Statele Unite își pierd din putere?
Postat de Gold FM pe 24 iunie 2021
Autor: Iris Drăghicescu
Jurnalistul Bogdan Comaroni, a vorbit astăzi în cadrul emisiunii „Cei în Gușă, și-n căpușă” realizată de către Cozmin Gușă, despre cum puterea Statelor Unite a început să scadă.
Din bloguri scrise de către diferiți jurnaliști americani, Comaroni a observat că reiese o idee comună: Statele Unite nu se mai află într-o zonă de maximă putere.
„Puterea militară nu mai aparține Statelor Unite de mult. A fost înlocuită de cea a rușilor. Ei, din punct de vedere tehnologic, se află cu cel puțin 10 ani înaintea Statelor Unite. Aceasta este părerea comentatorilor specializați.”
„Există o analiză extraordinară economică, bazată pe monedele actuale, pe dolar, yuan, euro, ruble, dar și pe criptomonede. Dolarul momentan pierde teren în fața euro, yuanului și a rublei”, a zis Bogdan Comaroni.
Ieri, la forumul anual economic din Sankt Petersburg, după întâlnirea cu Biden, Putin a spus că se gândește serios să renunțe la garanțiile și la acoperirea rezervelor pe care Rusia le are în dolari americani pe segmentul dat de petrol. În momentul de față, Rusia este dispusă să renunțe la aproximativ 200 de miliarde de dolari până la finalul anului și să-i înlocuiască cu aur și euro.
China, prin investițiile financiare făcute, lucrează deja pe euro, aur și diamante. Nu are în vedere dolarul american.
„Lovitura este imensă, pentru că Statele Unite trebuie privite atât ca imperiu militar, de forță strategică, cât și imperiu economic. Ori, în momentul de față, bătălia pe piața de capital este imensă. Dolarul este deocamdată una dintre principalele monede ale lumii, dar se estimează că în următorii doi sau trei ani dolarul va ajunge pe unul din ultimele locuri în această ierarhie”, a declarat Comaroni.
Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, cu Cozmin Gușă, este difuzată pe frecvența 96,9 MHz, de luni până joi și poate fi găsită integral pe YouTube sau Facebook la Radio Gold FM