SRS: Mișcarea suveranistă din România a fost fragmentată și decredibilizată de către Statul Paralel!
Postat de Gold FM Radio pe 16 aprilie 2024
Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Sorin Roșca Stănescu a vorbit despre mișcarea suveranistă din România fărâmițată prin reprezentarea politică a cca 30 de partide, respectiv ajunsă în pragul compromiterii prin scandalurile de la vârful AUR sau telenovela de nivel suburban din SOS.
Poporul și-a exprimat speranța că se va agrega mișcarea suveranistă, însă observăm că aceasta se disipează în mult prea multe partidulețe. Mișcarea suveranistă, care beneficiază de peste 60% suport la nivelul populației, ajunge într-un prag al penibilului odată cu iscarea scandalului soților Șoșoacă, odată cu demersurile bizare ale AUR de a-și testa membrii de partid cu detectorul de minciuni pentru a preveni trădarea și prin risipirea „energiei” suveraniste în 30 de partide mai mici, care nu reușesc să găsească un numitor comun.
„Mișcarea suveranistă trebuia controlată, într-o țară care trăiește pe pilonii unor servicii secrete extrem de puternice, extrem de bine finanțate, cu foarte mult personal, bine dotate. Acestor servicii secrete li s-a dat misiunea de a controla din mers orice mișcare suveranistă. De ce? Pentru că, până una alta, sistemul serviciilor secrete din România, adică statul paralel, a avut o misiune pe care și-o îndeplinește. Misiunea a primit-o de la progresiștii din statele aliate”, a explicat jurnalistul Sorin Roșca Stănescu.
Serviciile secrete românești au primit misiunea de a anihila orice mișcare suveranistă, pentru că acest val poate contraveni intereselor corporațiilor multinaționale și ale Factorului Extern. Acesta este motivul pentru care toate partidele suveraniste au fost infiltrate încă de la formare. Serviciile au încercat să dobândească un control asupra AUR și, la momentul oportun, când partidul nu mai trebuie să fie utilizat ca sperietoare, acesta să fie spart ca un balon.
Deși toate partidele se confruntă cu acest fenomen al imixtiunii serviciilor secrete, partidele suveraniste, și în special AUR, sunt obligate să dezvăluie publicului care este adevărata lor față. George Simion ar trebui să recunoască în fața națiunii, fără giumbușlucuri de tip poligraf, care este motivul real pentru care l-a suspendat pe Marius Lulea din poziția de prim-vicepreședinte al AUR. Deși majoritatea membrilor AUR par de bună credință și mai mult ca sigur nu au fost recrutați de servicii, Marius Lulea este o excepție și are profilul unui agent ghidonat de servicii.
Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro