TSAHALUL INVADEAZĂ LIBANUL

Postat de pe 1 octombrie 2024

Conform unor surse externe, a început intrarea terestră a trupelor israeliene pe teritoriul libanez, transmite Radar Politic pe Telegram.

Armata Israelului (Tsahal/IDF) a intrat pe teritoriul Libanului — presa

Potrivit Al Arabiya, forțele armate libaneze au fost retrase de la bazele din sudul graniței. În același timp, Armata Israelului a declarat o zonă militară închisă pe o parte a teritoriului de-a lungul graniței cu Libanul.

„Conform evaluării situației, zonele din jurul localităților Metula, Misgav Am și Kfar Giladi au fost declarate zonă militară închisă”, se arată în comunicatul IDF.

NBC News, citând oficiali americani, relatează că Israelul plănuiește doar o operațiune terestră limitată în Liban. Au început deja operațiuni de recunoaștere, inclusiv misiuni terestre mici cu participarea forțelor speciale.

ACTUALIZARE: Mass-media libaneză afirmă că nu s-au înregistrat încălcări ale graniței, mai transmite sursa citată.

„Vă rugăm să nu distribuiți informații”, a declarat purtătorul de cuvânt al IDF, Daniel Hagari.

„În ultimele ore au apărut multe rapoarte și zvonuri despre activitatea IDF la granița libaneză. Vă rugăm să nu distribuiți informații despre acțiunile forțelor noastre, pentru a asigura siguranța militarilor noștri.”, a firmat acesta.

Sky News Arabia transmite: Guvernul Israelului a aprobat oficial operațiunea terestră „limitată” în Liban. 

Israel lovește orașul libanez Saida, iar evenimentul este transmis în direct de „Al-Jazeera” – VIDEO MAI JOS.

Ministrul libanez al economiei, Amin Salam, a declarat pentru Sky News că „operațiunile au început” și a adăugat că a auzit că IDF se află „în mișcare” și iar granița este „plină de tancuri”.

ACTUALIZARE via ȘtiripeSurse:

Soldații IDF intră în sudul Libanului într-o ofensivă terestră pentru prima dată din 2006, după o serie de escaladări cu Hezbollah, susținut de Iran, scrie The Jerusalem Post. Aviația israeliană bombardează intens sudul Beirutului

Aviația israeliană bombardează sudul Beirutului, a anunțat Al Jazeera. Atacul are loc în noaptea de luni spre marți. Anterior, armata israeliană a emis ordine de evacuare pentru locuitorii din cartierele aflate la periferia sudică a capitalei libaneze.

Avioanele de război au bombardat Laylaki, un cartier din suburbiile sudice ale capitalei libaneze, susține Al Jazeera.

Cu puțin timp în urmă, israelienii le-au cerut locuitorilor din zonă să-și evacueze casele. Anunțul a fost făcut în limba arabă și este însoțit de o hartă.

„Vă aflați în apropierea intereselor și facilităților aparținând teroriștilor Hezbollah și, prin urmare, IDF va acționa cu forță împotriva lor”, au transmis israelienii.

VOM REVENI!


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background