Adrian Severin: Suferim din punct de vedere economic pentru că există un război între SUA și UE

Postat de pe 15 decembrie 2023

Adrian Severin: Suferim din punct de vedere economic pentru că există un război între SUA și UE. Europa a fost ocupată informal după al II-lea război mondial, iar NATO a permis SUA să înlocuiască la nivel ideologic ocuparea Europei cu o așa-zisă alianță.

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Dincolo de propagandă”, moderată de Andrei Gușă la Radio Gold FM, analistul Adrian Severin a realizat un bilanț al anului 2023, concentrându-se asupra contrastului dintre declinul economiei europene și prosperitatea Rusiei și cauzele acestei discrepanțe.  

2023 va rămâne în istorie drept anul extinderii, al convenționalizării și al oficializării războiului mondial, pentru că anul acesta războiul hibrid, declanșat deja de ceva timp, a căpătat vizibilitate. Anul 2023 a fost marcat și de „miracole”, cum a fost încetarea pandemiei de Covid-19 prin izbucnirea războiului din Ucraina și, ulterior, estomparea conflictului din Ucraina prin izbucnirea războiului atipic din Orientul Mijlociu. 2023 a fost anul exacerbării confuziei, al decredibilizării și al distrugerii unor instituții care păreau serioase, cum ar fi Curtea Penală Internațională, dar și a oricărei ierarhii a valorilor. Pandemia de Covid, când toate statele au acționat într-o manieră similară, adoptând aceleași măsuri de restricție, aceleași politici de vaccinare ș.a.m.d., nu a făcut decât să pregătească trecerea de la războiul hibrid la cel convențional și să pregătească populația pentru condiționările și propaganda specifice stării de război.

Dincolo de războiul hibrid sau cel convențional, e limpede că omenirea se află într-un intens război economic. Datele statistice pentru anul 2023 indică faptul că UE a avut cea mai redusă creștere economică, de doar 0,6%, de 3 ori mai puțin decât Rusia, de 4 ori mai puțin decât SUA și de 5 ori mai puțin decât China. Un eveniment marcant ce s-a petrecut în 2023 este tocmai prăbușirea UE ca urmare a politicii americane. Pare, așadar, să existe un război între SUA și UE. UE a încercat să se emancipeze de sub tutela americană, după ce America a ocupat părți semnificative din Europa în mod formal și informal în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Singurul interes pentru SUA de a rămâne prezente în NATO este reprezentat de controlul exercitat asupra politicilor statelor europene prin intermediul acestei așa-zise alianțe. După Războiul Rece, Europa a încercat să elimine ocupația americană, liderii de vârf din state precum Germania și Franța au proclamat public necesitatea unei economii strategice a Europei, dar și pericolul pe care îl prezintă SUA la adresa securității Europei.

În acest război economic vast, cea mai recentă victimă, folosită drept pion dintr-un raționament eronat, a fost chiar Ucraina. Prin Ucraina, s-a încercat uzarea Rusiei din punct de vedere economic, pentru că din punct de vedere militar este extrem de dificil de atins un astfel de țel. Așadar, Ucraina a fost sacrificată în zadar, pentru că Rusia nu numai că nu a fost sufocată din punct de vedere economic, dar nu are nici datorie externă, are resurse naturale extrem de importante chiar pe propriul teritoriu și are o industrie solidă, care a permis renaționalizarea oligarhilor; în final, economia Rusiei a ajuns să se revigoreze și să sfideze orice sancțiuni impuse de Occident, în timp ce economia europeană a intrat în colaps.

Emisiunea „Dincolo de propagandă”, moderată de Andrei Gușă, poate fi urmărită live în fiecare vineri începând cu ora 13 pe Facebook Radio Gold FM, dar și pe platforma goldtv.ro. Înregistrările integrale pot fi vizionate pe goldtv.ro, dar și pe pagina de Facebook a postului de radio, Radio Gold FM.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background