Șoc și groază pentru români: zacusca și cârnații ucid!
Postat de Gold FM Radio pe 17 noiembrie 2022
Autor: Oana-Medeea Groza
„Zacusca ne poate omorî!”, avertizează Iosefina Pascal în ultima parte a emisiunii „Scamatoriile Iosefinei” de la Radio Gold FM.
Dr. Carmen Dorobăț a anunțat într-un mod panicard că „botulismul e o boală gravă, deși se poate trata”. Botulismul este o boală rară, paralitică, ce poate deveni fatală, generată de toxina produsă de bacteria Clostridium botulinum. Boala se manifestă prin lipsa puterii, vedere încețoșată, stări de oboseală și dificultăți de vorbire. Acestea pot fi urmate de o slăbiciune a mușchilor brațelor, pieptului și picioarelor.
Produsele alimentare devin periculoase atunci când sunt fabricate fără respectarea normelor sanitare de igienă, dar și atunci când nu se respectă regulile privind depozitarea și transportul lor. Iosefina Pascal observă că „din cauza scăderii drastice a nivelului de trai, oamenii cumpără produse ieftine, cumpără conserve. În același timp, se impun din ce în ce mai multe restricții producătorilor, piețele se închid, oamenii nu mai au de unde sau cu ce să-și cumpere produse alimentare proaspete și sunt nevoiți să cumpere produse de proastă calitate, iar de aici apare riscul de îmbolnăvire”.
În contextul reducerii costurilor în toate domeniile și cheltuielile de producție au scăzut, dar prețurile sunt uluitor de ridicate, iar oamenii nu mai au bani pentru alimente, descurcându-se cu ce pot să-și cumpere. „Pe lângă zacuscă, atenție, și cârnații vă pot omorî! La modul în care este prezentată informația, omul simplu înțelege că toată zacusca îți dă botulism și mori. Dar nu este chiar așa, totuși; acestea sunt niște avertismente panicarde”, argumentează Iosefina.
Oare apare iar gripa porcină taman în pragul sărbătorilor? Oare începe războiul? Suntem asaltați din toate părțile de știri alarmiste. „Cuvântul de ordine este PANICĂ – să nu mai mâncăm, poate asta e soluția…”, încheie jurnalista.
Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro