În ciuda protestelor din weekend, parlamentul francez a aprobat legea care impune realizarea pașaportului verde
Postat de Gold FM pe 26 iulie 2021
Autor: Maria Teodora Șuta
Parlamentul francez a aprobat proiectul de lege care va face obligatorie vaccinarea anti-Covid pentru toți lucrătorii din domeniul sănătății. Proiectul instituie și un permis sanitar, cunoscut sub numele de Certificat Verde, care permite accesul publicului în locurile publice.
La începutul lunii august, obligativitatea vaccinării cadrelor medicale, precum și pașaportul verde vor intra în vigoare. Măsurile au caracter provizoriu, ele fiind valabile până pe 15 noiembrie. La fel ca în România și în celelalte țări membre, pașaportul verde din Franța se acordă celor vaccinați. Documentul se oferă și persoanelor cu un test recent negativ sau celor care au făcut boala în ultimele șase luni.
Curtea Constituțională a Franței se va pronunța asupra acestei legislații, înainte ca ea să intre în vigoare. Motivul este că implementarea acestui document poate să fie asociată cu limitarea unor drepturi civile. În încercarea de a preveni adoptarea acestui proiect, au avut loc sâmbătă ample manifestații în mai multe orașe din Franța.
Franța a ajuns săptămâna trecută la 22 de mii de îmbolnăviri pe zi, de peste cinci ori mai multe decât la începutul acestei luni. Până acum 72% dintre adulți au primit cel puțin o doză de vaccin, iar 54% sunt imunizați complet. Franța are un procent mai ridicat de vaccinări, comparativ cu cele din Germania sau Italia.