Jaf generalizat în România, iar politicienii ne vând pe nimic!

Postat de pe 12 octombrie 2022

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, s-a discutat despre guvernanța mondială prin prisma posibilei vânzări a Petrom-OMV către o companie norvegiană, ce promite să asigure pe viitor necesarul de gaz Austriei și nu României.

Austriecii și norvegienii au desfășurat în ultima perioadă tot felul de întâlniri și tratative pentru a se pune de acord în privința afacerii OMV Petrom. Deși gazele exploatate provin din țara noastră, nimeni nu ține cont de poziționarea României în această afacere.

Jurnalistul Bogdan Comaroni dezvăluie că România mai deține doar aproximativ 20% din acțiunile OMV Petrom și i-a fost retras dreptul de preempțiune. Procentul majoritar de acțiuni i-a revenit Austriei în urma privatizării OMV Petrom, ei deținând 51% din acțiuni. Restul acțiunilor care însumează un procent de aproximativ 28% le revine altor entități.

Interesantă este descoperirea lui Bogdan Comaroni care a investigat cazul, a discutat cu specialiști din domeniu și a aflat informații deosebit de importante. Se pare că printre acești 28% care au acțiuni la OMV Petrom se află inclusiv persoane fizice, dar și „băieții deștepți din energie”, politicieni actualmente în poziții de guvernare și care au contribuit la privatizarea OMV Petrom, la care se adaugă diverși oameni de afaceri potenți.

Negocierile dintre Austria și Norvegia

Săptămâna aceasta, Austria și Norvegia negociază o afacere cât mai profitabilă pentru ambele părți în privința OMV Petrom. Norvegienii solicită să dețină procentajul majoritar de acționariat, întrucât urmează să se implice major în afacerile europene, cel puțin pe partea de furnizare a gazelor. Pe de altă parte, austriecii și-au asigurat spatele prin impunerea unor clauze contractuale care i-ar îndestula cu gaze pentru următorii 20-25 de ani.

Cine apără interesul României?

Pe scurt, nimeni. Răspunsul elaborat se regăsește în analiza anterior prezentată de jurnalistul Bogdan Comaroni. „Pe acea listă de 28% se află firme acoperite de serviciile secrete, firme ale unor oameni de afaceri potenți și politicieni români. În joc sunt interese enorme! Asta ne arată clar de ce s-a privatizat OMV Petrom într-un asemenea mod, de ce avem prețuri mari la gaze dintotdeauna, deși ni le producem singuri ș.a.m.d. Mereu am avut trădători implicați în afacerile cu Gazprom și nimeni nu a intervenit când am avut parte de abuzuri clare. A fost permis un jaf generalizat! Iar cei 28% profită de pe urma prețurilor mari la energie, pentru că doar așa pot scoate profit”, declară Bogdan Comaroni spre finalul emisiunii.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background