Doi se ceartă și al treilea câștigă! De planul anti-german al SUA beneficiază polonezii

Postat de pe 10 octombrie 2022

Autor: Oana-Medeea Groza

În cadrul emisiunii „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, au fost abordate cele mai presante și actuale probleme cu care se confruntă lumea europeană. Petru Romoșan vine cu dezvăluiri noi despre viitorul sumbru al Europei din punct de vedere economic.

Întrebarea care a stat pe buzele multor analiști din întreaga lume încă de la începutul războiului din Ucraina a fost: De ce se implică americanii atât de mult și ce vor să obțină? Insistența americanilor în a se implica în conflictul din Ucraina pare să facă parte dintr-un plan mai complex. Petru Romoșan are o viziune proprie asupra subiectului și declară cu încredere că s-a apropiat de răspunsul la întrebarea amintită mai sus și, implicit, a reușit să decodifice interesele americane.

Germania, de la hegemon european la colaps

Petru Romoșan explică faptul că, încă din anul 2005, în jurul Germaniei s-au strâns alte patru țări vestice dezvoltate: Austria, Elveția, Belgia și Olanda, dar și o parte dintre țările din est: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Polonia și Slovenia. În toate aceste țări amintite începe producția masivă, iar unele dintre ele se ocupă chiar de industrii de vârf. Așadar, din 2015 de când Angela Merkel a venit la putere, ea și-a creat un sistem economic solid, contribuind implicit la  creșterea și dezvoltarea celorlalte state asociate.

Acesta pare a fi un proiect de desprindere a Germaniei de economia SUA și de câștigare a independenței față de America. Tot din proiectul Germaniei fac parte și negocierea unui preț ieftin la gaz, petrol ș.a.m.d. cu Rusia și construirea unei relații privilegiate cu China, totul în detrimentul SUA.

Ca răspuns la acțiunile Germaniei, SUA demarează propriul proiect care presupune abandonarea absolută a Europei de Vest. Petru Romoșan spune că SUA va renunța la Germania și își va îndrepta atenția către Polonia. Acest proiect i-ar permite Americii să mute industria grea în Polonia și în restul țărilor foste comuniste din partea de est a continentului. „Germania se proiectează a deveni un fel de ‘epavă baltică‘”, declară Petru Romoșan. Cozmin Gușă adaugă: „Așadar, Germania este ținta reală și, pe cale de consecință, va cădea și UE. Practic, Europa de Vest se va topi ușor din punct de vedere al eficienței economice și al creșterii”.

Răspunsul industriașilor germani

Economistul american Michael Hudson lansează ipoteza conform căreia industriașii germani afectați de procesul de dezindustrializare a țării nu vor avea curajul să se opună SUA, ci vor încerca să salveze ce mai pot. Singura soluție care ar rezolva cu adevărat problema germanilor ar fi pornirea imediată a Nord Stream 2 și renunțarea la sancțiunile date Rusiei. Asta ar fi o soluție radicală care ar însemna ieșirea din NATO și ruperea Germaniei de UE, lucru ce nu este atât de ușor de realizat și nici nu se dorește.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background