Acuzații de fraudă electorală și bizarerii electorale

Postat de pe 10 iunie 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, jurnalista Iosefina Pascal a analizat bizareriile petrecute în timpul alegerilor de pe 9 iunie.

Prezența la vot a fost de 50% la locale și de 53% la europarlamentare, mai bună cu 4% decât la alegerile precedente. O prezență mai mare la vot din partea românilor este un progres clar, iar dacă va fi menținut același trend sau dacă se va înregistra o prezență și mai mare la parlamentare și prezidențiale, lucrurile se vor schimba în România. Deja s-au schimbat aspecte pe scena politică din România, însă cu excepții.

Nicușor Dan a mai câștigat un mandat de primar la PMB. Iosefina Pascal a prevăzut acest rezultat, tocmai pentru că suspicionează existența unei înțelegeri absconse între partide pentru ca Nicușor Dan să mai rămână 4 ani primarul Bucureștiului. Atât înaintarea propunerii Cîrstoiu drept candidat comun PSD-PNL, cât și ulterioara decizie a PSD și PNL de a merge la luptă cu doi candidați diferiți (Firea și Burduja) au contribuit la victoria lui Nicușor Dan. Acesta a strâns peste 47% din voturi, în timp ce restul voturilor au fost foarte fragmentate între contracandidați și partidele lor.  Nu s-a schimbat nici primarul Timișoarei, Dominic Fritz, care a câștigat cu un scor destul de mare, pe fondul campaniei inexistente a contracandidatului Nicolae Robu. Și la Bacău a rămas pentru încă un mandat USR-istul Lucian Stanciu Viziteu.

Pe lângă suspiciunile de fraudă și acuzațiile de fraudă pe care le aruncă diferiți candidați, cred că este vorba și despre foarte multă incultură politică, foarte multă lipsă de interes din partea cetățenilor cu privire la cine, cum, când și de ce candidează. Această lipsă de interes a cetățenilor față de vot vine de la Statul Paralel și de la cei care alimentează tot timpul ideea că votul nu contează, că votăm degeaba, că votul poate fi furat și așa mai departe”, a subliniat jurnalista Iosefina Pascal.

O altă bizarerie din timpul alegerilor de ieri este reprezentată de listele suplimentare. Doar în București, unde sunt cei mai mulți cetățeni care nu sunt rezidenți cu acte în regulă, au fost peste 10.000 de votanți pe liste suplimentare. În alte județe, precum Dolj, Mehedinți și Bihor, au fost aproximativ 30.000 de votanți (cumulat) pe liste suplimentare. Au fost peste 1.700 de apeluri la 112 prin care cetățenii au raportat fraudele electorale, unii prezentând și probe. S-au deschis câteva sute de dosare penale cu privire la fraude electorale, coruperea alegătorilor și alte infracțiuni corelate cu buna desfășurare a alegerilor. Din păcate, nu vor exista repercusiuni în ceea ce privește scorul electoral al politicienilor posibil avantajați, nu se vor anula alegerile, ci doar vor fi pedepsiți membrii din comisii care au încercat să fraudeze alegerile. Astfel de acțiuni îi conving pe oameni că votul poate fi fraudat cu ușurință și că nu contează participarea lor la procesul electoral și la viața politică a comunității din care fac parte.

Schimbările utile și interesante care s-au produs au fost: detronarea baronului Gheorghe Flutur de la Suceava, prăbușirea USR și demisia lui Cătălin Drulă.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background