Trump retrage invitația Canadei în „Consiliul Păcii” după discursul lui Mark Carney la Davos
Postat de Gold FM Radio pe 23 ianuarie 2026
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat pe rețeaua sa de socializare Truth că retrage invitația adresată premierului Canadei, Mark Carney, de a participa la „Consiliul Păcii. În mesajul publicat, Trump a precizat că decizia este formalizată printr-o scrisoare adresată direct șefului guvernului canadian.
„Stimate prim-ministru Carney, vă rog să considerați această scrisoare drept confirmarea oficială a faptului că Consiliul Păcii retrage invitația transmisă Canadei de a se alătura celui mai prestigios consiliu de lideri care a existat vreodată”, a scris președintele american.
Retragerea invitației vine la scurt timp după discursul susținut de Mark Carney la World Economic Forum de la Davos, care a stârnit un ecou puternic. Premierul canadian a vorbit despre intensificarea rivalității dintre marile puteri și despre necesitatea ca „puterile medii” să acționeze împreună pentru a-și apăra interesele.
„Dacă nu suntem la masă, suntem în meniu”, a afirmat Carney, avertizând că adaptarea pasivă nu va garanta securitatea statelor mai mici sau mijlocii.
Deși nu l-a menționat explicit pe Donald Trump, intervenția a fost interpretată de numeroși observatori drept o critică indirectă la adresa politicii externe a actualei administrații americane.
Inițiativa lansată de Donald Trump poartă denumirea oficială de „Board of Peace”, termen care evită folosirea cuvântului „council” și sugerează, potrivit explicațiilor oferite de Casa Albă, un organism orientat spre decizii executive, nu simple consultări. Statutul a fost semnat oficial la Davos, pe 22 ianuarie.
Mai multe țări, inclusiv Regatul Unit, s-au abținut, invocând lipsa de claritate privind rolul și componența forului, precum și posibilitatea participării președintelui Rusiei, Vladimir Putin.
sursă: ziua.md