Roxana Lușneac la Golden Hour cu Jessie: Cum ne afectează Luna Plină în următoarea perioadă
Postat de Gold FM Radio pe 20 august 2024
Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „Golden Hour cu Jessie”, moderată de Jessie Baneș la Radio Gold FM, astrologul Roxana Lușneac Cioriceanu a oferit previziunile astrologice pentru toamna anului 2024, a vorbit despre luna plină de luni, 19 august, și despre ce aduce acest eveniment astral fiecărui ascendent, respectiv a prezentat câteva ritualuri pentru luna plină.
Luni seară a fost lună plină, în Constelația Dhanishta, ceea ce ne arată că acest eveniment astral vorbește despre oamenii care știu să trăiască frumos. Constelația are ca semnificație ideea de „cel mai câștigat”, „cel mai bogat/împlinit” sau „cel mai benefic”, deci este asociată cu abundența. Cu toate acestea, astrologul Roxana Lușneac a avertizat asupra pozițiilor restului planetelor, aflate în punct fix, ceea ce indică o încăpățânare accentuată. Pot apărea conflicte sau stagnări în relații. Lucrurile vor reveni la normal după jumătatea lunii septembrie, pentru că, deocamdată, Saturn este retrograd și ne afectează în plan personal. Luna Plină în această constelație specifică ne impulsionează să găsim echilibrul între material și spiritual, între muncă și liniște, pentru a ne putea îndeplini dorințele în perfectă armonie.
Previziuni pentru fiecare zodie în parte – perioada 19 august – 1 septembrie
Berbecii vor simți o mai mare nevoie de a socializa, fiind nevoiți să interacționeze cu mai multe persoane, fie la locul de muncă, fie în timpul liber. Vor avea de semnat acte și este un moment prielnic pentru a se concentra mai mult asupra proiectelor care le aduc atât satisfacție personală, cât și financiară.
Taurii se pot simți frustrați, dar sub guvernarea lui Saturn evoluează încet și sigur.
Gemenii pot pleca în călătorii sau pot întâlni oameni care vor să îi ajute.
Racii se simt vulnerabili în fața valurilor de negativitate ce vor veni în următoarea perioadă. Au nevoie de curățări energetice și de eliminarea oamenilor negativiști din viața lor.
Leii vor avea parte de schimbări în casă și în căsnicie. Au nevoie de comunicare și trebuie să-și facă curaj să spună adevărul.
Fecioarele vor avea parte de o perioadă bună pentru vindecare. E momentul să scape de blocaje, frici sau karmele din alte vieți și să profite de oportunitățile ce se ivesc.
Balanțele vor trece prin multe provocări sub guvernarea Lunii Pline, pentru că trebuie să elimine o traumă emoțională. Sunt recomandate practicile spirituale, rugăciunile, afirmațiile, mantrele, ritualurile cu lumânări.
Scorpionii au mult de muncă, au multe responsabilități și trebuie să-și folosească creativitatea pentru a progresa mai ușor.
Săgetătorii vor avea parte de întâlniri karmice din familie și vor învăța să ierte și să uite tot ce a fost rău în trecut. Atenție la supravegherea copiilor!
Capricornii vor avea parte de schimbări în Casa familiei. Ar trebui să fie mai prezenți în viața familiei lor, să-și viziteze părinții și să rezolve orice problemă legată de acte.
Vărsătorii sunt în centrul atenției în această perioadă, pentru că Luna Plină are loc în semnul lor zodiacal. Vărsătorii vor fi încărcați de mai multe responsabilități în perioada următoare, acestea putând să aibă legătură cu partea maternă. Este un moment oportun pentru stabilirea de noi conexiuni interumane.
Peștii sunt mai vulnerabili în perioada următoare, se simt prinși într-o situație fără ieșire. Trebuie să fie atenți la posibilele conflicte ce pot apărea și să se ocupe și de propria persoană.
Emisiunea „Golden Hour”, moderată de Jessie Baneș, se difuzează de luni până joi, de la ora 18, la Radio Gold FM, frecvența 96.9 Mhz. Înregistrările complete pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro