Parchetul European anchetează achiziția de vaccinuri anti-Covid

Postat de pe 17 octombrie 2022

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM,  s-a discutat împreună cu Marius Ghilezan despre ancheta demarată de Parchetul European privind achiziția vaccinurilor anti-Covid.

„În Romania, DNA anchetează achiziția de vaccinuri de aproape un an și nu avem încă niciun rezultat. Dosarul zace, iar de câteva zile se face la nivel european tevatură mare pe tema acestor achiziții dar și pe tema ineficienței lor, directorii de la Pfizer spunând că acest vaccin nu a fost testat înainte de administrare”,  afirmă analistul Cozmin Gușă, realizând introducerea subiectului.

DNA anchetează achiziția de vaccinuri, dar in rem, adică sunt investigate doar faptele, nu și persoanele implicate. Procurorii s-au sesizat din oficiu din cauza suspiciunilor că au fost comandate cantități mult prea mari de vaccin raportat la populația eligibilă pentru vaccinare. Din acest motiv, multe vaccinuri au expirat, iar unele au fost revândute sau donate.

Jurnalistul Marius Ghilezan spune că, probabil, „Codruța Kovesi, șefa Parchetului European, experimentează modelul românesc al îngropării unor dosare și că nu se spune nimic în documentul emis presei de către Instituția Procurorului European (EPO), deși a trecut un an și jumătate de când New York Times a publicat discuțiile private dintre președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și CEO-ul Pfizer, Albert Bourla”.

Ursula von der Leyen este doctor în medicină, cu un master în sănătate publică, iar soțul ei este directorul medical al unei companii Bio-farmaceutice din SUA; aceasta este persoana de la vârful UE care se află intr-o incompatibilitate clară și care ia decizii ce afectează toată Europa.

„Nu cred că EPO va finaliza acest dosar, iar Ursula von der ‘Lenin‘, ajunsă printr-un vot minoritar la conducere, se comportă exact ca marxistul Vladimir Ilici Lenin – nu s-a consultat cu nimeni din aparatul ei gigantic de Comisari”, deși s-au plătit 1.8 milioane de vaccinuri din bani europeni, mai spune Marius Ghilrzan. Comisia Europeană a încheiat până în prezent contracte pentru 4,2 miliarde de doze de vaccin anti-Covid, iar până pe data de 7 septembrie a acestui an au fost livrate doar 1,7 miliarde de doze.

Modul în care a fost încheiat contractul cu Pfizer-BioNTech și lipsa de transparență a unor detalii care ar fi trebui să fie publice au fost criticate în presa internațională. Regulamentul nr. 1049/2001 al Parlamentului European și cel al Consiliului European, din 30 mai 2001, stabilesc că orice cetățean al UE are acces direct și simplificat la documentele Comisiei, Parlamentului European și Consiliului European, fără ca aceeași transparență să se fi aplicat și la gestionarea documentelor Comisiei pentru aceste contracte.

Cozmin Gușă amintește că „aproape 2 ani ne-a fost interzis să comentăm despre vaccinuri, despre achiziția lor, despre eficiența sau non-eficiența lor, iar cei care comentau erau etichetați drept conspiraționiști și erau chiar jigniți și amendați. Nu putem să nu discutăm despre această nebunie care a fost indusă mediatic aproape 2 ani; măcar cu atât să ne alegem, deoarece nu cred că o vom vedea pe Ursula în cătușe”, încheie analistul într-o notă pesimistă.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background