„REFLECTOR” la GOLD FM: La Cluj – „vopsit gardul, înăuntru leopardul”. Bani plătiți, lucrări inexistente
Postat de Gold FM Radio pe 30 aprilie 2026
(transcriere a rubricii „Reflector” a Iulianei Pitaru Vlacicu, din cadrul emisiunii „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” la Gold FM)
Cluj-Napoca este, de ani de zile, prezentat ca un model de administrație locală. Un oraș modern, eficient, bine gestionat. Dar când reflectorul se mută din zona declarațiilor publice în zona documentelor financiare și a execuției din teren, apar disfuncționalități care nu pot fi ignorate.
Primul tip de problemă identificată potrivit documentelor analizate: există lucrări decontate care nu se regăsesc în realitate. Turnări de beton, confecții metalice, hidroizolații, elemente de organizare de șantier — toate înscrise în documente, aprobate și plătite. Verificările în teren indică neconcordanțe clare între ceea ce apare în acte și ceea ce există efectiv.
Al doilea tip: lucrări care există, dar cu diferențe între cantitățile executate și cele decontate. Suprafețele raportate în documente sunt mai mari decât cele constatate fizic în teren.
Al treilea tip: lucrări decontate care nu se regăsesc deloc în oferta inițială sau în documentația contractuală. Aceste cazuri ridică întrebări legitime despre modul în care sunt aprobate și justificate cheltuielile publice.
La acestea se adaugă ajustări de preț fără corelare clară cu documentele contractuale — și nu doar în proiecte locale. O parte dintre aceste neconcordanțe apar în proiecte finanțate din fonduri europene, inclusiv din PNRR, ceea ce poate conduce la creșterea costurilor fără o justificare solidă și afectează eficiența utilizării fondurilor publice.
Disfuncționalitățile nu se opresc aici. În evidența contabilă au fost identificate facturi înregistrate de două ori, facturi neînregistrate la timp, avansuri nerecuperate și garanții menținute în evidență deși termenul legal este depășit.
A fost semnalată și practica divizării achizițiilor în contracte mai mici, astfel încât acestea să rămână sub pragurile legale pentru proceduri competitive — o abordare care afectează transparența și concurența în atribuirea contractelor.
Iar în evidența patrimoniului, bunurile nu sunt evidențiate complet, valorile nu sunt actualizate și există neconcordanțe între evidența scriptică și situația din teren.
Dar testul cel mai vizibil al acestei administrații este metroul din Cluj-Napoca — proiect declarat strategic de Emil Boc, un contract de peste 9 miliarde de lei, finanțat inclusiv din bani europeni, atribuit consorțiului internațional Gülermak – Alstom – Arcada, primele două companii fiind multinaționale puternice din Turcia respectiv Franța iar a treia fiind cea mai mare firmă de construcţii din judeţul Galaţi.
În cadrul acestui proiect a fost acordat un avans de 1.036.000.000 lei. Din acesta, 111.000.000 lei trebuiau deja recuperați. Suma efectiv recuperată până acum este infimă comparativ cu valoarea contractului: aproximativ 7.500.000 lei. O diferență de peste 100 de milioane de lei — o necorelare majoră între finanțare și execuție.
Trei explicații sunt posibile: ori lucrările nu avansează în ritmul asumat, ori mecanismul de recuperare nu este aplicat riguros, ori controlul asupra fluxului financiar este insuficient sau inexistent. Indiferent de explicație, concluzia e aceeași: banii publici nu au fost recuperați la timp, iar Emil Boc a considerat că nu este nevoie ca publicul să înțeleagă motivul acestei întârzieri. Primăria Cluj-Napoca trebuie să comunice public riscurile reale generate — și aici nu vorbim doar de posibila pierdere a 100 de milioane de lei ce puteau fi deja folosiți în alte proiecte publice, ci inclusiv de riscul de întârziere a lucrării ce ar aduce în mod evident și costuri suplimentare. O întrebare rămâne deschisă: este Emil Boc cel responsabil cu aprobarea plăților, verificarea lucrărilor și recuperarea avansului?
Pe lângă această întrebare, Gold FM a adresat ieri încă nouă întrebări primarului Emil Boc pentru a-i integra răspunsurile aici, întrebări din care spicuim: Care este valoarea totală a avansurilor acordate în ultimii ani, ce procent din aceste lucrări este în întârziere și ce măsuri concrete ați luat pentru recuperarea sumelor sau penalizarea întârzierilor? Există riscul ca municipiul Cluj-Napoca să fie obligat să returneze fonduri europene din cauza acestor nereguli? Există situații în care lucrările plătite nu corespund integral cu cele executate în teren? Dacă nu, cum explicați diferențele identificate între situațiile de plată și execuția fizică? La aceste întrebări și încă câteva primarul Emil Boc nu ne-a răspuns, așteptăm în continuare și vom mediatiza dacă sau atunci când acesta va reveni cu un răspuns.
Privite împreună, toate aspecte expuse astăzi conturează un tipar: necorelări sistematice între documente și realitate, deficiențe de control și vulnerabilități în gestionarea fondurilor publice. Nu sunt doar niște erori izolate, ci la niște disfuncționalități persistente în primăria Cluj-Napoca.
Cluj-Napoca rămâne un oraș important și dinamic. Dar funcționează oare corect mecanismele administrative? Pentru că, dincolo de imaginea publică a primăriei Cluj-Napoca, există un principiu simplu: banul public trebuie gestionat cu rigoare și transparență.
Ce este extrem de suspect la Cluj-Napoca este că direcția teritorială DNA Cluj nu se ocupă și nu anchetează toate aceste lucruri care au fost depistate prin controale ale altor instituții ale statului, asta în timp ce activitatea organizației este intensă în județele învecinate Clujului, ocolind mereu cu cercetările primăria condusă de către Emil Boc.
Dacă și dumneavoastră vă doriți o Românie mai corectă și aveți informații despre abuzurile efectuate de angajații statului român, scrieți-ne pe email la reflector@radiogoldfm.ro