Măsurăm munca de pe șantiere cu un ceas oprit în 1981
Postat de Gold FM Radio pe 8 septembrie 2026
România construiește mai mult ca oricând, dar calculează cât durează o lucrare după niște socoteli făcute acum 45 de ani. Nimeni nu vorbește despre asta, deși costă bani reali.
Un utilaj modern de asfaltat face, într-o zi, de câteva ori mai mult decât mașina pentru care a fost calculat timpul de lucru din documentele după care se stabilește prețul lucrării. Documentele acelea sunt din 1981. De atunci, tehnologia s-a schimbat de două-trei ori. Socoteala, nu. Este cea mai puțin discutată piesă din mecanismul care ține astăzi în picioare aproape a zecea parte din economia țării.
Singurul motor care mai merge
Economia a stagnat în prima jumătate a anului, prețurile au rămas ridicate, iar din primăvară țara e condusă de un guvern interimar, care poate rezolva doar chestiuni curente. Într-un asemenea an, construcțiile au rămas practic singurul domeniu care crește, dar cresc dintr-o singură sursă: banul public.
Constructorii spun de altfel că problema lor nu e lipsa de lucru. Este birocrația, lipsa oamenilor și, mai ales, faptul că lucrările executate se plătesc cu mare întârziere. Când statul plătește greu, fiecare greșeală de calcul din faza de ofertare devine o gaură în casă.
Ce se întâmplă, de fapt, în hârtii
Prețul unei lucrări publice pornește de la niște normative care spun câte ore de om și câte ore de utilaj intră într-un metru de drum sau într-o turnare de beton. Ele au fost făcute în 1981 și au fost, ulterior, doar rearanjate: capitolele au fost mutate, unele operațiuni comasate, dar timpii de lucru au rămas aceiași.
Legislația spune că aceste normative sunt orientative. În realitate, la licitații devin obligatorii, pentru că sunt considerate singurul mod de a compara corect ofertele. Așa se face că un constructor din 2026 trebuie să promită un preț calculat pe ritmul unui șantier din 1981. Cercetători de la Universitatea Tehnică din Cluj au recalculat, acum câțiva ani, timpii reali, cu măsurători pe utilaje aflate în funcțiune. Concluziile au rămas în raport.
Cine plătește diferența
Diferența dintre hârtie și șantier nu dispare. O suportă constructorul. Iar la asta se adaugă ceva ce, în 1981, nu avea cum să fie prevăzut: astăzi nu mai există oameni. Construcțiile sunt domeniul cu cel mai mare deficit de personal din România, iar echipele sunt tot mai des mixte, cu rotație mare și instruire în două limbi. O astfel de echipă nu lucrează în ritmul brigăzii pentru care s-au făcut socotelile de atunci.
De aceea, o parte dintre firme au început să-și facă propriile calcule, pe date proprii: iau rapoartele zilnice de pe șantier, jurnalele de lucru și devizele contractate și le pun față în față, până înțeleg cât se poate face, realist, într-o zi obișnuită de muncă. Practica apare mai ales la companiile de talie medie, destul de mari cât să aibă date și destul de expuse cât să nu-și permită o eroare. Este cazul, printre altele, al UNITIP GLOBAL, constructor român care s-a remarcat în ultimii ani prin proiecte de infrastructură de importanță majoră: reabilitarea DJ179 dintre Periș și limita județului Prahova, drumul județean spre Mănăstirea Sfântul Nicolae de la Sitaru și lucrările de la Pasajul Basarab, în Capitală.
Reforma care nu costă aproape nimic
Problema e mai mare decât un set de tabele vechi. România are peste patru mii de poduri și pasaje, iar aproximativ unul din cinci se află în stare proastă sau critică. La Pasajul Basarab, unde UNITIP GLOBAL lucrează în prezent, nu s-a intervenit deloc ani la rând, iar prima evaluare serioasă a fost făcută abia recent. Pe acest patrimoniu urmează să intervenim în anii următori, cu normative de reparații revizuite ultima dată acum două decenii.
Recalcularea lor nu cere fonduri europene, nici legi noi, și nu produce tăieri de panglică. Cere măsurători, o metodologie și o semnătură. Exact genul de reformă ieftină pe care un guvern cu puteri depline ar putea să o facă într-un an și pe care un guvern interimar nu o va face niciodată.
Până atunci, cele mai bune date despre cât se lucrează, cu adevărat, pe șantierele din România nu se află la niciun minister. Se află în arhivele firmelor care și-au făcut singure socotelile.
