Ghilezan: Crin trebuie votat de către toți nesuveraniștii care consideră că varianta Nicușor Dan este una fatală pentru România
Postat de Gold FM Radio pe 24 martie 2025
Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ”, prezentată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Marius Ghilezan a vorbit despre sondajul CURS, care indică poziționarea prezidențiabililor la începutul campaniei electorale, cine și în ce condiții are șanse pentru finala de pe 18 mai, respectiv despre mobilizarea PSD și PNL pentru sprijinul lui Crin Antonescu, dacă este reală și eficientă sau, din contră, este doar de fațadă și-i va crea probleme candidatului.
După apariția primelor sondaje serioase referitoare la candidații înscriși în alegerile prezidențiale din 2025, jurnalistul Marius Ghilezan a explicat că scorul umflat al lui George Simion așează o țintă uriașă pe capul suveranistului și că misiunea CURS a fost îmbărbătarea candidatului Crin Antonescu. George Simion are o șansă extraordinară să ajungă în finala prezidențială, dar are nevoie de o campanie inteligentă, prin care să convingă publicul suveranist nehotărât în privința candidaturii sale.
Bazinul electoral al coaliției PSD-PNL-UDMR, care îl sprijină pe Crin Antonescu, însumează un procent de 35%. Având în vedere viitorul dezastruos pe care îl promite o posibilă președinție a lui Nicușor Dan, electoratul nesuveranist ar trebui să-l voteze pe Crin Antonescu, spune Marius Ghilezan. Nicușor Dan poartă cu sine pericolul imens al propagării unui progresism deșănțat. PSD-ul este cel mai interesat de victoria lui Crin Antonescu, pentru că liderii partidului își dau seama că, altfel, riscă să iasă de la guvernare. Totuși, campania va fi grea pentru Crin Antonescu, pentru că acesta va fi sabotat de către cei din PNL.
Victor Ponta nu este un candidat prizabil pentru suveraniști, în pofida eforturilor sale constante de a poza în naționalist și patriot. În mod similar, PSD-iștii îl desconsideră și antipatizează pe trădătorul Victor Ponta, deci acesta nu poate spera la voturi din tabăra social-democraților; cartea pe care o joacă ei, pentru că este ultima lor șansă, este reprezentată de candidatura lui Antonescu.
În tabăra progresistă, Nicușor Dan are potențial de creștere, dar îi lipsesc cu desăvârșire mesajele puternice de campanie. Nicușor Dan nici nu mai beneficiază de susținere externă, cel puțin nu din partea lui Sir George Iacobescu, care l-a sprijinit anterior pe primarul de București.
Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro