Transnistria, luată de către ruși dacă au și un plan de preluare a Odesei. România, în pericol!

Postat de pe 27 februarie 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, Petru Romoșan a analizat posibilitatea alipirii Transnistriei la Rusia, anunțată ca fiind iminentă, și perspectivele unui nou front de război în proximitatea României.

Transnistrenii au cerut unirea cu Rusia în 2006 și 2007, prin două referendumuri aprobate în proporție de peste 90% de către cetățeni. Aceste referendumuri sunt valabile și astăzi și au fost recunoscute de Duma de Stat a Rusiei. Aflăm de la președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, că „nu există niciun pericol de escaladare sau destabilizare a situației. Ar fi mai degrabă vorba despre un eveniment propagandistic, prin care cei de la Tiraspol vor spune încă o dată cât de mult îl iubesc ei pe țar” (n.r. pe Vladimir Putin). Zelenski, în schimb, spune că nu este sigur dacă săptămâna viitoare transnistrenii vor cere unirea cu Rusia. Tot președintele ucrainean a ținut să sublinieze încă o dată starea de război în care se află și să evidențieze că Republica Moldova nu a solicitat ajutor militar de la Ucraina. Și fostul președinte moldovean, Igor Dodon, asigură populația că nu se va întâmpla nimic, pentru că Transnistria aparține, din punct de vedere legal, Republicii Moldova.

Mâine, la Tiraspol, ar trebui să aibă loc o întâlnire a tuturor reprezentanților Transnistriei. Deși moldovenii și ucrainenii afirmă că nu există niciun pericol iminent, Petru Romoșan și-a exprimat îngrijorarea, spunând că este totuși posibil ca Rusia să ceară asimilarea regiunii Transnistria Federației Ruse. Asta s-ar putea întâmpla în următoarele luni, pentru că se pare că Vladimir Putin a hotărât să-și adjudece inclusiv Odesa. Dacă Putin va recunoaște Transnistria ca regiune rusească, există un mare pericol să se declanșeze un al treilea război mondial. Zona este locuită de ucraineni, români, moldoveni, evrei, care țin de Europa, ceea ce va justifica implicarea NATO într-un posibil conflict. NATO se va implica din mai multe motive: Odesa este un oraș evreiesc; Marea Britanie e foarte interesată de gurile Dunării și de căile de circulație maritimă, care aparțin, din punct de vedere istoric, României. În cel mai negru scenariu, pe măsură ce americanii mobilizează Europa să trimită ajutoare și bani către Ucraina și să participe militar pe linia frontului, în Ucraina, România va lupta în linia 1 și este pusă în pericol.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background