Impactul tehnologiei asupra copilăriei

Autor: Iris Drăghicescu

În emisiunea de duminică, „Lumi în coliziune”, susținută de Radu Golban, doi moderatori, în vârstă de 10 ani, Vivane Golban și Petru Andrei Chiș au discutat cu directorul de programe și psihologul, Cristina Buja, de la Fundația Regală Margareta a României, despre impactul tehnologiei asupra copilăriei.

Înființată în 1990 de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, împreună cu tatăl său, Regele Mihai, Fundația Regală Margareta a României este astăzi o organizație neguvernamentală de elită care sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații.

„Ar fi ireal să vorbim în ziua de astăzi despre timp zero petrecut în fața unei tablete, unui telefon sau laptop. Nu ele în sine dăunează, ci mai degrabă timpul îndelungat, care duce la suprasolicitare psihică, mentală și la prea puțin timp pentru alte activități, interacțiuni umane avem cu toții nevoie”, a declarat Cristina Buja.

„Ce lecții trebuie să învețe părinții noștri?”, a întrebat Petru Chiș. Doamna Buja a răspuns că cea mai importantă și mai grea lecție pe care trebuie să o știe un părinte este să-și vadă și să-și audă copilul exact așa cum este el, să fie disponibil cu răbdare, cu blândețe și cu intenția de a privi viața din perspectiva copilului.

„Există oameni de știință care ne spun că folosirea în exces a tehnologiei: telefoane mobile, tablete, calculatoare etc., ne poate face rău. Cât de rău ne poate face?”, s-a interesat Petru Andrei. Răspunsul dat s-a referit la faptul că este important să ne asigurăm că utilizăm tehnologia într-un mod sănătos. „Accesul la tehnologie poate modela arhitectura creierului, însă efectele sale pot fi benefice sau dăunătoare în funcție de timpul petrecut pe ecrane și de tipul de activitate. E adevărat că studiile de imagistică indică faptul că utilizarea excesivă a tehnologiei în cazul copiilor poate duce la întârzieri de dezvoltare, de limbaj și chiar de comunicare. Pe de altă parte, astfel de riscuri sunt pentru orice altă activitate în exces”, a afirmat psihologul.

Viviane Golban, având deja în familie o discuție despre idea că, în zilele de astăzi, copiii nu mai învață nimic la școală, a dorit să afle și părerea Cristinei Buja. Ea conideră că astfel de discuții au existat mereu, în toate generațiile. „Este, din păcate, un mod de gândire cumva limitativ pe care îl transmitem din generație în generație. Cred că astăzi copiii care au resurse atât personale cât și familiale și de mediu învață și sunt mulți copii care chiar învață și se descurcă foarte frumos în vremurile de astăzi. Există copii care învață mai puțin și care au dificultăți din acest punct de vedere.”

Petru Chiș a mai pus întrebarea: „Cum ne afectează pe noi, copiii, această pandemie?”, la care doamna Buja a răspuns că, individual, fiecare știe cum a fost sau nu afectat. A adăugat ulterior, „ce pot să spun este că acolo unde exista deja un „teren fisurat”, pademia a adâncit durerile, dificultățile. Cred că a fost foarte greu pentru copiii care nu au avut acasă sprijin, un mediu bun și cald să îi fie alături, vorbesc aici despre copiii din programele noastre. Pentru acești copii să vină la centrele noastre de tip școală, după școală, era o gură de aer proaspăt și atunci, tocmai pentru că noi am înțeles cât de importanți eram pentru ei, am reușit să mutăm toate activitățile noastre în mediul online în trei zile. Pentru contextul pe care îl trăiam, să poată să rămână conectați cu noi chiar și în mediul online a fost o salvare pentru mulți dintre ei, deși știu că în online nu au putut să aibe îmbrățișările de care aveau nevoie. Pentru ei cred că a fost cu adevărat foarte greu și vă spun că unii dintre ei nu aveau acces la tehnologie și pentru unii dintre ei să vină la proiectele noastre în format fizic însemna „evenimentul zilei”, ca să spun așa. Cred că și pentru copiii din familii stabile a fost o perioadă dificilă. În același timp, cred că s-au adaptat cu bine apoi, tocmai pentru că avem această putere în noi de a face față aversiunilor și dacă avem și un mediu care ne sprijină, reziliența crește. Cred că cea mai mare dificultate pentru toți a fost faptul că a trebuit să stăm izolați. Prin naște, nevoia umană de bază a noastră este de a crea relații și conexiuni. Atunci, a fost mai greu să o mai îndeplinim”.