VIRUSUL EXISTĂ ȘI POATE UCIDE. DE CE SE PROTESTEAZĂ ÎN EUROPA CONTRA VACCINULUI?!

Postat de pe 24 octombrie 2021

Autor: Cozmin Gușă

În martie 2020 am scris prima dată despre virus, punând pe masă dovezile deja apărute c-ar fi fost creat artificial, laolaltă cu certitudinea unor oameni de știință că, tocmai de-aceea acesta ar putea fi folosit ca o armă biologică, putând suferi și mutații. În isteria planetară din ultimele 18 luni, cu milioane de morți, populații deznădăjduite, restricții ucigătoare pentru economie, singura soluție prezentată la unison prin mass-media a fost vaccinarea. După apariția și administrarea vaccinurilor, sub forma unui concurs de eficiență între marile companii farmaceutice, entuziasmul lumii ce-a sperat în rezolvarea problemei s-a dezumflat treptat: am aflat că nu e suficient o doză, apoi că nici două doze n-ajung pentru imunizare, îndoiala s-a multiplicat atunci când ni s-a explicat că vaccinații se pot și îmbolnăvi, dar pot și răspândi boala. Groaza a apărut când a devenit evident că vaccinații mor și ei de virus, rămânând doar predicatul conform căruia dacă te vaccinezi faci o formă ușoară de boală, nici acesta garantat. Faptul că nicio companie producătoare de vaccin nu răspunde legal pentru eventualele efecte adverse, a întărit îndoiala oamenilor raționali în vaccinare. 


Înaintea vaccinării, orice medic cinstit ar insista pentru asigurarea medicației necesare pentru tratament, respectiv pentru imunizarea naturală a celor fără comorbidități. Propaganda oficială nu pare rațională tocmai pentru că vorbește strict despre vaccin, ca la o comandă venită de undeva de mai sus, alimentând astfel suspiciunile că e vorba despre o conspirație planetară. Cazul României este unul special, în condițiile în care acum câteva luni am fost anunțați că pandemia a fost învinsă, nu s-a făcut nimic pentru pregătirea spitalelor și, cel mai grav, nu s-au achiziționat medicamentele necesare tratamentului! Bineînțeles că românii au toate motivele să nu mai creadă în mesajele oficiale ce impun vaccinarea de urgență, pe valul infectărilor când trebuie să ne concentrăm strict la tratament. În ultimele zile două personalități publice vaccinate cu trei doze n-au rezistat în fața virusului: episcopul Gurie al Devei, bărbat de 52 de ani, a decedat în mod neașteptat, șocându-ne pe toți, iar Andrei Pleșu a fost internat de urgență câteva zile, reușind să se însănătoșească. N-au fost suficiente aceste pilde pentru a domoli zelul vaccinist al autorităților, și-al îndrepta cumva spre tratament, ba chiar în mod cinic s-a ordonat presei mituite să nu insiste asupra celor două cazuri. 

De mâine intră în aplicare măsurile pompieristice ce enervează în plus prin absurdul lor și caracterul discriminatoriu, de la necirculatul după orele 22.00, interdicția de a vizita mallurile, dar posibilitatea de a merge la biserică, competiții în aer liber fără spectatori, etc., măsuri gândite nu pentru protecție eficientă ci doar pentru încurajarea vaccinării. Numai că acum știm că vaccinații iau și transmit boala, deci cumva se vor îmbolnăvi între ei …


În Europa se protestează, din toate motivele expuse mai sus, la noi românii preferă deocamdată să înjure în barbă sau pe rețelele de socializare. Probabil că o să ne mai infectăm mulți și încă mult timp, dacă mi se va întâmpla o să procur medicamente preferând o imunizare naturală, dar nu mă voi vaccina. Ca mine sunt mulți cetățeni care avem aceleași drepturi ca și vaccinații, conform condiției noastre de oameni ce ne îndeplinim obligațiile față de statul român. Marea diferență este că statul nu-și îndeplinește obligațiile și față de noi, preferând ca prin propagandă să ne anatemizeze, generând un proces segregaționist. Iar asta va avea consecințe grave în curând … 


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background