SIE a făcut informări în cazul Bîstroe, politrucii au ignorat totul

Postat de pe 1 martie 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

În ediția de miercuri a emisiunii „Scamatoriile Iosefinei” de la Radio Gold FM, Iosefina Pascal a adus în prim plan o serie de dezvăluiri uluitoare despre scandalul Bâstroe.

Se pare că SIE a informat autoritățile competente ale statului cu privire la lucrările Ucrainei pe Canalul Bâstroe într-un răspuns adresat Financial Intelligence:

Ca urmare solicitării dumneavoastră, transmisă electronic și înregistrată în instituția noastră, vă asigurăm că, în conformitate cu atribuțiile ce îi revin potrivit cadrului normativ în vigoare și prin raportare la specificul activității, Serviciul de Informații Externe, punând accent pe dimensiunea anticipativă, a acționat și acționează constant pentru informarea beneficiarilor expres și limitativ prevăzuți de Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, cu privire la riscurile și amenințările externe care pot aduce atingere securității naționale sau care contravin intereselor statului român, în această categorie fiind inclus și subiectul vizat”

Așadar, SIE declară clar că a avertizat din timp cu privire la planul ucrainenilor ce a vizat Canalul Bâstroe și că a transmis informații despre lucrările de acolo. Iohannis, deși este direct responsabil din postura sa de președinte al țării, a declarat public că nu este adevărat că ucrainenii ar efectua lucrări de dragare în Deltă, deși au existat multiple argumente care să-l contrazică.

„Bine că serviciile au puterea să intre cu bocancii în viețile noastre, dar nu se reglementează obligativitatea ofițerilor de a transmite aceste informări autorităților. Degeaba i se spune lui Iohannis, dacă el iese public să ne spună că nu se întâmplă nimic în Deltă când de fapt se întâmpla”, a încheiat Iosefina Pascal.  

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background