SORIN GRECU: “Văd că am rămas un dușman al statului! Informatorii mei din comunism, menajați de Mădălin Hodor, vicele CNSAS!”

Nu e niciun secret faptul că am ieșit dintr-un cancer de gradul IV, și alte boli, cinci ani presărați de patru dificile intervenții chirurgicale și o istovitoare radioterapie (34 de episoade), suferință accentuată – de ce să n-o spun – și de “acoperiții” din presa clujeană, care vorbeau, triumfal, despre mine, ca despre un mort. Dar toate aceste “apăsări” din trecutul recent sunt nimicuri față de ezitarea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității de a-mi dezvălui numele reale ale informatorilor mei din comunism, aflate în dosarul de urmărire (nr. 1347/trecut în ev. în 24.VI. 1986). Astfel, după luni grele de așteptare și două cereri depuse în acest sens, am parte doar de promisiuni.

“Am încercat, prin poezie și boemă să înving comunismul!”

Mărturisesc deschis, încă din adolescență, Dumnezeu mi-a oferit un imes cadou: aplecarea spre poezie. Spun aplecare, fiindcă mult mai târziu, cred eu au apărut realele roade poetice, până atunci fiind vorba mai degrabă de încercările disperate ale unui tânăr de a-și descoperi vocația – într-o lume cenușie și insidioasă, cum era societatea comunistă. Important e însă faptul că am fost descoperit la 17 ani de regretatul scriitor Dumitru Radu Popescu (evident avantajat și de faptul că eram coleg de “Șincai” cu fiul său Traian, devenit, peste ani, redutabil operator și director de imagine la TVR) care a “văzut” ceva la mine și mi-a emis și o poliță în alb – așa cum, peste ani, m-au promovat criticul literar Laurențiu Ulici sau, după `89, marele om politic Ion Rațiu, angajându-mă la ziarul său țărănist, PATRIA. Dar toată urmărirea mea informativă a început în 1982 (conform notelor primite de la C.N.S.A.S) imediat după plecarea protectorului meu, D.R.P.-ul, la București, ca director la “Contemporanul”, când eram deja student la Filologie. Așa cum se știe, Dumitru Radu Popescu avea o personalitate uriașă, dublată de un spirit ludic și șugubăț care – între anii 1979 și 1982 – mi-a dat nas și mi-a publicat, peste cenzura de partid, în TRIBUNA, poeme în care ironizam pe față comunismul… Desigur, el – de la înălțimea poziției sale de membru al Comitetului Central al PCR, director de revistă și apoi președinte al Uniunii Scriitorilor – era de neatins, însă eu (din mărturiile verbale ale unor foști securiști) ajunsesem să fiu urmărit, încă de pe atunci, ca elev, împreună cu fiul său, pentru fronda noastră, concretizată prin chefuri monstruoase prin localurile Clujului și o atitudine disprețuitoare față de societatea socialistă multilateral subdezvoltată. Aceste aspecte, cum spuneam, nu apar în dosar, protecția noastră de atunci fiind prea mare: însuși Dumitru Radu Popescu și, mai mult ca sigur, bunul Dumnezeu! Mari nebunii, totuși inofensive, am făcut împreună cu Traian și cu ceata disperată de colegi, care ne însoțea – în numele Artei și Libertății…

Perioada Hurezeanu

În schimb, în notele Securității și ale informatorilor de după 1982, (Dosarul deschis “pentru manifestări ostile” și “suspect evaziune S.U.A., vezi Foto”) apare, pe larg, amiciția mea strânsă cu extraordinarul Mihai, fratele renumitului dizident-poet de la Radio „Europa liberă”, Emil Hurezeanu, astăzi ministru de externe al României! A căror “victimă colaterală” am fost, în cadrul dosarului SCRIITORUL…și încă ce victimă! Dar nici până în ziua de azi n-am reușit să aflu dacă SCRIITORUL era Mihai sau fratele său. M-au ciuruit! Iar execuția Securității m-a dus, până la urmă, aproape de colaps: fusesem oprit de la publicare, eram ostracizat public, aflându-mă deja în preajma sinuciderii. Gest încurajat inclusiv de directorul de după D.R.P. al “Tribunei”, prozatorul Vasile Sălăjan, care – atunci când mă duceam să-l întreb de ce nu mi se mai publică poemele, îmi spunea direct că fac o figură proastă în peisaj…și ar fi bine să dispar! Ca  să aflu recent că respingerea mea repetată nu era întâmplătoare, ci un act bine instrumentat de Securitate: „Grecu era nemulțumit că nu i se publică poeziile, fiind mereu amânate, fără a i se spune motivele nepublicării. Cluj-Napoca, 27 iulie `85 – informatorul ENE „. Nota ofițerului: „SORIN GRECU este în atenția Mr. TATU VIOREL., care va intensifica lucrarea lui. Este un tânăr cu predispoziție spre activități nonconformiste. „Ene” ne va informa în continuare conform aspectelor politice pe care suspectul le ridică, dacă are poezii cu tentă nonconformistă, relații cu elemente parazitare, dacă are un anturaj – gen cenaclu clandestin – unde-și face cunoscută creația. Se exploatează la lucrarea subiectului!” Aprobat, apoi semnat.

Peste ani, Mihai s-a dovedit același prieten devotat, neschimbat față de cel din vremurile de restriște: s-a purtat exemplar cu mine, mulțumindu-mi pentru atitudinea mea de atunci și dezvăluindu-mi personaje din cultura clujeană (pe care le-am găsit ulterior și în dosarul meu), care l-au “săpat” și pe el. Practic, aceștia îmi năvăliseră cu bocancii în casă, în foaia matricolă de la „Filo” și… în vise. Erau ZORRO (ZORO), ENE, RĂDULESCU.

Urmărit 24/24 de cinci ofițeri și-o armată de turnători!

Și acum, iată numele ofițerilor care s-au ocupat de tânărul, pe atunci în vârstă de 20 de ani, Sorin Grecu, timp de patru ani, perioadă după care informările au dispărut și despre care am fost informat de C.N.S.A.S. că altele…nu există: coordonator, șef serviciu: Maior VIOREL TATU, Lt.col. EUGEN VELEA, Maior STEOPAN (serv.II), Lt. RODICA MOLDOVAN, Lt.col. SZEKELY FRANCISC.

Aceștia instrumentau o draconică urmărire a mea, care avea loc, așa cum spuneam, peste tot: acasă, în familie, la facultate, în oraș – dar mai ales prin localurile Clujului și la cafeneaua „Arizona”, pe care o frecventam zilnic, alături de sute de clujeni. „Băieții” știau multe despre mine și declarau, de asemenea, multe – de la faptul că la un moment dat aveam două “boabe” pe toamnă, că nu mă înțeleg bine cu soția, că doresc – precum atâția alții – dispariția lui Ceaușescu și până și faptul că nu sunt mulțumit de sistemul de debut literar în “turmă”, care fusese instaurat după 1984, iar eu îi căzusem victimă cu volumul ALPHA `84, de la Editura „Dacia”. Teribil de grav era, însă, și ce nota informatorul “RĂDULESCU”, în 13.11.1985: “Grecu Sorin este nemulțumit de faptul că i se impune ce să scrie, de lipsa de libertate în creația lui și pe această bază intenția lui de a părăsi țara. Cu ocazia acestor întâlniri Grecu Sorin avea asupra lui literatură americană pe care el spunea că trebuie s-o restituie bibliotecii americane, dar aceasta nu era deschisă la ora respectivă. Grecu Sorin cunoaște limba engleză destul de bine.” La care, apare, dedesubt, Nota ofițerului, Lt.col. SZEKELY FRANCISC: “Semnalarea este făcută de către informator pe baza instructajului făcut cu ocazia recrutării. Grecu Sorin nu este cunoscut în problemă. Din semnalare rezultă că este un “poet” nonconformist care dorește să ajungă în occident pentru a se “realiza”, chiar cu sprijinul “Europei Libere”. Se pare că are  relații cu lectorul american, de unde primește literatură.”

Dar, cea mai gravă “lucrătură” a Securității a fost aceea prin care diverși agenți provocatori aveau sarcina să mă scoată drept OMUL SECURITĂȚII, deși eu n-avusesem niciodată direct de-a face cu această instituție – și nici nu-o vizitasem. CITIȚI ȘI VĂ CRUCIȚI. Nota informativă a lui ZORO, făcută la Lt. Col. Velea Eugen în 21.06.1984: “Sursa vă informează în legătură cu o discuție pe care am purtat-o cu un oarecare Ștefan (n.n. – Ioan Tudor Ștefan, la această oră decedat) înalt, brunet, absolvent al Institutului Politehnic Cluj-Napoca, dar care nu este încadrat nicăieri, în 19. 06. 1984, la “Arizona”. Acesta mi-a atras atenția să mă feresc de SORIN GRECU. Întrebându-l de ce, mi-a spus că a aflat de la M.A. că ar fi omul securității. A. a povestit că, fiind chemat la organele de securitate și atenționat asupra conduitei sale politice și civice ar fi văzut pe masa anchetatorului o notă scrisă de SORIN GRECU. A relatat această  informație la „Arizona”, la unii prieteni, astfel că lumea crede că SORIN GRECU este omul securității. Ștefan spune că M.A. l-a luat pe Sorin Grecu la întrebări, în legătură cu cele văzute de el. Sorin s-a pierdut motivându-i că cei de la securitate i-ar fi “falsificat” scrisul. (Nota mea: la o asemenea grosolănie, spusă direct – și susținută în public și ulterior, după 1989, cu efect devastator pentru prestigiul meu – am rămas mut, incapabil de a reacționa. Mi-am jurat însă, în barbă, să cer de la C.N.S.A.S. dosarul meu și să-i dau, ulterior, acestuia, o lecție) 21.06.1984, ZORO. Notă Lămuritoare a Lt. Col. VELEA EUGEN: “Nota se referă la reacția și starea de spirit a unor elemente avertizate în cazul „Scriitorul”. Și alți informatori ne-au semnalat că dintre cei implicați mulți se suspicionează și nu au încredere unul în altul. Vom alimenta aceste suspiciuni, întrucât contribuie la destrămarea anturajului „Scriitorul”. Informatorul ne va informa în continuare cu privire la aspecte de interes informativ. Materialul se exploatează la caz.” Și un alt clujean, A.S., redactor la publicația „Napoca Universitară”, scria în nota sa că aflase, în urmă cu două săptămâni, din restaurantul „Pescarul”, de la M.A si G.C. faptul că SORIN GRECU a fost chemat în fața organelor de securitate, lucru, desigur, inventat. Cert este că unul dintre ofițeri insista la turnători, cu diverse SARCINI: “(Informatorul) să acționeze pentru apropierea cu Grecu Sorin, iar în discuții să stabilească dacă are lucrări de „sertar”, de ce natură, cine sunt persoanele, români sau străini, care îl influențează în concepțiile sale, ce relații are cu lectorul american. Să-l exploateze cu privire la HUREZEANU.” Iar indicația “tartorului”, Mr. TATU, vine necruțătoare, pe marginea foii, ca o ghilotină: “Veți verifica în ce măsură se ocupă de el S(erviciul) III – problema americană, după care voi face propuneri” (12 dec. 1985).

Furnizarea numelor reale ale informatorilor, tergiversată de Hodor!

La această oră mă aflu în următoarea situație: deși dosarul cu notele informative la adresa mea le-am primit – și am aflat numele ticăloșilor, din context sau din situațiile în care aceștia lansau zvonuri dezpre mine – furnizarea numelor din spatele pseudonimelor este amânată în mod nejustificat de conducerea C.N.S.A.S., în ciuda insistențelor, iar “vicele” C.N.S.A.S. se face că nu înțelege ce doresc.

RĂSPUNS CNSAS DIN 27 SEPT. 2024: „Stimate Domn, Vă aducem la cunoștință că, urmare a cererii dumneavoastră, înregistrată la C.N.S.A.S. cu nr. P 3154/23 din 19.09.2023, a revenirii din 12.08.2024 și a verificărilor suplimentare potrivit solicitării, în temeiul art. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 24/2008, aprobată cu modificările și completările ulterioare, în evidența electronică a dosarelor preluate în Arhiva C.N.S.A.S. nu s-a identificat niciun dosar/document  întocmit de fosta Securitate pe numele dumneavoastră, cu excepția celui pe al cărui copii xerox le-ați cerut și le-ați primit. Vă asigurăm de întreaga disponibilitate a C.N.S.A.S., pentru a vă pune la dispoziție anumite documente, care ar putea fi subscrise cererii de acces pe care ne-ați adresat-o, dar numai în măsura în care acestea pot fi identificate. Cu stimă, Vicepreședinte, Mădălin-Vasile Hodor.”

La care, iată rugămintea mea, trimisă C.N.S.A.S. pe 28 sept. 2024:  “Cu stimă, doresc un răspuns clar  la întrebarea mea de bază, menționată în cerere și trecut sub tăcere în răspunsul de față, de aceea reiterez: vreau Angajamentele (cu numele reale) informatorilor Zorro (Zoro), Ene și Rădulescu. Cu mulțumiri…și speranță.”

Și de atunci, aștept, aștept…

SORIN GRECU

sursă: gazetadecluj.ro