Australia – Turcia 2-0. Selecționata din Antipozi a produs prima mare surpriza de la Mondial, după un meci spectaculos
Postat de Gold FM Radio pe 14 iunie 2026
Australia a învins Turcia cu 2-0, în meciul din prima etapă a grupei D și a produs prima mare surpriză a Campionatului Mondial de Fotbal. Turcia a controlat mare parte din confruntarea cu Australia și și-a creat cele mai importante ocazii, însă eficiența și defensiva excelentă a australienilor au făcut diferența, iar reprezentativa de la Antipozi s-a impus cu 2-0.
După un început echilibrat, turcii au preluat inițiativa și au încercat să spargă apărarea adversă, însă fără succes. Australienii au lovit pe contraatac în minutul 27, când Irankunda a profitat de spațiile lăsate de adversari și l-a învins pe Cakir la primul său meci la Cupa Mondială.
Până la pauză, Turcia a continuat să atace și a fost foarte aproape de egalare în minutul 30, când Bardakci a zguduit bara cu un voleu spectaculos din afara careului.
În partea secundă, jocul a rămas sub controlul turcilor, care au forțat revenirea și deși Turcia a avut posesia și ocaziile mai clare, Australia a impresionat prin organizarea defensivă și prin modul în care a gestionat momentele dificile. În minutul 75, Metcalfe a închis tabela cu un șut de la marginea careului, fără speranțe pentru Cakir.
În celălalt meci al zilei, Qatarul a smuls un egal istoric în fața Elveției. Un gol egalizator marcat în minutul 94 a ajutat Qatarul să obțină o remiză, 1-1, în fața Elveției în meciul de debut la Cupa Mondială FIFA 2026, bifând astfel primul punct din istoria sa la turneul final. Elveția a scris în prima repriză, în minutul 17, din penalty.
sursă: ziua.md