Titanii snooker-ului, Luca Brecel și Jimmy White, se înfruntă la Cluj, într-un eveniment de excepție organizat la Da Pino

Postat de pe 31 mai 2023

Doi dintre cei mai cunoscuți campioni de snooker se vor înfrunta la Cluj, într-un eveniment rafinat, organizat de Oberjin Private Members Club powered by Da Pino. La masa de joc se vor afla campionul mondial en-titre, Luca Brecel, și campionul mondial al seniorilor, Jimmy White.

Pe 10 iunie, la ora 15.00, va avea loc o conferință de presă la Radisson Blu, în cadrul căreia campionii vor oferi interviuri scurte și autografe suporterilor.

Iar demonstrația de snooker se va desfășura de la 19.30 în Grădina Da Pino și va fi însoțită de o experiență culinară rafinată, orchestrată de apreciatul restaurant.

”Cultura gastronomică pe care o promovăm în cadrul Oberjin Privat Members Club și în restaurantul Da Pino înseamnă mai mult decât mâncare de cea mai bună calitate. Înseamnă și un itinerariu care se adresează spiritului și care le oferă membrilor clubului nostru experințe inedite, inclusiv aceea de a urmări demonstrația de măiestrie a unor campioni mondiali, care au ridicat snooker-ul la nivel artă”, spune managerul PR al clubului Oberjin, organizatorul evenimentului.

Luca Brecel, un belgian de 28 de ani, cu origini italiene, este primul jucător din Europa continentală care a reușit să pună capăt supremației britanice în snooker. El a devenit campion mondial în acest an, după o carieră construită cu temeinicie, care a început la vârsta de 9 ani. 

Jimmy White este un britanic de 61 de ani care a devenit campionul mondial al seniorilor, o categorie care îi grupează pe jucătorii experimentați care au cel puțin 40 de ani. Jimmy White a adunat în carieră șase finale ale competiției mondiale și a câștigat titlul de patru ori. Jimmy White joacă snooker de la vârsta de 8 ani.

Da Pino este un hub gastronomic renumit prin experiențele de calitate pe care le oferă pasionaților de gastronomie. Restaurantul i-a avut ca oaspeți de-a lungul timpului pe: Ronnie O’Sullivan, Marc Selby, Steve Davis, Nicholas Cage, Alain Delon, Radu Mihăileanu sau Armand Assante, Loredana Groza, Inna, Pavel Bartoș, Smiley sau Codin Maticiuc.  

Prețul biletelor pentru show-ul de snooker din 10 iunie începe de la 500 de lei, iar numărul locurilor este limitat.

Detaliile despre acces vor fi afișate pe platformele Oberjin Club & Da Pino din social media, iar rezervările vor fi preluate de  concierge-ul Oberjin.

Info & rezervări

Concierge Oberjin

0733 222 444

Whatsapp only


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background