Uniunea Europeană a ratat țintele de vaccinare pe care și le-a propus
Postat de Gold FM pe 7 aprilie 2021
Uniunea Europeană nu a reuşit să-şi atingă ţinta de a vaccina împotriva COVID-19 până la finalul lunii martie 80% dintre cadrele sanitare şi persoanele de peste 80 de ani, potrivit cifrelor publicate de Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC), ce arată că niciunul din statele membre nu a atins acest obiectiv stabilit de Comisia Europeană, transmite dpa.
Potrivit datelor, în medie la nivelul UE, numai 56,7% dintre europenii de peste 80 de ani şi doar puţin peste 60% dintre cadrele medicale au primit o primă doză de vaccin.Procentele sunt chiar mai mici în privinţa celor cărora le-a fost administrată şi doza de rapel: numai 27,4% dintre persoanele de peste 80 de ani şi 47% dintre cadrele medicale.
În ciuda eforturilor UE de a distribui dozele în mod echitabil între state, rata de vaccinare diferă considerabil. În Bulgaria, de pildă, dintre cei de peste 80 de ani au primit prima doză numai 5,1%. În schimb, Malta raportează un procent de 95,3%, iar Irlanda de 94,1% la aceeaşi grupă devârstă.
La fel de mult variază şi ratele de vaccinare a personalului medical: Ungaria se află pe primul loc, raportând că a vaccinat, practic, întreg acest personal, în vreme ce Danemarca anunţă un procent de doar 10,4%.
Totuşi, majoritatea statelor membre nu au furnizat rata de vaccinare a cadrelor medicale, ceea ce face dificilă o evaluare generală