Un influent deputat rus dezvăluie cum se vor stabili, de fapt, condițiile acordului pentru Ucraina: Washingtonul nu va avea ultimul cuvânt

Postat de pe 12 martie 2025

Un influent deputat rus, comentând o propunere de încetare a focului convenită între oficialii americani şi ucraineni, a declarat, miercuri, că orice acord va fi în termenii Moscovei, nu ai Washingtonului, transmite Reuters.

„Rusia avansează (în Ucraina) şi, prin urmare, va fi diferit cu Rusia”, a declarat Konstantin Kosachev, preşedintele Comisiei pentru afaceri internaţionale a Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentului rus, într-o postare pe Telegram.

„Orice acord – cu toată înţelegerea necesităţii unui compromis – în condiţiile noastre, nu în cele americane. Şi aceasta nu este laudă, ci înţelegerea faptului că adevăratele acorduri încă se scriu acolo, pe front. Ceea ce ar trebui să înţeleagă şi la Washington”, a adăugat acesta.

Ucraina susţine o propunere americană a unui armistiţiu – pe o perioadă de 30 de zile – în războiul cu Rusia, anunţă marţi americanii şi ucrainenii, iar Washingtonul va ridica „imediat” suspendarea ajutorului Ucrainei

Cele două delegaţii au convenit să-şi numească echipe de negociatori şi să înceapă „imediat” negocieri în vederea unei păci durabile care să garanteze securitatea pe termen lung în Ucraina.

sursă: ziuanews.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background