Transgaz a încheiat 110 contracte de racordare cu UAT-uri și 26 de contracte cu diferiți consumatori industriali
Postat de Gold FM Radio pe 6 aprilie 2024
- Ion Sterian: “Creşterea consumului de gaze al României va însemna creştere a nivelului de trai, industrializarea ţării”
- Transgaz ar putea intra cu 10% în acționariatul terminalului plutitor de LNG de la Alexandropoulis
SNTGN TRANSGAZ a încheiat un număr de 110 contracte de racordare cu UAT-uri din diferite județe și un număr de 26 de contracte cu diferiți consumatori industriali care îndeplinesc condițiile prevăzute în Legea 123/2012.
Necesarul total de gaze naturale pentru cele 110 UAT-uri, conform cererilor depuse și a contractelor de racordare încheiate, este de 426.276 Smc/h, și corespunde unui debit anual de 3,683 mld. Smc/an.
Necesarul total de gaze naturale pentru cele 26 de societăți comerciale, conform cererilor depuse și a contractelor de racordare încheiate, până la această dată este de 924.405,00 Smc/h și corespunde unui debit anual de 7,98 mld. Smc/an.
Consum total preconizat 11,663 mld. Smc/an, conform Transgaz.
Potrivit lui Ion Sterian, directorul general al Transgaz, consumul de gaze al României se va dubla în următorii patru-cinci ani, odată cu trecerea marilor termocentrale de pe cărbune pe gaz, dar și cu racordarea unor noi localități la rețea. Domnul Sterian a spus că multe localități sunt interesate să se racordeze la rețeaua de gaz, prin proiectul Anghel Saligny, iar acest lucru va avea drept efect o creștere a consumului la nivelul țării. Mai exact, acesta se va majora cu 3-4 miliarde de metri cubi pe an.
Ion Sterian consideră că producția de gaze din Marea Neagră nu va mai fi suficientă pentru a satisface consumul intern, iar România va avea nevoie, la nivelul anilor 2027-2028, de 4-5 miliarde metri cubi de gaze anual, în plus faţă de producţia din Marea Neagră, gaze care vor veni din import din Azerbaidjan şi din terminalele de LNG din Grecia, precum Revithusa, Alexandropolis 1, şi altele care sunt în faza de luare a Deciziei finale de investiţii precum Alexandropolis 2, Argo de la Volos din Grecia şi terminalele LNG din Turcia, conform Memorandumului de Înţelegere a Coridorului Vertical.
“Eu vă spun, undeva în 4-5 ani de zile, pe măsura şi a declinului producţiei interne, atât la OMV Petrom cât şi la Romgaz, care este un declin natural – azi producţia României este undeva la 9 miliarde mc de gaze – nici gazele din Marea Neagră, circa 8 miliarde mc, nu vor satisface necesarul României”, este de părere domnul Ion Sterian.
Potrivit domniei sale, în prezent, consumul de gaze, la intern, este între 9 și 10 miliarde de metri cubi de gaz, iar prin noile racordări la gaze ale unor localităţi se vor adăuga încă 3-4 miliarde mc. De asemenea, cu consumul de gaze al centralei de la Mintia, de 2,5 miliarde mc, cu centrala de la Iernut, în momentul în care se vor finaliza lucrările, cu un consum de circa 1 miliard de metri cubi, şi încă 1,5 miliarde mc la Işalniţa şi Turceni, ne vom apropia de 20 miliarde metri cubi consum. În această estimare sunt introduşi şi marii consumatori de gaze, cum ar fi Alro şi Azomureş.
Domnul Ion Sterian este de părere că România, cu gazele din Marea Neagră, cu cele din zona Mării Caspice, cu LNG din terminalele din Turcia și din Grecia, va deveni la nivelul anilor 2027 un hub foarte important în Europa Centrală și de Est.
Creşterea consumului de gaze al României va însemna creştere a nivelului de trai, industrializarea ţării, prestigiu pentru România în această parte a Europei, spune domnul Sterian.
- Transgaz ar putea intra cu 10% în acționariatul terminalului plutitor de LNG de la Alexandropoulis – presa greacă
Conform informațiilor EnergyPress, există un răspuns pozitiv din partea acționarilor pentru intrarea unei entități românești (probabil societatea de administrare a rețelei de stat Transgaz) în capitalul social al Gastrade cu un procent de aproximativ 10%.
Domnul Ion Sterian s-a implicat de mult timp în dezvoltarea proiectelor pentru transportul alternativ de gaze din alte părţi ale lumii. Tot domnia sa a lansat, dezvoltat și promovat inițiativa Coridorului Vertical pentru transportul gazelor dinspre sud spre nord încă din 2016. Acum, după aproape opt ani, ideea este preluată de mai multe state membre ale Uniunii Europene, Ucraina și Republica Moldova, dar și de către SUA.
Coridorul Vertical este un proiect în care sunt implicate mai multe state din sudul și estul Europei, având susținerea masivă a SUA și a UE, inclusiv prin finanțări pentru dezvoltare, și care ar trebui să asigure desfacerea în regiune a LNG ce va fi descărcat în Grecia.
Recent, Jeffrey Pyatt, subsecretarul de stat american pentru resurse energetice, a spus că Coridorul Vertical este următorul proiect vizionar pentru dezvoltarea energetică a regiunii: “Folosind infrastructura existentă din Grecia către Ucraina, Coridorul Vertical va permite GNL importat prin Grecia să umple rezervoarele uriașe de stocare din Ucraina, oferind o nouă sursă de gaze naturale pentru Europa Centrală și Balcanii de Vest, contribuind astfel la reducerea volatilității prețurilor”. Oficialul american a subliniat importanţa proiectului care va sprijini, după cum a spus el, intenția UE să se deconecteze complet de la gazele naturale rusești până în 2027.
Declaraţiile oficialului american privind Coridorul Vertical sunt în concordanţă cu opinia şefului Transgaz, Ion Sterian, care a vorbit de nenumărate ori cu privire la importanţa acestei investiţii, fiind cel care a impulsionat ţările din jur să participe la acest proiect strategic. La inițiativa Transgaz, prin directorul general Ion Sterian, a avut loc pe 10 ianuarie, la sediul companiei româneşti, întâlnirea strategică a OTS-urilor semnatare ale Memorandumului de Înțelegere pentru Coridorul Vertical – Transgaz, DESFA (Grecia), Gastrade (Grecia), Bulgartransgaz (Bulgaria), ICGB (Bulgaria-Grecia), FGSZ (Ungaria) și, cu statut de observator, Eustream (Slovacia), GTSOU (Ucraina) și Vestmoldtransgaz (Republica Moldova). Reuniunea a pus bazele noului Memorandum care s-a semnat pe 19 ianuarie, cu ocazia CESEC de la Atena, în prezenţa comisarului european pentru energie, Kadri Simson.
La începutul anului, Ion Sterian, şeful Transgaz, spunea: “Acest coridor va aduce prestigiu României și securitate energetică pentru țările din estul Europei, Republica Moldova și Ucraina, dar și pentru centrul Europei. Transgaz este un susținător constant și puternic al Coridorului Vertical, acționând permanent prin respectarea angajamentelor asumate și prin dezvoltarea unui dialog constructiv și a unei cooperării strânse. Transgaz are încredere în sinergia Operatorilor Tehnici de Sistem din Grecia, Bulgaria, România, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova și Slovacia, în impactul semnificativ pe care aceștia îl pot aduce în creșterea și consolidarea securității energetice a țărilor respective, a regiunii și a Uniunii Europene. O dezvoltare coordonată a sistemelor acestor țări și a capacităților de interconectare poate contribui la transformarea regiunii și continentului din perspectiva securității aprovizionării cu gaze și să permită României să devină un pol de dezvoltare economică a Europei”.
Activarea completă a Coridorului Vertical va permite transportul gazelor dinspre sud spre nord și viceversa, prin intermediul sistemelor europene de transport de gaze naturale și GNL, valorificând capacitățile sporite ale FSRU-urilor noi și în curs de dezvoltare din zonă. Acest potențial poate fi extins și mai mult prin utilizarea infrastructurilor menționate pentru gazele regenerabile și hidrogen.
sursă: financialintelligence.ro