Alexa: SUA și UE sunt mulțumite dacă România e condusă de către niște tâmpiți

Postat de pe 22 august 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de joi, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Liviu Alexa a vorbit despre eșecul reunirii mișcării suveraniste, responsabili și consecințe, respectiv despre Ciolacu-prezidențiabil, atuuri și defecte.

Proiectul reunificării suveraniștilor, inițiat de Cozmin Gușă, a fost dinamitat cu directa contribuție a marelui suveranist George Simion. George Simion și Diana Șoșoacă ar fi trebuit să înțeleagă ce înseamnă și ce efecte pozitive majore poate să aibă introducerea în ecuația suveranistă a unui naționalist vechi, cu notorietate, cu experiență și cu o gândire limpede, care le putea aduce acel „quelque chose” care le lipsește. Întâlnirea suveraniștilor și proiectul reunificării au fost distruse de absența lui Simion, care n-a fost lăsat de stăpâni (Ciolacu, Statul Paralel și alți păpușari) să participe. Liviu Alexa a rămas mirat și de reacția Dianei Șoșoacă, care, după părerea lui, dacă ar avea un limbaj mai puțin dur, mai puțin isteric și dacă ar fi mai temperată în ton, ar câștiga enorm, pentru că ideile ei sunt foarte bune. Jurnalistul consideră că Diana Șoșoacă ar avea de câștigat foarte mult din asocierea cu Cozmin Gușă și de plasarea lui măcar cap de listă la Senat sau la Camera Deputaților.  

Temător față de Diana Iovanovici Șoșoacă, că ea ar fi putut într-o zi să-i ia locul sau să fie mai dominantă decât el în partid, Simion a ales să o alunge din partid. George Simion se comportă ca un baronel mic. Acesta este marele pericol al AUR!”, a explicat jurnalistul Liviu Alexa. Lista Guvernului AUR a stârnit râsul jurnaliștilor cu experiență, care, cu câteva mici excepții (cum ar fi Petrișor Peiu sau Mohammad Murad), au văzut doar incompetență în componența „Guvernului AUR din umbră”. Din toate aceste analize și argumente, transpare că Diana Șoșoacă ar avea o portanță mai mare decât George Simion în campania prezidențială (în ciuda miilor de panouri electorale cu agentul imobiliar Simion care vinde case), după cum a subliniat Cozmin Gușă. George Simion se comportă deja ca un politruc, agățând panouri răsuflate și insistând să apară la TV. Diana alege să fie politician anti-sistem și nu se expune stupid prin stratageme de campanie expirate. „Eu cred că Diana Șoșoacă va trece de 7-8% în Parlament și că va avea o creștere mult mai mare decât George Simion, cel puțin procentual”, a afirmat Liviu Alexa.

Cozmin Gușă l-a acuzat pe Simion că se folosește de PSD ca să iasă în față: PSD-ul i-a făcut culoar pentru aparițiile TV de la Digi24 și Prima; la institutele de sondare, poziția lui favorabilă din ultimele luni se datorează tot PSD-ului și sondorilor lui Ciolacu; panourile electorale sunt preluate tot de la PSD. Probabil că Simion este convins că l-a păcălit pe Ciolacu, în timp ce Ciolacu se gândește că o finală cu Simion l-ar avantaja. Totuși, jurnalistul Liviu Alexa este de părere că Marcel Ciolacu va ajunge în finala prezidențială cu Elena Lasconi, care va reuși să crească în baza frustrărilor Dreptei și ale liberalilor. Ciolacu n-ar fi candidat dacă n-ar fi obținut acceptul SRI, ceea ce demonstrează că jocurile sunt făcute deja.

Principalul defect al lui Marcel Ciolacu este perversitatea morală și de caracter, combinată cu viclenia, însă, paradoxal, aceste trăsături ale sale i-au adus în viață toate beneficiile de care se bucură azi, inclusiv funcția. Așadar, Ciolacu este un om foarte aplicat, foarte pervers, care-și urmărește scopul cu orice preț, știe parlamentarism, ceea ce a fost un atu în cariera sa. SRI-ul îl sprijină pe Ciolacu, în baza garanțiilor oferite de Hellvig, cel care l-a inventat din punct de vedere politic pe Marcel Ciolacu.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background