45 ora lor, Nancy Pelosi a reușit să aterizeze escortată de avioane militare decolate din Japonia ca să-i asigure anvelopa de securitate în aer, chestiune fără precedent în istoria relațiilor diplomatice”, este contextul oferit de Aurelian Popa.

Bineînțeles că Ministrul de Externe a spus că asta e sfidare pe față. Ambasadorul Chinei în SUA a zis că va lua măsuri în forță și va acționa cu determinare pentru restabilirea suveranității și integrității teritoriale a Chinei”, informează Activistul Aurelian Popa.

„Tot el a spus că SUA acționează în baza unui dublu standard. Atunci când a fost vorba de un referendum în Donbass, spre exemplu, în care cei de acolo voiau să fie cu rușii, SUA au ținut cu Ucraina și au militat pentru unitate. Dar în momentul în care e vorba de noi, de chinezi, SUA sunt ok să fie Taiwan separat de noi”, adaugă Aurelian Popa.

Măsurile luate de China

Se pare că producția de semiconductori, și nu numai, se bazează pe nisipul cu cuarț din China. „Tot nisipul acesta pe bază de cuarț este resursă și materie primă pentru celule fotovoltaice, pentru baterii ecologice și așa mai departe. Asta înseamnă că, de fapt, sancțiunile acestea economice pornite de chinezi împotriva Taiwanului afectează corporațiile și vor afecta și celelalte industrii”, subliniază Aurelian Popa acest detaliu important și mai puțin cunoscut.

„Foarte mulți taiwanezi s-au mutat pe coasta Chinei și au pornit acolo foarte multe proiecte, companii și au făcut foarte multe schimburi comerciale. Taiwanezii fac schimburi comerciale cu China de 328 miliarde pe an. Taiwan este dependent de economia Chinei și este un satelit economic al Chinei. Se pierd foarte mulți bani dacă se pornește acest conflict, întorcând retorica NATO față de Rusia”, demonstrează Aurelian Popa.

Tot ceea ce livrează președintele chinez pe tema Taiwan îl avantajează pe el și îi dezavantajează pe cei din sud. Cu toate acestea, cei din sud se așteptau ca Xi Jinping să fie ca un fel de Putin, dar el nu s-a ridicat la așteptări. S-a creat un curent anti-Xi”, afirmă Aurelian Popa în încheierea emisiunii.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe noua platformă goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background