SRS: Cornel Nistorescu a fost dovedit ca informator al Securității chiar în Decembrie 1989

Postat de pe 4 iunie 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Sorin Roșca Stănescu a vorbit despre securismul din ADU (USR), prin prisma prezentării publice a unui document ce-l arată pe Nicușor Dan în postura de informator-elev al Securității.  

La Revoluție, în fiecare dintre redacțiile de atunci a existat o minirevoluție, în care redactorii au preluat puterea. În biroul redactorilor șefi se aflau seifuri, pe care redactorii revoluționari le-au spart pentru a le afla conținutul. Acela a fost momentul când s-au aflat informații infamante și rușinoase despre colegii de breaslă. Una dintre personalitățile cu „cazierul” pătat a fost chiar Cornel Nistorescu, despre care s-a aflat că a fost colaborator al Securității. La momentul respectiv, Nistorescu nu s-a putut apăra împotriva acuzațiilor, pentru că era plecat în misiune în statele arabe, trimis chiar de către Securitate. Când s-a întors din safari, Nistorescu nu a mai fost primit în redacția Revistei Flacăra. În urma acestui eveniment, atât Cornel Nistorescu, cât și Ion Cristoiu au devenit șomeri.

În condițiile acestea am cunoscut un om deosebit de important, Mihai Cîrciog, care a fost patronul Express și apoi patronul Evenimentului Zilei, un om de valoare, care a venit să-mi propună să mă alătur unui mare trust de presă pe care voia să-l înființeze, cu bani din Anglia, de la fratele său. Atunci eu i-am recomandat pe cei doi, pe Ion Cristoiu și pe Cornel Nistorescu, pentru că știam că sunt ziariști buni. Nu știam informațiile care s-au aflat astăzi și, fiind de bună credință, i-am recomandat”, a povestit Sorin Roșca Stănescu. Aflat sub aripa lui Cîrciog, Nistorescu i-a furat acțiunile lui Ion Cristoiu. Așa s-a comportat Nistorescu toată viața lui cu toți foștii colegi, indiferent de cât de mult a fost ajutat de aceștia de-a lungul vremii.

Începând din 1966-1967, conducerea superioară a Partidului Comunist Român a decis să reformeze Securitatea și, în locul oamenilor fără școală, să recruteze oameni cu carte, transformând Securitatea într-o instituție performantă în plan intern și în plan extern. Așa s-a demarat operațiunea de recrutare din școli. „Eu eram la Liceul Sfântul Sava, unde au venit și au recrutat masiv. Foarte mulți din generația mea au ajuns la spionaj și au avut performanțe care au marcat istoria spionajului românesc. Atunci au încercat să mă recruteze și pe mine. A venit un ofițer, mi-a spus că am fost verificat, că i-aș putea ajuta și că e important pentru ei și pentru țară, așteptând un răspuns din partea mea. Am ajuns acasă, am plâns la mama și la tata, iar tata a făcut un scandal monstru și așa am scăpat de recrutare”, a relatat SRS, explicând astfel și ce presupunea procesul de recrutare. Erau recrutați doar minori, cărora nu li se dădea nume conspirativ, iar tot acest proces a durat până la căderea lui Ceaușescu.

Nicușor Dan, dacă ar fi fost demn și ar fi avut onoare, ar fi trebuit să accepte recrutarea (din instinctul de conservare și pentru a nu-și compromite participarea la olimpiade) și să își promită că nu va da informații decât despre colegi sau profesori care săvârșesc infracțiuni (evitând să povestească despre opiniile politice ale acestor persoane). Ori Nicușor Dan exact asta a făcut, și-a pârât colegii și profesorii pentru opiniile lor politice și a mințit, declarând în mod fals că nu a colaborat cu Securitatea, deși există dovezi.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background