Omul de nimic,parte din caracatița contemporană

Autor: Nicolae Balasa

Periodic, eu și mulți asemenea mie privim în urmă, ne ducem în timp, iar acolo, ca un făcut, ne oprim unde durerea, cândva, ne-a plesnit, lăsând urme. În suflet, cu precădere! Ciudat! Bilanțurile nu sunt cum am crede și am vrea, doar o sumă de realizări, ca pe vremuri, pentru îmbătat poporul cu apă de ploaie, pe burta goală. Ca un făcut însă, și astăzi, la tot pasul, realizări, sumă de iluzii… Da, iluzii, un fel de ifose pârlite, contextual, pe inimi încinse, ca pietrele lui Moise de la malul Mării Moarte, pe care și-au copt evreii azimele, cât timp el a despicat cu toiagul fermecat, apele. Oricare dintre noi, cât să trecem puntea, ca de fiecare dată, ne consolăm cu ce este, cu ce avem, mai ales când mintea ne este deja dusă cu sorcova și gândul plecat după cai verzi pe pereți. La toate cele trecute în revistă, musai și realizările ce crezi că te-ar împăia pe un soclu, drept recunoștință. Statui! Recunoștință din partea cui?! Azi le pun unii, popas pentru păsările cerului, mâine, le dau jos alții. Cum dumnezeu o fi rezistat atâția ani Lenin, sub zidurile Moscovei, doar dracu știe, dar, până la urmă, și lui i-au venit de hac, l-au parcat în trecutul istoric. Pentru rotirea timpurilor prezise de Ecleziatul, fiul lui David: „ce este a mai fost și o să mai fie”! E de luat aminte…De, omul, sumă de emoții, rezultat al unor hormoni în reacții chimice complexe, dar de context. Am simțit nevoia să vorbim și despre așa ceva, mai ales că de-a lungul atâtor pagini nu pomenisem de astfel de situații, ce-i drept umane. Or fi, ele, emoțiile, și la animale în preajma împerecherii spre conservarea speciei?! Nu știu, dar am să mă interesez, însă aci, la oameni, lucrurile sunt clare: „faci ce faci și tot în pat ajungi!” – ca să citez un cunoscut în viață. Nu neapărat din conștiința perpetuării, ci din divertisment, experiență, uneori din necesitate etc., la un pahar de vin roșu, mai nou, la un un fum de iarbă sau la un tras pe nas, din plictiseală cică metafizică. De, și ea tot emoție ce se spulberă ca frunza în vânt. Doamne, cât de încurcat e omul?! Lume, ce să mai vorbesc! Frica și foamea de orice (de putere, în special) ne rostogolesc inconștienți spre acel niciunde. În pământ, spre cer, Dumnezeu știe?! Firește, după doza asta de pesimism, musai să precizez că adevărurile subiective, despre care am tot vorbit de-a lungul acestei cărți, adevăruri pe care le-a întors pe toate părțile și Kant, nu au drept ingredient doar emoțiile, ci o întreagă stânsură de frământări ce te fac să crezi că omul nu e doar dracul gol, ci, din joi în paște, mai e și om. Mare greșeală! Spun asta din pățaniile personale, că tot vă promisesem măcar una din ele, pațanie precum aia a lui Creangă, cu pupăza. Nu vă gândiți la prostii, ci la Pupăza lui din tei. Când nici că ar fi gândit, ea, zbâc! Și uite-o, nu e! La fel și cu mine, Făt frumos-din dud, care fac uneori greșeala de a crede că a dibuit omul om, iar el, „omul”, fleoșc cu bâta în baltă, nuca în gard și mocirla la mine în cap. Una peste alta, chiar dacă am întors și soarta, și destinul, și sensul vieții cam pe toate părțile, cu toată știința, ajungi la concluzia că dacă ți-e dat să îți iese Dumnezeu în drum de-a lungul vieții, îl mai și vezi, iar El îți pune și mâna pe creștet, ai șansa de a nu fi făcut umbră pământului de-aiurea ca tot felul de loaze, luate, după vorba bătrânilor, din căluși, de Rusalii. Pe de altă parte, dacă îți e dat să bați palma cu dracu, ca Faust a lui Goethe, cât să cunoști și să treci puntea, după minta ta, în cunoștință de cauză, o bați. Diferența dintre prima situație și asta de pe urmă, constă în faptul că loază ai fost, loază rămâi, ca bolândul din jocul călușului jucat la români. Anterior, ca oricare om ce vrea să o scoată cumva la capăt, m-am plasat când într-o extremă, când în alta. În realitățile vieții, la tot pasul, încercări de tot felul. Răzbește și are calea mai dreaptă și o idee mai netedă ăla care vede dincolo de iluzia despre care ne-a vorbit Platon, în Mitul Peșterii, amintit și de mine, aici, în carte, lapidar, doar la nivel de sugestie.
Ca să nu o lungim de-aiurea, fără a pune gram de substanță în cele spue, adăugăm drept ingredient mersului nostru prin lume omul de nimic, omul un fel de sumă a tot ce se numește carență umană, ce tinde în disperarea sa spre a parveni oricum, oricând, cu orice preț, oriunde s-ar afla pe fața pământului. Pe scurt, omul de nimic este în stare de orice, de la șicanele zilnice, făcute semenului, până la crima cu premeditare, pentru a se pune moț la toate și păduche la vedere. Alături lui, acestui nimic și arât, parcă și răul mascat, veninul parfumat și întâmplarea propice sieși. Ca să vedeți că cele înșiruite sunt și legate și funcționale am să mă refer la o întâmplare concretă, întâmplare ce întărește expresia „un rău nu vine niciodată singur” . Pe scurt, în urmă cu vreo doi-trei ani, (iau ca reper anul 2024), prin toamna lui 2021, cam pe la sfâșitul lunii septembrie (26-27.09.2023), începutul lui octombrie, fără a fi cumva pus în gardă, a făcut o hernie de disc. Pur și simplu, după un duș, când să pun piciorul afară de sub el, am căzut secerat. Eram singur, prin București, cu destule pe cap. Nu are rost să intru în amănunte însă, după căzătură, m-am târât ca un câine, până în dormitor apartamentului, a luat antiinflamatore, aflate întâmplător prin geantă, apoi m-am culcat. Dimineața m-am trezit cât se poate de devreme, am încercat să merg, să fac exerciții cu piciorul, parțial amorțit. În cele din urmă, am decis să cheme o cunoștință pentru a mă duce la serviciu. Nu avem nicio garanție că aș fi putut conduce, într-un oraș înghesuit și prăfuit precum carierele de piatră. La instituția în care lucrm, ca un semn, am căzut pe primele trepte. Cel ce mă însoțise s-a speriat. Mi-a sunat colegii. Unii dintre ei, probabil, din complezență, alții într-un suflet, au coborât să-mi fie alături. Au fost însă și dintre cei ce au trecut pe lângă mine, fără a se opri. Pe scări, o treaptă mai sus, se afla directorul unei companiei, ce funcționa în aceeași clădire. „Domnul (…), să vă chem o ambulanță?” „Da, am aprobat eu, afirmativ, din cap”. Câteva minute după aceea, eram în drum spre Spitalul Municipal. Acolo, în vizită, Ursula von der Leyen, Președinte al Comisiei Europene, și Iohannis, Președintele României. Treceau în revistă procedurile din perioada pandemiei de covid. Un teatru ieftin la un asemenea nivel! Când privesc în urmă și-mi aduc aminte cum au încălcat drepturile și libertățile umane, inclusiv dreptul de a fi informat asupra a ce vor să-ți facă și dreptul de a fi lăsat omul să decidă, dar și în prezentul răscolit de tot felul de presupuse fraude, ba chiar de crime împotriva umanității, îmi vine să tot blestem. Vai de mama lor! Niște măscărici! O adunătură de propagandiști, ca să nu le zic altfel, păduchi plățiți bine din banii publici, a căror conștiință este îngropată încă de la venirea lor în lume, la doi metri și ceva, în pământul cel galben. Metaforic vorbind, ei, propagandiștii, în marea lor parte, în toate timpurile, și oriunde pe fața pământului, conștiința iadului, aici, în drigării mergătoare pe fața pământului. Cu cine să vorbești și ce să le ceri? Suflet nu, creier chircit pe propaganda însușită, apoi și orbi, și surzi la tot ce le este în jur. Nimic mai mult! Prin urmare, acolo, în spital, personalul, de la cei din conducere, până la ultimul medic sau infirmieră, ca pe vremea dictaturii ceaușiste, erau atenți la detaliile primirii celor doi, aflați în vizită, nici pe departe la bolnavii aduși de salvări, așezați în scaune cu rotile și uitați în holul de la intrare. Printre ei și eu, cu hernia de disc. Pănă să mă vadă primul medic, un ortoped, au trecut vreo șase ore. La neurochirurg, am ajuns două ore mai tărziu. Altfel spus, la opt ore după ce am intrat în spital, m-a ascultat un medic, mi-a scris, în grabă, o rețetă și mi-a dat drumul acasă. Voi, cititorii acestor rânduri, ați cita un tolomac în viață: „ghinion”! Personal, aș spune că nimicul, în cazul de față, un fel de spoială a vremurilor, se manifesta la vedere. Iar dacă el, nimicul, este manifest și la cel mai înalt nivel, imaginați-vă cam ce este de la el în jos. Pentru a înțelege ce urmează, trebuie să fac fie și doar câteva precizări: 1. Nu vreau să folosesc, pe parcursul relatării, nume și prenume, nu din teama de a deschide conflicte, faptele au existat, sunt consemnate și ele pot fi probate cu ușurință în orice clipă, cu documente, cu martori, ci din dorința de a generaliza răutatea umană, impostura, ticăloșia, ura, mercantilismul fără limite, modalitatea de a parveni cu orice preț, ce poate duce pe oricine la pierzanie, într-un cuvânt, orbirea interioară.

2. Din acest motiv am să notez personajele, amestec în tot ce s-a întâmplat, cu nume generice, gen „M- Maria, Maya, Monica etc”, personajul care a ocupat funcția de președinte, funcția de conducere a instituției, adjunctul său, în primii trei-patru ani de mandat cu „N- Nicolae, Nick etc”, conducătorul interimar și personajul ocupant al postului respectiv, cu „C” – Camelia, Cristina etc” ș.a.m.d.
   De menționat este și faptul că doar cu puțin timp înainte ca eu să fac hernia de disc, Comisia de Cultură a Parlamentului (să zicem a unui parlament dintr-o țară Y, de pe Marte), fără o motivație cât de cât argumentată public, a respins Raportul anual al instituției în care lucram și eu, ca personaj plasat pe funcția vicepreședinte (notat mai sus cu „N”. În aceste condiții, „M”, conducătorul instituției, conform unui articol din Legea 504/2002, cu adăugirile și modificările ulterioare, și-a pierdut funcția. Altfel spus, a redevenit unul dintre cei unsprezece membri ai Consiliului, funcție onorabilă, de demnitate publică. Prin aceeași lege, tot ca urmare a unui alt articol, funcția de conducere vacantă a revenit vicepreședintelui. Una dintre obligațiile de serviciu ale noului conducător, adică a mea, a constat în organizarea alegerii unui nou președinte, din grupul de unsprezece, pentru funcția de conducător interimar. Cum nicicând în viață nu am fost obsedat de funcții, ci de performanțe intelectuale,, în plus, faptul că știam că nu voi fi validat, nu am candidat. O colegă, „C”, a fost singura care a făcut-o și tot ea a fost votată de unanimitatea prezentă (10 voturi), mai puțin votul meu. După încheierea procesului-verbal ce a consemnat această etapă, și după trimiterea acestuia către același Parlament și aceeași comisie, conform procedurii, din poziția mea de conducător interimar, i-am delegat dreptul de semnătură C-ului, iar eu am redevenit vicepreședinte, încercând să fac o echipă, absolut necesară în coordonarea performantă a instituției. Nu am reușit atât cât mi-am propus! Acest al doilea personaj, „C”, tot din zona politicului, așa cum am mai spus, o specie umană aparte, cu care mai greu te poți înțelege. Din punctul acesta de vedere, pentru corectitudine, trebuie să spun că și „M” era plesnită de aceleași metehne educative. Specific acestora, sub masca corectitudinii, a political – correct-ului (în special, câtă vreme alt tip de a fi corect, morală, demnintate etc., nu există), se ascunde interesul partidului dizolvat, în cel mai fericit caz, în interesul de grup sau, mai abitir, interesul de gașcă sulfuroasă, cu ifose de lăutari școliți la conservatorul de partid. Instrumentul și, desigur, partitura, vă dați seama, nu mai contează! Doar sunt demnități publice și unii, și alții. La grămadă! Preocuparea lor, ca de altfel a tuturor asemenea, parvenirea multilaterală și „înaintarea spre cele mai înalte culmi”, cu orice preț. Trecem peste și revenim la firul acțiunii pentru a vedea cam ce formă a luat „lupta de clasă politică, la nivel de demnitate publică”, câtă vreme clasa muncitoare, cu lupta sa cu tot, după `89, încet, dar sigur, a fost pusă la insectar. Încă o precizare, vorba ăluia cu reclama la bere, „încă una și mă duc”: nu știu cum o fi pe la alții, dar aci, pe planeta asta, în țărișoara „Y”, când puterea politică este formată dintr-o gașcă lărgită, instituțiile politice, din subordine, se împart între actanți, după anumite criterii, cică pentru performanță, în realitate pentru a răsplăti propagandiștii, „trup și suflet partidului” și, desigur, pe cei ce se ocupă de lipirea unor afișe după dezlipirea sau distrugerea altora. Din această precizare, desigur, în primul rând, instiuția CNA, era plasată sub palma PSD-ului. Dacă am uitat ceva, am să completez pe parcurs, încât totul să fie fără dubii.
   Acum, după momentul revenirii mele pe funcția de vicepreședinte, totul ar fi trebuit să intre în normalitate, însă, pe de o parte, primul conducător, „M”, nu s-a împăcat sub nicio formă cu noua sa poziție la nivel de decizie în instituție. Orgoliile îi dădeau în clocot.
   În permanență îi lipsea ceva, în special momentele în care chema pe oricine, din eșaloanele inferioare ale instituției sau pe cei ce reprezentau colaboratorii noștri externi, la tutun, cafea și, chipurile, la analize, de altfel niște discuții banale, în urma cărora aștepta adulații. Biroul lui „M” devenise, la propriu, un fel de cafenea cu program redus, loc în care impostura căpăta, prin manipulare, și nuanță, și culoare. Dacă ar fi fost doar o lipsă de caracter fără manifestări externe, sunt convins că cele ce au urmat s-ar fi stins în fașă. Nu a fost să fie, pentru că, în astfel de situații, pentru tipologii asemenea, stăpânirea de sine nu există. Ura, disprețul, dorința de răzbunare, toate carențele umane se pun în mișcare. În astfel de situații, cei ce se aseamănă se adună și pun la cale vrute și nevrute. Și aici, în cazul de față, nicio excepție. Prin urmare, poteca spre „ai noștri” din Parlamentul poporului, trăitor în spații celeste, a devenit, dintr-o dată, mult mai bătătorită. Acolo au fost tălmăcite și puse pe roate mai multe direcții. Prima ținea de modificarea (pentru un singur om), Legii 504, Legea audiovizualului, pentru ca „M” să poată reveni pe postul abia pierdut (funcție cu dedicație, la vedere, nu?!), a doua direcție, până la revenirea pe funcție a lui „M”, trebuia împiedicată validarea în Paralament a lui „C”, iar a treia consta în a o trage pe dreapta, a face-o invizibilă pe aceeași „C”, de a lăsa-o fără putere de decizie, în instituție, prin retragerea dreptului de a semna, drept acordat de către subsemnatul, conform procedurii. La fel procedasem și în cazul înscăunării cu acte în regulă, în așteptarea validării de către Parlament și în situația cu „M”. În consecință, pe neașteptate, am fost aruncat într-un fel de luptă, o luptă dincolo de limitele legii, pentru că în astfel de cazuri, de moralitate nu se poate vorbi. Zilnic mi se repeta, de către „M”: „retrage-i dreptul de a semna, tu ești adevăratul conducător al instituției”. După zile, săptămâni sau chiar luni de hărțuire și presiune psihică și după ce s-au petrecut și alte două fapte, am cedat. Nu voi trece mai departe până nu am să vă spun că, propagandei de tip securist, din interiorul instituției, i s-au alăturat, ca la carte (informație din cel puțin trei surse), două flașnete din eșalonul doi, al instituției. Toate sursele mi-au turnat în urechi următoarele informații: „C”, încă ocupant al funcției de președinte interimar, ar fi solicitat secretariatului din instituție să-i trimită mapele zilnice de lucru și de corespondență la un Spa, termen care, pe vremuri, semnifica „sănătate prin apă”, astăzi, „centru de înfrumusețare și menținere a sănătății”. Până aici, privind din interiorul instituției, nimic deosebit. Spun nimic deosebit, pentru că, la solicitarea unor informații despre acest comportament, am aflat că și „R”, un fost președinte – fost conducător al instituției, procedase în multe situații asemănător, însă nu solicita documentele la Spa, ci le cerea la el acasă. Adică, solicita mapele, le „lucra”, apoi le trimitea către instituție prin șoferul ce îl deservea. Dacă până aici am „acceptat” astfel de fapte, totuși, „ca o stare de normalitate”, atitudinea de context a lui „C”, ca președinte interimar, nu a putut fi depășită. Conform celor trei surse, șoferul, un om în vârstă, ce o deservea pe „C”, la Spa, s-ar fi așezat pe un scaun sau o băncuță de pe marginea bazinului, în așteptarea mapelor ce trebuiau „lucrate”. În acel moment, caracterul lui „C” și-ar fi spus cuvântul: „ți-am permis eu să te așezi?”- i-ar fi reproșat „marea demnitate publică”, iar omul s-ar fi ridicat tăcut, frânt în el pentru a nu știu câta oară, și a așteptat în picioare, preț de vreo două ore, primirea documentelor, acte oficiale în circuitul funcțional al intituției. Acest tip de comportament, îmbibat până la refuz de aroganță și nesimțire, m-a scos toată viața din minți, însă acum, mai mult ca oricând. Contextul, imaginar, mi-a pus în față, nu o demnitate a unui popor, a cărei menire era să-l deservească, ci un tip de impostură socială, lipsită de orice urmă de caracter și de omenie. Nu am să vă descriu felul în care fapta prezentată la care s-au adăugat altele descrise, mi-a întors stomacul pe dos, nu are rost. A treia direcție (prima, cea cu modificarea legii, o voi lăsa la o parte, s-au ocupat cei ce trebuiau să se ocupe și au și finalizat), a constat în a fi chemat la Parlamentul țărișoarei „Y”, în același loc în care se urzise și se pusese în mișcare tot ce am descris anterior. Aici, în Parlament, mi s-a cerut să-mi „îndrept greșeala”, greșeală ce consta în a da drept de semnătură lui „C”. Plesnit ca de un trăsnet, în acel moment, m-am simțit atât acuzat, dar și trădat de către „M”, căreia, la început de mandat, după cum v-am descris mai sus, i-am acordat un gram de încredere în plus, desigur, necesar pentru mersul instituției. Încolțit, mâhnit, cu o scârbă de nedescris în suflet, neîmpăcat cu mine însumi la nivel de conștiință, revenit în instituție, la limita legii (am consultat și avocați), dar și a ridicolului de care eram conștient, am ridicat dreptul de semnătură lui „C”, iar eu am preluat iarăși prerogativele specifice funcției de președinte, de conducător al instituției. Cu alte cuvinte, am redevenit conducătorul instituției, cu acte în regulă, conform Legii 504/2002 cu modificările și completările ulterioare.
   Oricare dintre voi, cititori ai acestor rânduri, în condiții de normalitate, ați crede că eu m-am apucat serios de treabă și că totul a intrat în firesc. Bine ar fi fost să fie așa, numai că „M”, plasată la începutul mandatului 2018-2024, pe funcția de președinte, pentru faptul că am șovăit în a-i pune în mișcare planurile spre „propășirea sa spre cele mai înalte culmi”, într-un plan paralel cu hărțuirea în vederea ridicării semnăturii, mi-a pregătit, în stil, de data aceasta, politico-securist, stil asemănător legionarismului românesc – în perioada în care acesta a funcționat ca putere în stat, fie eliminarea totală, prin hărțuire, știind de faptul că făcusem, cu câțiva ani în urmă, un infarct violent, și inima îmi era în piuneze, cu două stenturi deja plantate, fie o înlăturare din funcția de decizie pe care o aveam. În prima fază, profitând și de contextul căderii mele, urmare a atacului violent provocat de hernia de disc, cu o șiretenie greu de imaginat (să nu credeți că a fi șiret înseamnă a fi și deșteptul lumii, șiretenia este specifică și animalelor, și vulpea e șireată, însă tot înțepenită în sistemul său rămâne), în urma unor discuții purtate pe WhatsApp, între 27-30 octombrie 2021, m-a convins de faptul că trebuie, pentru liniștea și sănătatea mea, să demisionez. Ca nu cumva să mă răzgândesc, pe data de 01.11.2021, la orele 8 dimineața, șoferul care o deservea pe ea era deja la Craiova, în fața blocului în care eu locuiam. La numai două ore și ceva mai târziu, la ieșirea din pădurea de la Scornicești, jud. Olt, spre București, am primit un prim telefon din partea lui „M”. Discuția a fost scurtă, trebuia să mă întorc acasă. Din lipsă de cvorum: nu se strângeau minim 8 din cei 11, care să fie de acord cu demisia mea și alegerea, în grabă, pe aceeași funcție pe (VJ sau JV, cum doriți dumneavoastră), și el membru în consiliul. Și m-am întors. În jurul orei 17:09:00, am primit un alt mesaj pe WhatsApp: „lovitura noastră (noastră?!, pardon!) de palat a luat sfârșit”, mesaj închis cu un alt comentariu „mai bine că s-a întâmplat așa, semn că trebuie să rămâi tu în continuare”
   Dragii mei, credeți că s-a liniștit ceva după situația descrisă? Ce s-ar putea înțelege din expresia „semn că trebuie să rămâi tu în continuare”? Nu faceți greșeala pe care am făcut-o și eu! E goală de conținut. Din acel moment am devenit iarăși pentru „M”, doar mijlocul prin care să-și împlinească dorințele obscure, aberante și meschine. Din nou, presiuni, din nou hărțuire, chiar dacă am acceptat ca ea să fie colaboratorul meu cu drepturi legale, inclusiv cu drept de semnătură, (adică putea semna documente) conform legii, la absența mea din instituție. Altă soluție nici nu aveam la îndemână. Trebuia să respect „indicatiile de partid”. Prin urmare, am încercat orice, până la limita posibilului, încât să mențin instituția într-o stare de echilibru. Însă, cum nu am acceptat să stau cuminte sub papuc, „M” a pus în acțiune, înpreună cu acel coleg, „VJ/JV”, planul 2, plan ce prevedea eliminarea mea. Mai întâi, colaboratoarea mea, omul în care ar fi trebuit să am încredere deplină, m-a îndemnat să nu respect legea, solicitându-mi să aprob unei colege din teritoriu sporul de doctorat, fără ca aceasta să îndeplinească toate condițiile legale. O simplă greșeală ar fi fost, desigur, motiv nu doar de hărțuire și presiune în a-mi da demisia, ci și unul de șantaj, în acest sens. Nu mai vorbesc de faptul că greșeala putea să mă coste financiar suficienți bani. Ca să înțelegeți mai bine cu cine am avut de a face, trebuie să adaug faptul că solicitarea colegei din teritoriu fusese ținută de către „M” în biroul său mult timp, în perioada în care era legal la conducerea instituției, și nu o semnase. După acest episod, au urmat și altele asemenea. Nerespectarea legii devenise sfatul zilei. Vă las să trageți singuri concluzia!
   După mai multe momente eșuate, în una din zilele de dinaintea Crăciunului de la sfârșitul anului 2021, după ore întregi de discuții între ea și ”VJ”, discuții ce au avut loc în biroul ei, timp în care și-au propus și promis vrute și nevrute, m-am trezit cu „M”, la mine în biroul improvizat la etajul 5, cel de la etajul 6 fusese inundat, urmare a unor ploi rapide, și mi-a spus: „i-am ținut de urât lui „VJ”, se plictisește, sărăcul!” Am tăcut. Cu un tupeu și o nesimțire greu de acceptat a continuat: „Tu când îți depui demisia?” a reluat ea, trăgând dintr-o țigară ce a învăluit-o în fum. I-am răspuns târziu, când își aprinsese a doua țigară și s-a mutat din tocul ușii biroului, la fereastră. „Nu, nu mai demisionez! Voi rămâne pe funcția mea până la sfârșitul mandatului, însă, așa cum am promis, voi fi alături de tine dacă ai să revii pe funcția de președinte.” S-a schimbat la față, a pălit cumva bolnăvicios, apoi a ieșit abătută. Un minut mai târziu a intrat pe ușa biroului, cu un fel de disperare, „VJ”: „Unde este „M”?… unde este…”. Nu am răspuns, iar el a plecat pe holul instituției cu aceeași stare. De față se aflau doi dintre angajații ce ocupau funcții importante în instituție. Ne-am mirat cu toții, apoi un fel de dezgust a apărut, involuntar, pe chipurile fiecăruia dintre noi. Toți am tăcut.
   Ca o paranteză, dar și ca un nou ingredient în a înțelege tot ce a urmat, trebuie să vă spun că înaintea zilelor de Crăciun, împreună cu două personaje cu funcții în instituție, am mers în Parlament și am susținut bugetul pentru anul următor, 2022. Acestui moment trebuie adăugat faptul că una din principalele activități ale instituției pe care o reprezentam, pentru anul 2022, consta în implementarea Directivei europene cu nr.2018/2018, în legislația românească. Activitatea presupunea modificarea Legii 504/2002, dezbaterea, promulgarea și punerea ei în aplicare, pentru mass media audio-video. Pentru a se întâmpla cele enumerate, Comisia Europeană introdusese în directivă un articol în care se stipula obligația fiecărui stat membru UE, de a asigura finanțarea acestui proces. Prin urmare, la Ministerul Finanțelor, dar și în alte locuri, înainte de a susține în Parlament bugetul, am purtat discuții cu persoane avizate. Ultima a avut loc în fața sălii Mihai Viteazul, spațiu potrivit desfășurării dezbaterilor pentru Bugetul de stat al țării. De față erau: un reprezentant al Comisiei de Cultură, Ministrul Culturii, un personaj important de la vârful unui partid politic, eu și Ministrul Finanțelor. Acolo, la unison, mi s-a solicitat să nu cer suplimentarea bugetului pentru că nu sunt bani, amintindu-mi în același timp că Legea Audiovizualului nu a trecut de Parlament și, evident, nu a ajuns la promulgare. Am înghițit în sec. Ministrul Finanțelor mi-a simțit dezamăgirea, i-am privit pe toți cu o oarecare neliniște, apoi el, ministrul, pentru a depăși momentul, mi-a promis: „după promulgarea legii, veniți la mine, văd cum fac și vă voi da banii, aveți încredere în ce vă spun!”. Am intrat în sală, am trecut în revistă situația în care se afla instituția, am amintit și o posibilă sumă necesară pentru implementarea directivei, însă, conform înțelegerii de pe hol, nu am solicitat suplimentarea bugetului anual. Totul a decurs în condiții de normalitate și m-am bucurat, la plecare, de mâna întinsă a ministrului și a unui Secretar de Stat ce-l însoțea. Susținerea bugetului fusese, totuși, un succes. M-am bucurat atât eu, cât și persoanele ce mă însoțeau. Singurii care nu au apreciat au fost „M”, „VJ” și „C”, colegi care m-au și acuzat de lipsă de transparență. După sărbătorile de iarnă, încă de la începutul anului 2022, au începtut atacurile la persoana mea, chiar în ședințele publice. „Vă cer public demisia, domnule „…”! Flașneta principală, „VJ”, incitat și susținut fățiș de către „M”. După aceleași sărbători, „M” a început o campanie de denigrare a subsemnatului, în fața angajațior, dar mai ales în fața colegilor cu funcții de același rang. Multora, dacă nu tuturor, într-o primă etapă, le-a cerut sprijin pentru eliminarea mea din conducere. Alfel spus, colaboratorul meu, „M” a organizat un fel de gașcă, cu iz de cloacă puturoasă (la așa ceva se pricepe, nevoie mare!), gașcă care trebuia să acționeze, la semnul său, în două direcții:
3. Denigrarea mea, prin afirmarea unor miciuni (a minți și a nu recunoaște, este una din marile sale „calități”) după cum am spus anterior, atât pe plan intern, în instituție, dar și exterior, la nivel de Guvern, Parlament și, probabil, dacă ar fi fost posibil, chiar și public, prin intermediul trusturilor de presă. 2. În sensul restrâns al grupului, la nivelul câtorva persoane pe care am să le reamintesc („M”, „VJ”, o altă „C”- șef al Direcției economice, Secretariat general, și, probabil, Serviciul juridic etc.), „sub imperiul binelui colectiv”, în cazul de față binele instituției, „M”, cu sprijinul șefei de la Direcției economică, a întocmit și semnat abuziv, fără a-mi aduce măcar la cunoștință, o „Notă de fundamentare”, document ilegal (ordonator de credite, conform Legii de organizare 504 și al Regulamentului intern de funcționare, este conducătorul instituției și numai el, el poate solicita bani și tot el este cel ce dă socoteală pentru cheltuirea lor), notă prin care a solicitat, din rezerva de stat a guvernului, un milion de euro, bani în avans, pentru implementarea Directivei 2018/2018. Pentru mai multă claritate, reamintesc faptul că la momentul solicitării banilor de către gașca restrânsă, Legea 504/2002, cu modificările și adăugirile de rigoare, nu trecuse de Parlament, prin urmare nu fusese nici promulgată. În consețință, banii au fost solicitați abuziv, din interese aflate dincolo de legalitate, interese, probabil suficient de obscure.
   După aceste demersuri este de reținut faptul că:
   a) „Nota de fundamentare” fusese semnată, probabil, de către „M”, prin abuz în serviciu, fără măcar să-mi aducă la cunoștință, acest demers.
   b) Același document a fost dus la Guvernul țării de către „VJ”, fără a avea o împuternicire în acest sens, din partea mea sau a consiliului. Același personaj, la guvern, m-a denigrat, a falsificat tendențios realitatea din instituție și, probabil, printr-o formă de influență sau presiune, a obținut finanțarea.
   c) Despre existența milionului de euro, necesar pentru achiziționarea, chipurile, a două software, primul, un program de transcript (din limba română vorbită, în limba română scrisă), al doilea, pentru a mări protecția bazei de date pentru întreaga instituție, am aflat telefonic, mai întâi de la „C”- șef al Direcției economice, apoi, la 3-4 minute mai târziu, tot telefonic, de la Ministrul Finanțelor, care mi-a reproșat, pe bună dreptate, lipsa de cuvânt și de onoare, în respectarea înțelegerilor pentru care am „bătut palma” la Parlament, în momentul dezbaterii bugetului.
   d) Cum, la Guvern, documentele erau deja întocmite, atât „M”, cât și „C” de la economic, cu o insistență și o grabă pe care nu o înțeleg nici astăzi, mi-au cerut să merg la guvern să semnez și să iau (imperativ) acei bani.
   e) La sediul guvernului a venit, la solicitarea mea, cu ștampila instituției, secretara ce avea ca obligație de serviciu, printre altele, și păstrarea acestor instrumente. Acolo, am semnat documentele, apoi, câteva zile mai târziu, banii au intrat în cont.
   f) Faptul că banii au ajuns în instituție, a fost anunțat, în una din ședințele publice, nu de către mine, cum ar fi fost normal, ci de către „VJ”. „C”, șef al serviciului economic, desigur, cu bună știință, nu m-a informat. În aceeași ședință, în momentul în care am vrut să lămuresc situația, am fost ridiculizat și mi s-a cerut, din nou, demisia. Flașnetele: același „VJ”, vizibil susținăt de către „M”.
   Ca să scurtăm, pentru că finalitatea a fost aceeași, am să vă spun cum câteva săptămâni mai târziu, după intrarea acelui milion de euro în contul instituției „M” , când încă nu redevenise președinte cu puteri depline, (conducătorul legal era tot subsemnatul), fără niciun argument legal, fără nici măcar un proiect și o minimă prezentare tehnică, fără măcar o minimă asumare, în scris, din partea direcțiilor operative de control, monitorizare, și a Biroului Licențe Autorizări,, prin abuz total în funcția sa, înaintea începerii unei ședințe publice, mi-a solicitat, conform celor puse la cale, de către grupul restrâns să declanșăm procedura de achiziționare a unor calculatoare, a unor laptop-uri, în valoare de aproximativ 300 000 euro („dacă tot avem acei bani, că alfel, dacă nu îi vom cheltui, o să te ia de urechi Primul Ministru”). Desigur, prima chestiune pe care am pus-o sub semnul întrebării, public, în cadrul ședinței, a fost legalitatea achiziției, în condițiile descrise anterior, și fără o licitație publică, după cum sugerase „VJ”. În sala de ședințe, la solicitarea celor doi („M” și „VJ”), a venit „C” de la economic, personaj care avea „obligația” față de cei doi amintiți anterior, să mă convingă de faptul că totul este cum nu se poate mai legal, dacă vom împărți suma de 300 000 de euro, în mai multe părți. „Vom cumpăra același produs, aceleași calculatoare folosind, pentru evitarea legislației coduri diferite.” Din punctul meu de vedere, desigur, hoție cu premeditare! Din perspectiva lor, performanță în cheltuirea banului public… Dacă ceva mi-a atras în mod deosebit atenția, în timpul „dezbaterilor”, pe lângă tonul alarmant și dictatorial al lui „VJ”, în discuția cu reprezentantul juridicului, prezent în sala de ședințe, a fost intrarea în joc a unui alt coleg, om cu pretenții intelectuale, fost președite al instituției, în mandatele anteriore. El, (R) ca și „M”, în acel context, premeditat, fără pic de reținere, m-a îndemnat public la nerespectarea legii, chestiune penală. „Poți achiziționa fără probleme, noi te susținem, supunem la vot, ai votul nostru și nu ai de ce te teme…” – a spus domnul „R”, fost președinte.
   Mi-au trebuit doar câteva secunde de reflecție ca să îmi amintesc faptul că singurul ordonator de credite al instituției, este conducătorul acesteia. Prin urmare, cei 11, în care mă includ, puteau fi informați asupra felului în care sunt cheltuiți banii publici, fără ca ei să poată aproba un asemenea demers. Din acel moment, am fost în permanență, cu ochii în patru, pe oricare document pe care trebuia să-l semnez. Apoi am solicitat proiect, procedură elaborată și semnată pentru toată investiția ce putea însemna cheltuirea unui milion de euro: calculatoare, desigur, după „M”, „VJ” și „C”- economic, calculatoare virtuale, ca funcționare, calculatoare la kg sau doar pe hârtie. Aceste viitoare „obiecte de inventar”, după afirmațiile lui „C”, șef al direcției economice, trebuiau achitate și depozitate într-o oarecare magazie până la achiziționarea software-lor ce ar fi trebuit să valoreze restul de bani, 600-700 mii euro. Aceste software, după spusele lui „M”, trebuiau cumpărate obligatoriu de la (…), loc prestabilit, chiar dacă, cel puțin primul dintre ele, cel cu transcriptul, se află montat până și pe telefoanele mai simple existente pe piață, în țară.
   Tot ca o paranteză, pentru nuanță, dar și pentru adevăr, atunci când în țara noastră a fost organizată, de către ANCOM, Conferința Internațională de Comunicații, „VJ”, cu sprijinul lui „M” a organizat, fără a avea vreo împuternicire în acest sens, fără măcar a informa consiliul, prin urmare abuzând de funcția sa, o întâlnire cu câteva persoane din USA, prezente, contextual, la conferință. Întâlnirea a avut loc în cancelaria instituției. La întâlnirea respectivă a participat, repet, prin abuz în funcție, „VJ”, „R”, fost președinte, intelectual cu pretenții și americanii. Despre întâlnire nici măcar o șoaptă! Pentru imagine și prestanță personală, la ușa și pe birourile de lucru din cadrul cancelariei consiliului, au fost folosite, în mod ilegal, steagul țării și al USA, cu încălcarea Legii nr. 176 din 19 iunie 2023, pentru modificarea și completarea Legii nr. 175/1994, privind arborarea drapelului. Folosirea intituției pentru imaginea personală, în scop personal! Câteva luni mai târziu, același pesonaj, „VJ”, a participat la niște cursuri prin America. Desigur, toate puse cap la cap duc spre ceva și, desigur, dau bine la CV-ul respectivului. Dau, dar, totuși, e de reflectat și de analizat! După cum vedeți, grupul, în forma sa restrânsă („M”, „VJ” și „C”-economic), presupun, ca multe alte grupări cu tendințe manifeste în afara legii, cu un tupeu fantastic și o ticăloșie de nedescris, a lucrat în continuare. În una din zilele respective, chiar dacă nu avea niciun document legal întocmit, „C”, șef la direcția economică, a venit să-mi spună: „eu sunt în stare să modific nota de fundamentare a banilor obținuți din fondul de rezervă al Guvernului, (inconștiență cu peste de măsură!), dacă tu te duci la Ministrul Finanțelor, la Cîciu, să-l convingi. …Că te cunoști cu el și te apreciază”. Atunci, mi-am dat seama că „nota de fundamentare” făcută de către ei în grabă, pe genunchi, mânați de cine știe ce interese obscure, nu era legală. Personal nu am văzut-o niciodată! În acel context, desigur, doar un dement ar fi putut accepta spusele ei și a face așa ceva! În niciun caz eu! Evident, am refuzat oricare solicitare ilegală. Cum din cei un milion de euro nu s-a cheltuit nici măcar un cent, suma, la sfârșitul lui 2022, s-a reîntors, integral, sau ar fi trebuit să se întoarcă la fondul de rezervă al Guvernului. Prin urmare, cu toată tactica securisto-comunistă însușită la cursurile de partid absolvite te miri pe unde, grupului organizat, la nivel restrâns, nu i-a ieșit nici „tunul financiar” pregândit, premeditat, nici împingerea mea spre tribunal și, eventual, spre o anume pușcărie, prin întocmirea premeditată a vreunui dosar penal. Ori, tocmai din acest motiv, otrăvită până în gât, „M”, în paralel cu planul principal, plan ce includea aruncarea mea pe drumurile tribunalelor, a întețit iarăși drumurile spre Parlament, spre Președintele Camerei Deputaților, în special. Acolo, spre uimirea mea, prin te miri ce căi obscure, cu alții asemenea ei, a întocmit următoarea adresă:
   „Parlamentul ……
   Camera Deputaților
   Cabinet Secretar General
   București, 26.10.2022
   Nr.729BP
   Domnului …………..
   Vicepreședinte al Consiliului Național al Audiovizualului
   Stimate Domnule Vicepreședinte,
   În ședința comună a Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului din 26.10.2022, a fost discutată situația existentă în prezent în Consiliul Național al Audiovizualului.
   Întrucât CNA a trimis către Parlamentul ……..o propunere pentru funcția de președinte al Consiliului în urmă cu mai bine de un an și jumătate, Birourile permanente reunite au considerat necesar să solicite Consiliului Național al Audiovizualului să transmită o nouă scrisoare cu privire la persoana propusă pentru această funcție.
   Cu deosebită considerație,
   Secretar General, …………….”
   În primul rând, precizez faptul că această adresă, venită de la Parlament, are la intrarea în CNA următorul număr de înregistrare: 10853/28.10.2022. În al doilea rând, este de remarcat faptul că acest înscris așa cum este gândit, redactat, semnat și trimis către CNA, este demn de un gâgă analfabet, jeg cu pretenții de demnite publică și de o de o țață de pe marginea șanțului, școlită la ecologia de partid, trei lulele și un praz verde. …Și ea tot un fel de demnitate publică!!!
   Pentru justificare și claritate în legătură cu această adresă facem următoarele observații:
   A). Conștient de ilegalitatea adresei menționată anterior, dar și în conformitate cu procedurile de rezolvare a mapelor de corespondență cu Parlamentul țării, dar și cu oricare dintre instituțiile statului, înainte de a răspunde la cele solicitate, am redirecționat adresa respectivă către Serviciul juridic din cadrul Consiliului Național al Audiovizualului și am cerut un punct de vedere legal și argumentat, în baza legislației în vigoare. Trebuie reținut faptul că prin abuz în serviciu, „M”, în calitate de colaborator instituțional al meu, a blocat răspunsul de la serviciul juridic la această adresă, iar el, răspunsul, nu a ajuns niciodată la mine, la vreunul din cei 11 membri ai Consiliului și, desigur, nici la Parlamentul țării.
   B). Solicitarea din adresa transcrisă mai sus, adresă pe care o atașăm acestui material în fotocopie, nu este doar ambiguă, (termenul: „persoană propusă” este de pus sub semnul întrebării, Care persoană? Când propusă? Etc.) din punctul de vedere al formulării, dar și ilegală. Vicepreședintele instituției CNA, chiar și în calitate de conducător al acesteia, nu avea nici calitatea și nici puterea de a anula, în primul rând, propunerea Consiliului, propunere deja existentă în Parlament, indiferent de timpul care s-ar fi scurs de la data trimiterii documentelor și până la întocmirea prezentei adrese. Documentele deja intrate în Parlament sunt documente care trebuie soluționate acolo (în Parlament).
   C). Prin urmare, trimiterea unei noi propuneri nu putea fi făcută fără să fi fost anulată propunerea anterior trimisă (anulată, repet, prin invalidare, de către Parlament).
   D). În ultimă instanță, alegerea unui nou președinte se face în conformitate cu Legea 504/2002, cu completările și modificările acesteia, de către membrii Consiliului și nu de conducătorul instituției, indiferent de persoana aflată în funcție, la momentul respectiv.
   E). Încălcarea acestor proceduri ar fi însemnat, în mod cert, abuz în serviciu, altfel spus, încălcarea Codului Penal și suportarea de către subsemnatul, a tuturor consecințelor rezultate din încălcarea legii. De altfel, „C”, președinte interimar, m-a avertizat și amenințat în acest sens. „Nu îți dai seama că te vom lua toți la întrebări dacă ai să faci așa ceva?”
   Oameni buni, la primirea acestei adrese, mi-am dat seama că mizeria umană nu are limite, indiferent de nivelul la care se manifestă!
   Din punctul meu de vedere, un astfel de sindrom cu manifestări ale comportamentului în spectrul bipolarității, și-ar fi găsit o oarecare scuză, personal aș fi trecut totul în zona unei oscilații contextuale, însă în condițiile în care mi-a premeditat un nou dosar penal, „M” însăși, s-a descalificat, s-a dezbrăcat de oricare urmă de caracter și s-a aruncat singură în hasnaua istorie. Din cauza presiunii și hărțuirii permanente, la data de 21.11.2022, am făcut un nou preinfarct. Din nou, am rugat-o pe „M” să mă sprijine, în cadrul instituției, până ce depășesc momentul. Mi-a întors spatele. Probabil și-a imaginat că atitudinea sa mă împinge spre pierzare, că am să mor pe drumuri sau pe patul spitalului. Numai că „nu mor caii, când vor javrele!” Povestea cu groapa săpată altuia nu v-o mai spun, presupun că o știți! Adaug doar faptul că e valabilă pentru oricine! Apoi, desigur, e timp pentru toți. Fiecăruia, după gânduri și fapte!
   Ajuns la timp la Spitalul Floreasca, medicii mi-au mai plantat încă un stent la inimă. Mizeria ordinară din jurul meu mă îngenunchease.
   Dragii mei, pentru a înțelege jigodismul împins dincolo de orice limită, trebuie să vă mai spun că „R”, de data acesta pe post de emisar al lui „M”, m-a îndemnat iarăși la nerespectarea legii. Jenant!! Mi-a cerut din nou, premeditat și conștient de ilegalitate, la mine în biroul de la etajul șase, să-mi „asum situația, să numesc, ilegal, ca președinte, pe „M” și să răspund, pozitiv, solicitării (repet, ilegale) Parlamentului, spre binele instituției”. Îndemn pe măsură, caracter, ioc! Personaj îndoielnic!
   După un nou refuz, patru din cei 11 („M”, „Vj”, „R”, și „RS”, (ultima, cred eu, șantajată de „M” pentru a face parte din grup), au boicotat activitatea Consiliului. Absența lor premeditată a făcut imposibil realizarea cvorumului necesar desfășurării legale a ședințelor și a activității, în general, a Consiliului. Câteva săptămâni la rând nu s-au putut ține ședințele de lucru, pentru că în ziua în care era programată, cei enumerați anterior au solicitat zile din concediul de odihnă. Dacă nu aprobam solicitările lor, mă dădeau, cu siguranță, în judecată, pentru încălcarea drepturilor și libertăților personale.
   În această situație, după câteva discuții cu oamenii de încredere, apropiați mie, din instituție și din afara ei, dar și după unele consultări juridice cu profesioniști, după ce am avut și un acord din zona politică, am decis să demisionez. Spre sfârșitul anului 2022, pentru a nu pune instituția, public, într-o situație ridicolă, am susținut iarăși Bugetul, în Parlamentul țării, pentru anul următor 2023. A doua zi, după prezența mea în Parlament, „M”, cu aceeași nesimțire și același tupeu, la începutul ședinței CNA, mi-a cerut, pentru a nu știu câta oară „să-mi asum”, evident, cu bună știință, încălcarea Codului Penal, pentru o meschinărie fondată pe orgolii jalnice și interese obscure: numirea sa, ilegal, pe scaunul de conducător al instituției, apoi demisia mea pentru a putea să-l aibă alături, ca adjunct, pe „VJ”. „Cine se aseamănă se aduna” Fac precizarea ca abia în această zi s-au întors în instituție cei patru. Dragii mei, după cum vedeți, pentru astfel de specimene, legea nu există. În aceste condiții, încălcarea ei, a legii, pentru ea și cei asemenea ei, devine motiv de mândrie, iar fapta este considerată virtute. În parte, avea dreptate Platon: nici statul ideal, nici sufletul perfect armonizat în acord cu dreptatea, nu există în lumea sensibilă. În domeniul sensibil, al lucrurilor corporale, există numai formele corupte ale Ideilor sau paradigmelor (fie că este vorba de Ideea de Cetate, fie de altele). Toate, probabil ar putea fi, totuși, „în rândul lumii” și „acceptate” dacă forma coruptă ar avea limite rezonabile. Cum, în cazul nostru, toate personajele menționate anterior s-au manifestat anarhic și nu numai, forma coruptă și-a spus cuvântul.
   După un lung joc murdar, specific politicianismului de dugheană, „C”, președinte interimar, fost parlamentar, și-a retras documentele depuse la Comisia de Cultură a Parlamentului. În instituție, în acest context, s-au însăilat deja niște alegeri, (înțelegerile celor 10 funcționau!) a avut loc, pe fugă, și revalidarea lui „M” pe funcția de președinte, încât gașca lărgită, adică consiliul, s-a putut pune pe roate cât ai clipi. …Iar de aici, „productivitate”, nu glumă: amenzi peste amenzi. Multe dintre ele, mai degrabă, semnale propagandistice prin invocarea subtilă a unuia sau altuia dintre interese: pro-pandemic, pro-ucrainian, pro-european pro american, pro LGBTQ, pro „X”, pro „Y”, pro și iar pro etc., propagandă incompatibilă cu ideea de comunicare socială reglementată. Una e să bați câmpii ghidat de diverse grupuri, ghidat de interese personale și sarcini de la stăpâni, de la partid și altceva e să veghezi asupra comunicării sociale, evident, și ea cu un scop, însă unul pliat pe contextul de comunicare, și, mai ales pe legislația în vigoare, din domeniul audiovizual.
   Drept exemplu edificator, aș lua fie și numai felul în care s-a procedat pentru amendarea unui anume post de televiziune, afirmându-se, tendențios, faptul că o simplă enumerare a ramurilor econoimiei poporului român, după Al Doilea Război Mondial și până în 1989, reprezintă apologie a comunismului, sub pretextul că acele ramuri nu ar fi fost sustenabile. Necunoașterea sau neacceptarea adevărurilor istorice, lipsa de chilibrului și faptul că nu ați apelat la memoria colectivă și nici nu ați ținut cont de cei peste cinci milioane de oameni ce au trăit în acele vremuri și sunt încă în viață, v-au lăsat goi pușcă în fața lor și în fața istoriei. Contextual, premeditarea în a lua decizii a fost mai mult decât evidentă și la vedere. La fel s-a întâmplat în cadrul alegerilor, în special cele pentru alegerea președintelui României, din anul 2024. Să convoci, o ședință de consiliu, hodoronc-tronc, pentru o singură emisiune, a unui singur post, sa-l mai si sanctionezi invocând disoluția autoritatii statului, este, cred eu, un abuz evident pentru orcine, câtă vreme alte posturi aflate in situatii asemanatoare, sunt evitate sau sunt analizate în conformitate cu prevederile din regulamentul de funcționare cna (când le vine rândul, poate se mai uită).
   „Stimati colegi,
   Voi pleca la noapte spre Bucureşti.
   Nu putem asista pasiv la ce se intampla in aceste ore.
   Avem o misiune in segmentul nostru, misiune pe care trebuie sa ne-o indeplinim.
   Consider ca:

• toti membrii CNA trebuie convocati la sediul institutiei si sa intram intr-um mod de functionare de urgenta.
• tot aparatul tehnic trebuie chemat la munca, indiferent de zi sau ora.
• inspectorii din teritoriu trebuie mobilizati pentru a sprijini monitorizarea.
• pe masura ce rapoartele de monitorizare se finalizeaza, trebuie analizate in sedinta publica.
• trebuie sa comunicam public, clar si transparent, in legatura cu modul de urgenta in care operam pana duminica seara.
• nu avem cum sa mai invocam proceduri, ore de lucru si alte astfel de teme drept scuze.
  Pur si simplu autoritatea noastra nu are cum sa stea in aceste zile si ore si sa astepte ziua de duminica pentru o sedinta in care am analiza tardiv un dezastru.”
  Interesant! Instituție, pe persoană fizică! Las însă pe oricine sa analizeze și să tragă concluziile!
  Pe mine, acest tip de atitudine, ce sună ca un ordin ( mă rog, dat cu ce drept?), m-a făcut să-mi spun: ” ceea ce se intamplă este dincolo de normalitate! …Apoi, este sub demnitatea mea să mă supun ca vita în jug! Nu, nu voi participa la așa ceva nici mâine, nici poimâine, nu voi participa nicicând!…”
  În acele zile, ca de altfel și în ultimii doi ani, cred că ați transformat CNA-ul, dintr-o instituție apolitică, sub control parlamentar, într-o „grupare/ într-un pseudo ong-eu propagandistic”, ce funcționează sub sloganul „cine nu e cu noi e împotriva noastră”!
  Din punctul meu de vedere, funcționând în acest fel, instituția și-a pierdut menirea, iar reorganizarea ei, a instituției, pe alte criterii, se impune de îndată, înainte de a provoca adevărate convulsii sociale.
  Revenind, nu am idee dacă s-a resolicitat milionul de euro, dar, dacă da, ce s-a făcut cu el? Transparență, nici vorbă, totul, tăcere de mormânt… Un oarecare software, neperformant, aproape inutil, cică s-ar fi achiziționat, dar nu ar fi funcționat. Nu am idee cât s-a plătit sau încă se plătește pentru el, poate fac lumină instituțiile statului. Poate! S-a rebrenduit însă instituția! De fațadă! Cu ce bani? Din cate îmi aduc aminte, în bugetul anului respectiv, nu exista un astfel de capitol. Refuz să cred că cineva ar fi putut aproba aceeași sumă, un milion de euro, din rezerva guvernului, pentru mofturi de genul „să ne facem că facem, că doar pentru noi facem! Totul e să cheltuim banii!” Dar mai știi?! Totuși, rebreduirea o fi fost ultima necesitate a sa, a instituției, pentru funcționarea în condiții de normalitate, conform legilor scrise și bunului simț? S-a realizat și întâlnirea CNA-urilor din Europa, la București. Alți bani, altă distracție! Întâlnire de tip megalomanic, faraonic, la Palatul Parlamentului. Nu am participat, dar nici nu cred că am pierdut ceva. În aceeași măsură, nu am sesizat că țara ar fi câștigat ceva pentru banii publici cheltuiți. Prin urmare, bani aruncați de-aiurea pe geam! De altfel, nu imaginea și performanța instituției sau a țării a fost interesul, ci altul. O ieși el, interesul, la vedere cumva, dacă istituțiile statului își vor face treaba.
  Dragii mei, nu mi-am imaginat că voi întâlni vreodată, de-a lungul vieții, astfel de oameni, oameni fără urmă de omenie! Îngâmfați ordinari, plesniți de megalomanie etc. ce nu s-ar da la o parte de la nimic, când e vorba de parvenire lor socială. „Noi suntem demnitari, îți dai seama, demnitari.?!…” – mi-a zis „M” în primele zile de mandat, în urmă cu șanse ani. Trist! Fooarte trist!
  Oameni de nimic! Nimic și atât, însă parte din caracatița vremurilor. Mâhnit, am lăsat totul de o parte. Cloaca, cocina, infecțiile sociale de tipul celor descrise anterior etc., nu sunt pentru mine. Se grohăie apăsat și mult, într-un continuu ce disperă, iar duhoarea e de nesuportat. Prin urmare, m-am retras.
  În fine, ca peste tot și aici, în această instituție, cu excepțiile de rigoare (printre ei sunt și oameni!), cam ăștia sunt, la vârf, „deontologii” care apără interesul public, ce vă apără pe voi, cei mulți! Apără pe dracu, dar, desigur, voi decideți!
  Pentru mine, cam asta a fost situația din întregul mandat, un mandat mult râfnit de alții: hărțuire și iar hărțuire, tentative peste tentative… „Facem tot, poate moare ăsta!” Uite, că nu am murit, dar de suportat, desigur, cu peste de măsură. Vă reamintesc atitudinea șobolanului și a omului amestec fatidic, analizat pe parcursul discuțiilor, în unul din articole scrise și publicate de către mine. Este bine de revăzut, asemănările sunt uluitoare.
  Dincolo de hărțuire, toți menționați mai sus, ca la ședințele de partid de pe vremea împușcatului, s-a pregătit înscăunarea personajului „VJ” și ridicarea lui spre cele mai înalte culmi. Unul propune, altul bălmăjește ceva, ceilalți aplaudă.
  Mă rog, aici, în această instituție, dar și în altele, în care legea ar trebui să fie formă de viață, sub pretextul „asumării”, anarhie și anarhici! Alături lor, aceleași persoane: dorel, gâgă-jeg ordinar-omul de nimic, parte din caracatița politico-securistă. Cu toate acestea, a fost și fie ce o fi! Nu are importanță! „De-o fi una, de-o fi alta (…) Ce e scris și pentru noi/Bucuroși le-om duce toate, de e pace de-i război”.
  Doar o singură chestiune aș mai menționa: m-am născut în acestă țară, în care, după al Doilea Război Mondial, după naționalizare, în plină colectivizare, durerea poporului român curgea șuvoaie. La tot pasul, atunci, tot felul de hoți, de idioți, de ticăloși, de nemernici! Astăzi, după aproape 70 de ani, la general vorbind, durere și mai mare, iar hahalere, mincinoși, idioți, hoți, nemernici, bestii ordinare, gâgă-jeg ordinar, toți, dar absolut toți, oameni de nimic, câtă frunză, câtă iarbă! Și atunci și astăzi, unii și aceiași, după același tipar! Ticăloși peste ticăloși!…
  Odată cu cele spuse vreau să închei, dar nu înainte de a mă întreba și a vă întreba:
  a) Pot fi ei, oamenii de nimic, ticăloșii oricărui prezent, numiți și renumiți, la fiecare mandat, în funcții publice? După cum se vede, la noi se poate. Moralitatea, în cui, după ușă! Asta e, însă fără moralitate, popoarele lumii, în istorie, fie au dispărut, fie au fost înghițite de altele, într-o perpetuă sclavie.
  b) Cât de ticălos (ticălos devii când ți-ai pierdut și sufletul), de bestie, de idiot și nemernic trebuie să fii, încât să lovești în cel deja căzut la pământ? Cât?
  Doamne, câtă beznă e în ăștia și cât întuneric în preajma lor lor?!.
  Justiția și instituțiile abilitate, ale statului, trebuie să facă lumină!