Trupele americane părăsesc baza aeriană Bagram din Afganistan după aproape 20 de ani

Postat de pe 5 iulie 2021

Autor: Maria Teodora Șuta

Retragerea trupelor are loc înainte de a 20-a aniversare a operațiunilor de răsturnare a talibanilor după atentatul din 11 septembrie.

Trupele americane au părăsit Bagram, baza aeriană aflată la nord de Kabul. Bagram este un spațiu vital din punct de vedere strategic, deoarece oferă o primă privire asupra Afganistanului. Potrivit unui oficial afgan, ceremonia de sâmbătă o să marcheze transferul oficial al Bagramului sub controlul guvernului.

Majoritatea aliaților americani din NATO și-au retras trupele, acesta fiind sfârșitul unei misiuni internaționale începută în urmă cu două decenii. Marea Britanie și Turcia sunt printre ultimele națiuni care încă nu și-au retras armatele din acea regiune. Soldații britanici urmează să evacueze zona în câteva zile, deși forțele speciale ar putea păstra o prezență sub acoperire.

Armata turcă se află în negocieri pentru a rămâne la Kabul, deoarece urmărește să asigure securitatea în aeroportul internațional. Unele prezențe militare internaționale sunt considerate vitale în anumite zone, pentru ambasadele străine care rămân deschise. Construită de inginerii sovietici în anii 1950, baza aeriană s-a aflat în centrul a două campanii militare străine. În 2001, baza a fost devastată de un război civil, fiind ulterior reconstruită de SUA.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background