România are mai mulți cetățeni cu drept de vot decât populația totală de la recensământ

Postat de pe 2 aprilie 2024

Reprezentanţii Autorităţii Electorale Permanente (AEP) au precizat, luni, că numărul total al cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la data de 31 martie este de 18.965.288, cu 24.454 mai mulţi faţă de ultima informare de la sfârşitul lunii februarie, când figurau 18.940.834 de alegători români.

Potrivit recensământului populației din 2021, România avea o populație totală (inclusiv minori, care nu au drept de vot) de 19.053.815. Diferenţele apar ca urmare a operaţiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităţilor administrativ-teritoriale conduse de aceştia şi a importului de date de la Direcţia Generală de Paşapoarte (DGP), mai spune comunicatul de presă al AEP.

Autoritatea Electorală Perlamentă mai precizează că, în perioada 1 martie – 31 martie, la nivelul primăriilor au fost operate în Registrul electoral următoarele radieri:

– 19.507 persoane au fost radiate ca urmare a decesului, conform prevederilor art. 37 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare;

– 275 de persoane au fost radiate ca urmare a încadrării în prevederile art. 39 din aceeaşi lege, referitor la radierea din Registrul electoral a alegătorilor cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege sau au fost puşi sub interdicţie.

Un număr de 89 de persoane au redobândit drepturile electorale ca urmare a expirării perioadei de radiere.

Numărul de alegători care au împlinit 18 ani în intervalul 1 martie – 31 martie este de 19.017, aceştia fiind înscrişi în Registrul electoral din oficiu, de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza comunicării Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor (DGEP).

Datele importate de la Direcţia Generală de Paşapoarte în data 18.03.2024 relevă că au intrat în evidenţe 25.130 de alegători noi, conform sursei citate.

AEP menţionează că, din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, 18.020.261 au domiciliul sau reşedinţa în ţară, iar 945.027 au domiciliul în străinătate şi sunt posesori de paşaport CRDS.

Potrivit Legii nr. 208/2015, Registrul electoral este un sistem informatic naţional de înregistrare şi actualizare a datelor de identificare a cetăţenilor români cu drept de vot şi a informaţiilor privind arondarea acestora la secţiile de votare. Registrul electoral este structurat pe judeţe, municipii, oraşe, comune, pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară. Persoanele autorizate să efectueze operaţiuni în Registrul electoral cuprinzând cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară sunt primarii sau persoanele desemnate de către primari, prin dispoziţie, conform legii.

sursă: ziuanews.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background