Rușii vor publica raportul medical în urma morții lui Nvalnîi, ce poate consemna supramedicația lui

Postat de pe 20 februarie 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, Petru Romoșan a analizat decesul lui Navalnîi, punând pe tapet certitudini și presupuneri, ce relevă reacțiile internaționale la comandă.

Între 16 și 18 februarie a avut loc, la Munchen, cea de-a 60-a Conferință pentru Pace, unde a participat, strecurându-se printre liderii occidentali, Iulia Navalnîi. Pe 16 februarie a murit Alexei Navalnîi. Cu două zile înainte, pe 14 februarie, Navalnîi a fost vizitat de către avocatul lui, în colonia penitenciară unde era încarcerat; interesant este că în localitatea unde se află închisoarea erau prezenți și membrii grupării din care făcea parte Navalnîi.

Petru Romoșan a adus în prim plan analiza lui Dominique Delawarde, fost general al serviciilor de informații franceze, care spune că moartea lui Navalnîi este o tragică farsă, în care s-a repetat o scenă petrecută în 2020, când Navalnîi se întorcea din Germania și pe drum i se făcuse rău, spunându-se ulterior că ar fi fost otrăvit cu noviciok. În urma acestui incident, Navalnîi a fost testat în mai multe țări și nu s-a descoperit nicio substanță otrăvitoare în organismul său. Colapsul său ar fi fost cauzat la momentul respectiv de administrarea unor medicamente foarte puternice, în principal antidepresive. Generalul Delawarde susține că un episod similar s-a petrecut și în cazul leșinului lui Navalnîi în închisoare, doar că de această dată prizonierul nu a mai fost resuscitat.

Acest scenariu sugerează că a fost vorba despre crimă, dovezile fiind clare: întâmplarea a avut loc în ziua începerii conferinței de la Munchen, soția sa fiind plecată în Germania pentru a participa la eveniment; a avut loc după interviul cu Tucker Carlson, care a fost un mare succes mondial și o mare înfrângere pentru propaganda occidentală; cu o lună înainte de alegerile prezidențiale din Rusia, pe care Putin pare că le va câștiga cu peste 60%. Se impune în acest moment întrebarea: „Cui prodest?”. În mod cert crima nu-i folosește la nimic lui Putin, mai ales că, la trei ore după ce a fost anunțată moartea lui Navalnîi, occidentalii de la conferință l-au atacat pe liderul rus.

John Helmer, decanul corespondenților străini de la Moscova, ziarist australian școlit la Harvard, spune că „mort sau viu, propaganda primează în istoria lui Navalnîi și aceasta nu conține nici măcar un sâmbure de adevăr”. Cauza principală și imediată a decesului a fost o leziune sau o insuficiență cardiacă, pulmonară sau cerebrală, iar cauza intermediară care a contribuit la deces este reprezentată de factorii biochimici, făcându-se referire la medicamentele luate sub ordonanță în concentrație letală. În plus, se ia în calcul și vaccinarea anti-Covid cu vaccinul ARN, care ar fi generat cheaguri de sânge mortale. Mama lui Navalnîi nu a avut acces la trupul decedatului tocmai pentru că rușii își iau astfel o măsură de protecție în plus pentru a se apăra de propaganda occidentală și de acuzațiile ce-i țintesc în mod direct și cu mult prea multă ușurință.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background