Legăturile lui Gabriel Comănescu cu Serviciile Secrete

Postat de pe 15 iunie 2021

Autor: Adrian Lambru

Jurnalistul Marius Ghilezan a declarat în cadrul emisiunii “Ce-i în Gușă, și-n căpușă” din 14 iunie de la Gold FM că: Firma lui Gabriel Comănescu aparține, defapt, Serviciului Român de Informații”.

Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) prevede două proiecte care au ca scop demonstrarea fezabilității economice și tehnice a hidrogenului. Ambele vor urma să fie derulate de compania românească privată GSP Power. Valoarea totală a celor două proiecte se ridică la 585 de milioane de euro.

Nu e clar cum a ajuns compania lui Gabriel Comănescu să fie unica firmă privată menționată expres în capitolul elaborat de Ministerul Energiei din PNRR.

Contextul politic

Jurnalistul Marius Ghilezan susține că „unei astfel de cercetări, nici americanii nu i-au dat de capăt. Iar statul român se împrumută să-i dea lui Gabriel Comănescu sute de milioane de euro. De ce? Pentru că acest om de afaceri a fost sponsorul principal al lui Vergil Chițac, primarul Constanței, candidat PNL”.

“Comănescu are în spate Serviciul Român de Informații

Marius Ghilezan a declarat că tot acest subiect a fost trecut cu vedrea de foarte muți politicieni și de oameni din justișie. Asta pentru că omul de afaceri ar fi susținut de SRI.

„Comănescu are încheiate contracte de publicitate cu o agenție a unui apropiat al purtătorului de cuvânt al SRI. Din acest motiv nu se face atâta vâlvă în spațiul politic. Banii care vin de la UE sunt pentru structuri, iar structurile nu sunt arestate” – a adăugat jurnalistul.

Emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 13.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background