Ungaria a primit garanţia de la CE că profesorilor şi educatorilor le vor fi mărite salariile
Postat de Gold FM Radio pe 11 ianuarie 2024
Budapesta poate: Ungaria a primit garanţia în scris pe care o aştepta de la Comisia Europeană astfel încât profesorii şi educatorii pot fi siguri de faptul că salariile lor vor creşte cu 32,2% de la 1 ianuarie
Ungaria a primit miercuri garanţia în scris pe care o aştepta de la Comisia Europeană, astfel încât profesorii şi educatorii pot fi siguri de faptul că salariile lor vor creşte cu 32,2% de la 1 ianuarie, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru trainerii care lucrează în formarea profesională, însă în acest caz, fondurile vor fi asigurate din bugetul naţional, a declarat Gergely Gulyás, şeful Cancelariei Prim-Ministrului Ungariei, pentru agenţia ungară de presă MTI.
Politicianul a subliniat, totodată, că o creştere semnificativă a salariilor va urma şi anul viitor.
Ungaria s-a angajat să majoreze salariile profesorilor la o valoare egală cu 80% din salariul mediu al celor care au absolvit studii superioare, creşterea având loc în două etape, a amintit Gulyás.
Anul acesta vom ajunge la 71,8%, iar anul viitor, după o creştere suplimentară de aproximativ 21%, vom ajunge la 80% din salariul mediu al unui absolvent de studii superioare, urmând ca după aceea să şi menţinem acest lucru, a spus şeful de cancelarie.
Gergely Gulyás a relatat că este disponibilă suma inclusă în programul operaţional, aşadar pentru anul acesta, de la Comisia Europeană vor sosi 530 de milioane de euro.
Contribuţia celor de la Bruxelles la creşterea salariilor este, per total, un cuantum de 12% din creşterea salarială, calculată până în 2030, a menţionat politicianul maghiar.
Aşadar, această sumă va ajunge în Ungaria din fondurile UE aparţinând Ungariei, iar restul de 88% va fi asigurat din bugetul naţional, a explicat Gulyás, adăugând că fondurile de la Comisia Europeană vor fi de mare ajutor atât anul acesta, cât şi anul viitor.
Creşterea salarială care este implementată acum implică aproximativ 140 000 de persoane, a mai specificat Gergely Gulyás.
sursă: flux24.ro