China pregătește un război de proporții împotriva Occidentului!
Postat de Gold FM Radio pe 24 octombrie 2022
Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, prestigiosul analist politic Petru Romoșan a prezentat consecințele geopolitice în urma Congresului PCC și a vorbit despre deciziile asumate în cadrul acestuia.
Cozmin Gușă amintește la începutul discuției un eveniment halucinant fără precedent care s-a petrecut: eliminarea într-un stil specific gangsterilor a fostului lider chinez Hu Jintao. Petru Romoșan spune că politicienii chinezi sunt destul de brutali, acest stil specific avându-și rădăcinile în istorie și în spiritul poporului.
Se pare că Xi Jinping a făcut parte din Facțiunea Principii Roșii, în timp ce Hu Jintao făcea parte din Liga Tinereții Comuniste Chineze, două grupări aflate în opoziție. Xi Jinping a avut o copilărie tristă și o tinerețe adânc impregnată de evenimente marcante. Încă de atunci apare o rivalitate dură între Xi Jinping și Hu Jintao. „Eliminarea lui Hu Jintao de pe scena politică a fost mai mult o lichidare publică simbolică”, explică Petru Romoșan.
Fostul prim ministru al Chinei împreună cu Hu Jintao sunt principalii actori politici din Partidul Comunist Chinez care au luptat ca să nu fie reales Xi Jinping. „Totul a dus la instalarea unei puteri personale foarte importante a lui Xi Jinping în sensul războiului pe care China urmează să-l poarte cu Occidentul”, avertizează Petru Romoșan.
Principala consecință care rezultă în urma Congresului PCC este reprezentată de declarația de război adresată Occidentului de către chinezi. Chinezii nu se tem de război, pentru că au tot fost agresați de-a lungul vremii și vor să-și recapete onoarea. Iar Biden nu pare să facă altceva decât să-i întărâte și mai tare. Actualul președinte al SUA a ordonat tuturor cetățenilor americani care lucrau în industria semi-conductorilor din China să părăsească țara. Asta este o mare lovitură economică dată Chinei de către SUA.
Problema și mai mare apare atunci când ne dăm seama că demersul războinic al Chinei nu este unul individual. Chinei i se alătură Rusia, Iran și țările din BRICS, la care se adaugă Arabia Saudită. Lumea B este în plină expansiune, în timp ce Lumea A este din ce în ce mai slăbită, concluzionează Petru Romoșan.
Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro