SRS: E scandalos că niciun prezidențiabil nu pune pe tapet proiectul reunificării RO + MD = RO

Postat de pe 22 octombrie 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Sorin Roșca Stănescu a vorbit despre miza Moldova din punctul de vedere al blocului euroatlantic, prin prisma eșecului referendumului pe teritoriul Moldovei, care e tabloul geopolitic actual și provocările previzibile pentru stabilitatea regiunii.  

În viziunea jurnalistului Sorin Roșca Stănescu, referendumul din Republica Moldova nu a eșuat, cel puțin din punct de vedere formal. În realitate, este imposibil parcursul european al moldovenilor în condițiile în care doar 25% dintre cetățenii cu drept de vot au votat pentru schimbarea Constituției. Nu au fost realizate cercetări de piață înaintea referendumului și s-a dorit mai degrabă împingerea forțată a populației din Moldova către UE. Indiferent de cât de mare a fost influența lui Putin în Republica Moldova, nu liderul rus i-a determinat pe moldoveni să voteze împotriva referendumului. Pentru ca referendumul să poată fi valorificat concret, ar fi nevoie ca Parlamentul să-l omologheze, dar și să existe voința politică în Republica Moldova pentru îndeplinirea punctuală a tuturor cerințelor de aderare la UE (ceea ce este imposibil, având în vedere că doar un sfert din populație vrea să contribuie la această operațiune). SRS este de părere că Maia Sandu va câștiga alegerile din Moldova, prin fel de fel de manevre și manipulări, și că oricum aceasta ar fi candidata care se încadrează la categoria „răului cel mai mic”.

În primă fază, ar avantaja România dacă Moldova ar intra în UE, dar și mai avantajos pe termen lung ar fi dacă aceasta s-ar uni cu noi. „În acest sens am așteptat și aștept să văd o ofertă formală a statului român către cetățenii Republicii Moldova. E scandalos că niciun prezidențiabil nu pune pe tapet proiectul reunificării RO + MD = RO”, a subliniat SRS. Acest proces istoric de posibilă reunificare se împiedică de două obstacole: Tiraspol și Găgăuzia. Stăpânirea (SUA) blochează orice fel de demers în sensul reunificării, pentru a nu permite rușilor să preia în mod formal Transnistria și Găgăuzia.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background