Aurelian Popa, DEZVĂLUIRI BOMBĂ despre jafurile din plandemie! Urmează condamnările DNA
Postat de Gold FM Radio pe 31 ianuarie 2023
Autor: Oana-Medeea Groza
În cadrul emisiunii „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, prezentată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, activistul Aurelian Popa a analizat scandalul tunurilor financiare din pandemie pornind de la arestarea lui Victor Pițurcă și a șefului Romarm, dezvăluind cât de mult și cum s-ar fi furat sub bagheta prim-miniștrilor Orban și Cîțu sub pretextul Covid-19.
Întorcându-ne în timp 2-3 ani, activistul Aurelian Popa a făcut o sinteză cuprinzătoare a tot ceea ce a însemnat jaful din România de pe perioada pandemiei. Ajunseserăm de râsul lumii, The Washington Post scriind despre România că se confruntă cu o „pandemie de corupție” din cauza afacerilor ilegale cu măști și nu numai.
Publicația scria despre cum firma ‘romwine&cofee’ SRL, situată la câțiva kilometri la sud de București, a reușit să obțină pe licitație contracte în valoare de 12,6 milioane de dolari pentru livrarea de măști medicale la un preț dublu față de prețul pieței. Principalul beneficiar a fost celebrul Cătălin Hideg, fugit în Abu Dhabi, care mai are o fabrică de teste covid și măști în Dubai. Pe același Cătălin Hideg l-a prezentat Cozmin Gușă ca fiind „un tip util sistemului pentru că i-a dat în primire pe toți cei implicați de la Orban în jos”.
„În urma tuturor crizelor, războaielor și nenorocirilor din lumea asta, păpușarii nu și-au salvat păpușile!”. Trecerea în revistă a tuturor actelor de corupție din pandemie
Aurelian Popa și-a început analiza amintind de ceea ce i-a spus lui Dan Barna în pandemie, după un interviu de jumătate de oră în care fostul președinte al USR nu știa cum să mai facă să fugă și să se eschiveze: „În urma tuturor crizelor, războaielor și nenorocirilor din lumea asta, păpușarii nu și-au salvat păpușile!”. Cam asta se întâmplă și acum: păpușile încep să cadă. Arestarea lui Victor Pițurcă nu face nimic altceva decât să confirme ceea ce a afirmat Aurelian Popa și o mână de alți jurnaliști cum că măștile nu au fost de la bun început conforme.
Curtea de Conturi a sesizat neregulile, întrucât măștile au rămas nevândute și cineva trebuia tras la răspundere și trimis la DNA. Deși Curtea de Conturi întocmise un raport cu privire la neregulile legate de măști, acesta a fost ulterior șters de pe site. Perspicace din fire, Aurelian Popa a salvat documentul și preconizează că majoritatea firmelor menționate acolo vor fi luate în colimator de către DNA în următoarea perioadă.
Ventilatoarele lui Arafat
Se pare că raportul a fost șters și pentru că exista în cuprinsul său un punct care vorbea despre ventilatoarele aduse din Coreea de Sud, achiziționate prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate. Raed Arafat controla toate aceste achiziții publice făcute de ONAC în perioada stării de alertă. Problema e că s-au plătit 4 milioane de euro pentru niște ventilatoare care nu au mai ajuns niciodată la noi în țară. Așadar, atât ONAC-ul, cât și Arafat vor fi printre primii trași la răspundere pentru dezastrul din pandemie
Testele Covid din școli
A urmat marea reușită a lui Sorin Cîmpeanu care a redeschis școlile și care a ordonat să fie adoptat modelul austriac de testare a elevilor în fiecare săptămână cu teste rapide sau teste de salivă. „Testele alea veneau în niște pungi, ca niște piese de lego, deci trebuia să le asambleze profesorii. Îți dai seama câtă contaminare era acolo! A costat 40 de mii de euro să detectezi un elev pozitiv cu un test care dădea eroare la detecție în proporție de 80%!”, a dezvăluit Aurelian Popa.
Incendiile din spitale
În timpul pandemiei, când secțiile de ATI erau pline, s-au făcut fel de fel de improvizații cu aparate de ventilație și cu tuburi de oxigen. În total, au fost 12 incendii în spitale cu aproape 80 de decese. Nimeni nu i-a tras la răspundere pe Miniștrii Sănătății care s-au perindat la guvernare… Toate aceste cazuri grave nu au fost cercetate; ba mai mult decât atât, au fost cu totul mușamalizate.
Milioane de doze de vaccinuri pentru poporul cu una dintre cele mai mici rate de vaccinare
România a achiziționat în perioada pandemică milioane de doze de vaccinuri, sub semnăturile lui Cîțu și a lui Voiculescu. Ca observație, Aurelian Popa a precizat că cei de la Comisia Europeană au trecut pe contractele secrete 10 doze de vaccin pe cap de cetățean, ceea ce demonstrează încă o dată că ei știau de la început că nu vor funcționa. Așadar, Comisia Europeană, în frunte cu Ursula von der Leyen, a mințit încă de la bun început în legătură cu eficiența a două doze de vaccin; știau că eficiența vaccinului este nulă.
Mai mult decât atât, a existat un scandal monstru în Japonia, menționat de The Guardian într-unul dintre articolele lor, atunci când cercetătorii japonezi au realizat un control de conformitate și au descoperit că ingredientele listate pe prospect nu coincid cu ceea ce conținea de fapt vaccinul. Se pare că în vaccinurile Moderna s-a detectat un metal greu care atacă în principal ficatul. Într-o manieră similară, Franța a retras de pe piață măștile FFP2 pentru că exista un risc major de toxicitate pulmonară (conțineau grafen).
Medicii au fost complici la acest genocid, pentru că au tăcut, au fost pasivi, au uitat de Jurământul lui Hippocrate și nu și-au avertizat pacienții cu privire la eventualele pericole ale administrării vaccinului.
Spre finalul emisiunii, Aurelian Popa a prezentat o serie de grafice explicate pe larg în cartea „Cause Unknown”, scrisă de Edward Dows, care arată cum mortalitatea Covid a crescut semnificativ după demararea campaniilor de vaccinare în masă. Concluziile sunt de la sine înțelese…
Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro