Patrioții și Patriotul
Postat de Gold FM Radio pe 22 iunie 2024
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a decis joi ca România să doneze un sistem de rachete sol-aer
cu rază lungă de acțiune, PATRIOT, către Forţele Armate ale Ucrainei.
Comunicatul Administraţiei Prezidenţiale după şedinţa CSAT
Autor: Sorin Berilă
Vara anului 1940, apogeul luptelor din Franța. Pe 10 mai, Hitler dezlănțuie atacul unităților de tancuri și a escadrilelor de vânătoare – bombardament, folosind tactica grupării de șoc și a războiului în mișcare, ce se dovedise atât de eficientă în Polonia în urmă cu un an. Armata franceză, sprijinită de un Corp Expediționar britanic, era depășită la nivel strategic, aplicând până atunci tactica războiului pozițional.
Cu germanii în ofensivă, cu armata franceză retrăgându-se și cu pierderi care creșteau de la o oră la alta, orice rezervă era aruncată în luptă, fără multe discuții și aproape fără discernământ, în speranța că torentul german va putea fi stăvilit și Franța nu va luneca pe povârniș până în fundul prăpastiei.
Una din cele mai importante resurse era aviația de vânătoare, esențială în anihilarea bombardierelor Lufwaffe și a tancurilor germane. Franța era la capătul puterilor, din punct de vedere tehnic și material, cu tot suportul celor aproximativ 260 de avioane de vânătoare britanice detașate pe continent. În aceste condiții, presiuni și apeluri tot mai insistente din partea conducătorilor militari și politici francezi cereau trimiterea de urgență a noi escadrile de aviație britanice. Aceste apeluri au ajuns la Churchill, care la rândul său a solicitat Mareșalului Aerului Lord Dowding, comandantul Aviației de Vânătoare a RAF, să detașeze un număr suplimentar de escadrile pe continent, părând evident că aceasta era singura decizie necesară și logică.
Ei bine, în ciuda situației disperate, în ciuda logicii și a eventualității sumbre în cazul unui refuz (sau poate, tocmai din această cauză!), Dowding a respins posibilitatea ca „fie și un singur avion” să fie trimis în Franța. Răspunsul său a fost transmis sub forma unei scrisori către Primul Ministru, datată 16 mai 1940 și reprezintă un monument de argumentație, viziune strategică, demnitate și patriotism.
„Am onoarea să mă refer la apelurile foarte insistente către Apărarea Teritorială [pentru detașarea de avioane de vânătoare] în încercarea de a opri invazia germană pe continent.”
„Încă mai sper și cred că armatele noastre vor fi victorioase în Franţa şi Belgia, dar trebuie să ne gândim și la posibilitatea ca acestea să fie învinse.”
„În acest caz presupun că nu există nimeni care să nu admită faptul că Anglia trebuie să lupte mai departe, chiar dacă restul continentului european va fi dominat de germani.”
„În acest scop este necesar să ne păstrăm o forță minimă de avioane de vânătoare.”
(…)
„Odată ce o decizie cu privire la limita pe care Consiliul Aerului şi Cabinetul (i. e. Guvernul Britanic) o consideră necesară pentru apărarea țării, ar trebui transmis foarte clar aliaților noștri că nici un avion al RAF nu va fi trimis peste Canal, oricât de disperată ar deveni situația.”
Venind în zilele noastre și comparând situația și evenimentele, putem recunoaște elemente comune. Avem un conflict care se prelungește și care se acutizează pe zi ce trece, lângă granița noastră. România este prinsă în centrul acestui conflict, aflându-se pe direcția principală a operațiunilor și fiind un actor deosebit de important, atât pentru amici, cât și pentru inamici. În aceste condiții, atragerea directă în război a României nu este o posibilitate absurdă sau improbabilă, teritoriul țării noastre devenind țintă pentru loviturile aeriene ale inamicului, care vor viza nu numai bazele militare ale aliaților sau ale Armatei Române, ci și infrastructura, capacitățile energetice sau chiar ținte civile.
Exact pentru această nedorită eventualitate, România, cu mari sacrificii, s-a dotat cu sisteme de rachete sol – aer Patriot, esențiale pentru apărarea antiaeriană națională.
Într-un comunicat al Administrației Prezidențiale, românii sunt informați că unul din aceste sisteme va fi donat Ucrainei, tocmai în momentul când situația politică și militară se complică tot mai mult și nevoia României de a avea asemenea sisteme crește.
Știm cum s-a ajuns să ni se ceară să donăm un sistem Patriot Ucrainei, în condițiile în care alte țări cu mult mai puternice sau care se află în zone mai puțin expuse ale continentului au refuzat. „Donat” înseamnă cedat gratis, România neprimind vreo compensație pentru acest sacrificiu, în afară de asigurarea că vor continua „negocierile țării noastre cu Aliații, în special cu partenerul strategic american, în vederea obținerii unui sistem similar sau echivalent”. Cu alte cuvinte, dăm gratis vrabia din mână pentru promisiunea că vom avea voie să cumpărăm cioara de pe gard.
Știm și că la nivel de state, relațiile se bazează pe interese și pe obiective, care trebuie desigur, armonizate. Interesele personale ale actorilor politici, oricât de importanți, nu pot și nu trebuie să fie un element de decizie. Deocamdată, singurul efect concret este o scrisoare de mulțumire a președintelui Zelenski către președintele Iohannis și premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024, din partea Atlantic Council.
Ei bine, în acest moment, orice om cu un minim de judecată și inteligență se întreabă care este motivația din spatele unei decizii pe care bunul simț, logica și argumentele specialiștilor o consideră absurdă sau și mai rău: trădătoare.
Să fie vorba de incompetență? De absența sentimentului de demnitate? De impostura unora ajunși să poarte o pălărie mult prea mare pentru capul lor? De retard mental, cei atinși de acest sindrom nefiind capabili să înțeleagă implicațiile și efectele gesturilor lor? De arivism sau de dorința patologică de mărire și de onoruri, dorință cu atât mai mare cu cât cei în cauză știu că nu sunt în vreun fel îndreptățiți la acestea? De cinism și amoralitate, pe principiul „După mine, potopul!”?
Cred că explicația nu poate fi decât o lipsă totală de caracter la nivelul de vârf al politicii române contemporane, determinată de selecția inversă care se practică în politica românească. De ani buni, alegem în funcție de orice, numai de interesul național nu. Iar responsabilitatea nu poate fi decât împărțită, între cei inadecvați, care ajung în posturi pentru care nu sunt deloc competenți și cei care prin votul lor, irosit cu ușurință, îi legitimează și-i fac stăpâni peste destinele întregii națiuni.
Post Scriptum: „Scandal de trădare în Slovacia: Fostul guvern băgat în penal pentru că a donat arme ucrainienilor”[i]; „Arme donate Ucrainei. Ministru slovac, acuzat de trădare”[ii]; „Fostul ministru al Apărării acuzat de trădare națională”[iii].
Deci se poate! Hai România!!
[i] inPolitics.ro
[ii] Cotidianul.ro
[iii] gândul.ro