ONU avertizează: „seceta, următoarea pandemie globală”

Postat de pe 19 iunie 2021

Autor: Adrian Lambru

Conform Organizației Națiunilor Unite (ONU), seceta va reprezenta viitorul pericol la nivel planetar. Iar pentru o astfel de „pandemie”, specialiștii spun că nu se va putea fabrica niciun vaccin.

„Seceta este pe punctul de a deveni următoarea pandemie şi nu există niciun vaccin care să o vindece” – declară Mami Mizutori, reprezentantul special al secretarului general al ONU pentru reducerea riscului de dezastre.

În ultima sută de ani, cel puțin 1,5 miliarde de oameni au fost afectați direct de secetă. Conform MediaFax, costul economic în acest timp a fost estimat la 124 miliarde de dolari.

Mizutori a cerut intervenția guvernelor: “Acestea trebuie să ia măsuri pentru a ajuta la prevenirea secetei. Oamenii trăiesc cu secetă de 5.000 de ani, dar ceea ce vedem acum este foarte diferit. Activităţile umane exacerbează seceta şi sporesc impactul, ameninţând cu deraierea progresului în ceea ce priveşte ridicarea oamenilor din sărăcie”.

Țări dezvoltate, precum SUA, Australia şi state din sudul Europei, s-au confruntat cu secetă în ultimii ani. Potrivit The Guardian, seceta costă peste 6 miliarde de dolari pe an ca impact direct în SUA şi aproximativ 9 miliarde de euro în UE.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background