Ion Cristoiu: „Guvernul nu mai lucrează, joacă în filme”

Postat de pe 30 mai 2021

Autor: Adrian Lambru

În Uniunea Europeană România ocupă locul 25 din 27 privind numărul de doze de vaccin făcute la suta de locuitori. În acest sens, premierul Florin Cîțu a dat startul unei campanii, „Ce conține vaccinul?”, prin care se dorește convingerea cât mai multor oameni în direcția vaccinării anti-Covid19.

Jurnalistul Ion Cristoiu a declarat în cadrul pastilei sale zilnice faptul că „Executivul României s-a transformat săptămâna aceasta în Hollywood”. În urma îndemnului dat de premier, mai mulți miniștri din Guvern au realizat un videouri scurte în care răspundeau la întrebarea „Ce conține vaccinul?”. Printre aceștia s-au regăsit Ioana Mihăile, ministrul sănătății, Lucian Bode, ministrul afacerilor interne, Stelian Ion, ministrul justiției și alții.

Lucian Bode: „Pentru mine, vaccinul reprezintă viață și siguranță”.

Florin Cîțu: „Ce conține vaccinul? Normalitate. Să pot să beau cafeaua alături de prieteni la interior”.

Ioana Mihăilă: „Vaccinul împotriva Covid-19 conține o șansă pentru doamna Frusinica, de 40 de ani, care are un copil cu dizabilități. Conține șansa pentru dumneaei să continue să aibă grijă de familie”.

Ion Cristoiu consideră tot acest demers „o pierdere de timp și de bani. Vă vine să credeți că niște oameni care trăiesc din taxele și din impozitele noastre s-au ocupat de treaba asta? Și pentru ce? Câte probleme sunt în țara asta, iar Guvernul României, în frunte cu prim-ministrul Cîțu, s-a apucat să facă filme”.

Pastila lui Ion Cristoiu poate fi urmărită integral pe pagina de Facebook a Radio Gold FM Romania.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background