Țările Baltice: trecerea de la o sărăcie lucie, la un succes răsunător

Postat de pe 19 iunie 2021

Autor: Șuta Maria Teodora

În momentul când Statele Baltice și-au declarat independența la începutul anilor 90, ieșeau din fostul bloc sovietic într-o sărăcie lucie. Acum, Estonia, Letonia și Lituania reprezintă adevărate modele de urmat.

În prezent, acestea fac parte din rețeaua electrică rusă, dar intenționează să adere la cea a Europei continentale în 2026. Influența pe care Rusia a avut-o asupra vechilor săi vecini, prin intermediul rețelei de electricitate, urmează să se încheie. Acest demers se va duce la bun sfârșit, chiar dacă decizia aceasta a fost luată printr-un compromis.

Pe de-o parte, în Statele Baltice se vorbește și în prezent despre trecutul apartenenței la blocul sovietic. Totuși, pe de altă parte, aceste trei state sunt cazuri cu totul aparte de dezvoltări vizibile. Acestea și-au propus să adere la valorile occidentale, cu trăsăturile și funcționarea concretă a societății. Practic, Țările Baltice nu s-au rezumat la a vorbi despre orientarea spre valorile euro-atlantice, ci au făcut o schimbare.

Lituania, Letonia și Estonia sunt considerate a fi cele mai dezvoltate dintre fostele republici ale URSS. Au fost deseori numite ”tigrii baltici”, urmărind să ridice economia până la respectarea condițiilor de a adopta moneda euro. Au făcut reforme rapide și profunde, au atras investiții și au înregistrat creșteri impresionante ale PIB-ului. Nu este surprinzător faptul că diferența dintre stadiul de la care au plecat și stadiul din prezent este uriașă.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background