Filmul “21 de rubini” și România, descrise de către preotul ortodox și regizorul Ciprian Mega
Postat de Gold FM Radio pe 19 octombrie 2023
Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de joi, prezentată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, preotul ortodox bihorean Ciprian Mega a vorbit despre filmul regizat de el, „21 de rubini”, ce are avanpremiera azi, cu o distribuție internațională unde-i regăsim pe Dorel Vișan, Mickey Rourke, Anthony Delon, ș.a. Filmul prezintă criza societăţii româneşti, de la biserică până la viaţa politică, începând cu primii ani din perioada post-decembristă şi până la valul arestărilor anticorupție din perioada de vârf a DNA şi pandemia de Covid-19.
Preotul Ciprian Mega a scris scenariul celui mai nou film al său, „21 de rubini”, în luna iunie a anului 2017, iar în august deja au început filmările. Deși cadrele promiteau un film bun, realizat într-un mod profesionist, regizorul Ciprian Mega simțea că producția cinematografică nu reușea să transmită cu fidelitate mesajul închipuit de el. A urmat o perioadă în care filmul a fost „îngropat”, pentru că regizorul a simțit că o poveste din anii 2000 nu ar mai putea transmite nimic unei societăți care a evoluat în altă direcție. Însă acum deja se lansează și se preconizează că va avea un real succes.
Filmul spune o poveste din 1999, perioada războiului din Iugoslavia și a „războiului” atipic ce descrie realitatea cotidiană din România. Deși la început Ciprian Mega l-a considerat „un film ratat”, colaborarea cu o altă personalitate din industria cinematografică și succesul pe care l-a avut cu un alt film despre viața părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa i-a dat putere să continue proiectul „21 de rubini”. Filmul a fost descris de către regizor ca „o privire foarte onestă asupra societății românești la 33 de ani de la Revoluție”.
„Filmul vorbește despre avalanșa aceasta a întâmplărilor sociale și a ciocnirilor dintre oameni și dintre interese și ideologii mai ales, iar victima, până la urmă, este sufletul omenesc, cu fragilitatea lui, sufletul omenesc care este darul lui Dumnezeu. Orice context social aduce și o mutilare a relației omului cu Dumnezeu. Societatea românească are nevoie să realizeze unde este pentru ca ulterior să atingă o trăire spirituală reală, onestă”, a declarat preotul Ciprian Mega. Mesajul filmului este o invitație la redescoperirea României.
Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro