Gușă: Baronizarea de tip Voluntari s-a făcut prin acte de violență împotriva adversarilor, dar mai ales a jurnaliștilor. Cât de extins e fenomenul și cine-l poate stopa?

Postat de pe 31 iulie 2023

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Baronizarea de tip Voluntari s-a făcut prin acte de violență împotriva adversarilor, dar mai ales a jurnaliștilor. Cât de extins e fenomenul și cine-l poate stopa?

Telenovela Pandele-Firea ce ține de aproape o lună s-a declanșat în urma ororilor dovedite în cazul azilelor groazei din Voluntari și Ilfov, a avut minime consecințe politice, adică, au fost dați afară câțiva șefi din administrație, plus Gabriela Firea din funcția de ministru, respectiv, funcția de președinte al organizației Bucuresti, adică, mai nimic, având în vedere faptul că fenomenul este extins la nivel de țară și ne-am mai și pus pe harta ONU cu steguleț roșu. De altfel, presa internațională e plină de asemenea știri. 

Marea dezvăluire consecutivă celei cu azilele groazei din Voluntari e legată de dictatura sub care se află comunitatea din Voluntari, o dictatură exercitată Prin apropiații sau rudele lui Florentin Pandele, cel care se laudă peste tot, la toate mesele la care participă, cu mari relații în justiție sau în serviciile secrete, aceste mari relații permițându-i să își menține puterea timp de 20 de ani, cel puțin la nivelul Primăriei Voluntari, a sectorului agricol Ilfov, ca să-i spunem așa, adică a județului Ilfov. E previzibil să avem mulți primari de tip Pandele în România, iar nonreacția liderilor politici sugerează chiar asta. 

Consecința dezvăluirilor legate de această “famiglie” din Voluntari a fost un șir de amenințări la adresa jurnaliștilor ce au investigat, ce au comentat, ce au analizat, sau care au găsit rețelele infracționale, repet, toate formate din apropiați sau rude ale lui Pandele. Voi la Gold FM ați putut auzi în direct scena cu “prietenașul”, rânjită printre dinți și scrâșnită către mine de către Pandele, ea e pilduitoare, mulți au luat-o în glumă, nici eu nu am dramatizat-o, dar este evident că a fost o amenințare. 

Roxana Ciucă, excepționalul reporter de teren de la România TV a fost de asemenea amenințată de două ori telefonic de către Pandele, are probe, așteaptă probabil să le folosească în momentul în care cei de la România TV se vor hotărî la asta. Același tratament l-a pățit și Iosefina Pascal de mai multe ori prin Voluntari, aseară însă a fost și lovită, agresată de către o directoare a lui Pandele prinsă asupra faptului, iar acest lucru ne face pe toți să valorizăm altfel replica lui Pandele că e în stare să facă moarte de om dacă familia lui este în pericol, adică el, nevasta, și alții de pe lângă ei. 

Legat de moarte de om, Daniel Savu, fostul colonel SRI, senator, care de câțiva ani este comentator la RTV, a povestit alaltăieri cum i s-a organizat o ambuscadă pe autostrada București-Ploiești noaptea, un eveniment extrem de periculos, pe care îl poate proba inclusiv cu ajutorul camerelor de luat vederi de pe traseul către autostradă și de pe traseul autostrăzii. El a făcut și o plângere penală, pe lângă toate ăstea, sigur, apărut în ultimele zile și cazul unui jurnalist de la Kanal D care a fost de asemenea agresat în primăria lui Pandele în ultimele zile.

Ce fac instituțiile satului? Nimic. Tac. Nu se autosesizează. În orice stat din UE, NATO, prieteni, Pandele ar fi fost deja chemat la audieri, nu lăsat să plece în vacanță. Nu arestat, ci cu dorința să probeze că e vinovat sau nu, atâta timp cât aceste acuzații sunt publice, sunt din partea jurnaliștilor, sunt probate cu filmări, cu fișiere audio, și așa mai departe. Mai mult decât atât, Ilfovul în întregime, nu doar Voluntari-ul, dar mai ales Voluntari-ul, după cazurile Tate sau azilele groazei și multe altele, ar fi fost normal să fie monitorizat zi și noapte de către trupele ministerului administrației și internelor, care alături de procurori să nu-și găsească liniștea până când nu destructurează aceste rețele. Mai gravă decât atâta, este însă atitudinea presei, de la cei ce sunt plătiți de către Pandele, și tac, inclusiv cei de la Metropola TV, care nu mai sunt jurnaliști, sunt PR-iști, nici nu le mai dau numele, că mi-e jenă mie, până la alții care sunt plătiți indirect și tac și ei, până la cei ce se prefac că nu observă, deontologii ce reacționează doar când e vorba despre drepturile LGBT, crimă, sau mediu. Măi, oamenii lui Dumnezeu, apropo de mediu, ce poate fi mai nociv decât un asemenea mediu dominat de frică indusă prin violențe, baronizarea din Voluntari, care în mod clar este multiplicată de câteva sute de ori în alte localități ale României mai îndepărtate de București, deci de posibilitatea ca presă să mediatizeze. Pot adresa întrebările implicite din acest editorial multora, mă rezum azi însă la două persoane cu responsabilități directe: prim-ministrul Ciolacu și vice prim-ministrul Predoiu, șeful ministerului administrației și internelor. Să vă fie clar, domnilor, că dacă nu veți face nimic, ceilalți primari de tip Pandele din România vor pricepe că e voie, și vor continua.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Continuați lectura

Melodia actuala

Titlu

Artist

Background