Spânu: Politicienii slugarnici de azi vor sfârși în final ca Dragnea, demonizați și întemnițați
Postat de Gold FM Radio pe 30 martie 2023
Autor: Oana-Medeea Groza
Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, a pus sub lupă manipularea politică generată de votul senatorilor referitor la abuzul în serviciu și pensiile speciale, respectiv cele militare, vot ce a fost negat apoi de la nivelul decidenților politici. Jurnalistul Ion Spânu a dezvăluit ce anume se ascunde în spatele acestui joc la două capete și cine este responsabil.
Ieri a fost mare circ în Senat, acolo unde politicienii români s-au întâlnit pentru a vota o serie de legi sau praguri cu privire la abuzul în serviciu și pensiile speciale. Apoi, la semnalul primit pe linia Ambasada americană-Bruxelles-Kovesi, a fost modificat pragul de 250.000 de lei pentru abuz în serviciu la doar 9.000 de lei. Ulterior s-a votat și legea pensiilor speciale. Astfel, a fost reînviată Ordonanța 13, celebra lege care a scos sute de mii de oameni în stradă acum câțiva ani.
Acest abuz în serviciu a fost folosit de Coldea și Kovesi pentru a aresta tot ce se putea aresta în România, a fost instrumentul folosit de Factorul Extern împotriva capitalului național, împotriva patronilor de presă români, a oamenilor de afaceri. În fața viitoarelor amenințări din justiție, politicienii fac pe slugile fidele pentru a scăpa de repercusiuni.
„Mi-e teamă că viața publică la anul va fi tulburată exact de această chestiune că se construiesc niște jocuri, pe fondul creării unui cadru legislativ cu abuzul în serviciu, prin care publicul va fi bulversat de o percepție creată fals de către niște structuri”, a sintetizat jurnalistul Ion Spânu ideea principală a dezbaterii.
Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro