Riscul traficului de minori în cazul copiilor ucrainieni ce vin în România

Postat de pe 29 martie 2022

Autor: Adrian Lambru

Jurnalista Iosefina Pascal a declarat în cadrul emisiunii „Scamatoriile Iosefinei”, de la GOLD FM, că: „Cel puțin 500 de copii au venit dinspre Ucraina în România nefiind însoțiți de nimeni, neavând niciun fel de act de identitate. Întrebarea este: Unde sunt acești copii acum? Ce face Gabriela Firea în această situație?”

Iosefina Pascal atrage atenția asupra unei situații foarte complicate și riscante și anume traficul de copii ce vin dinspre Ucraina în România, un subiect nedezbătut de presa mainstream de la noi. „Este o diferență între a fi solidar cu ucrainieni și a fi solidar cu Zelenski” – spune jurnalista GOLD FM. „Dacă tot suntem solidari, ar trebui să ne preocupe de soarta copiilor care vin neînsoțiți la noi în țară, fără acte, fără identitate. Trebuie protejați de riscul de a fi ținte sigure ale rețelelor care trafichează carne vie în România de ani buni. Aceste rețele conduc localități și orașe întregi în România”.

Informațiile și datele sunt oficiale, căci vin din partea Uniunii Europene (UE). O publicație sponsorizată de UE, euobserver.com, specifică faptul că Comisia Europeană (CE) a averizat despre acest „risc uriaș”, ca numeroși copii să fie traficați prin intermediul bandelor criminale.

Reacția instituțiilor europene și globale

Ylva Johansson, comisar al Uniunii Europene pentru afaceri interne, a spus că: „Nu ar trebui să așteptăm până când vom avea dovezi clare ale unui mare trafic de carne vie în urma situației din Ucraina pentru că atunci ar putea fi prea târziu”. Johansson a spus că CE a activat o un proiect ce cuprinde coordonatori din fiecare stat membre UE pentru a ajuta la combaterea oricărui abuz.

Unicef ​​menționează că aproximativ 28% dintre victimele identificate ale traficului la nivel global sunt copii, iar potențialul pentru traficul de minori din Ucraina este mult mai sporit în momentul actual. „Copiii refugiați sunt extrem de vulnerabili după separarea de familiile lor și pot fi ținte ușoare ale exploatării și traficului de persoane” – a declarat Afshan Khan, directorul regional al Unicef ​​pentru Europa și Asia Centrală, într-un comunicat.

A fi copil singur în România

Cel puțin 500 de copii, fără însoțitor, au fost identificați că au trecut granița dinspre Ucraina în România, dar cifra adevărată este probabil mult mai mare, potrivit Unicef. „Unde sunt toți acești copii acum?” – întreabă Iosefina Pascal. „Ce facem cu ei pentru a ne asigura că nu vor deveni ținte sigure ale grupurilor de crimă organizată? Să ne răspundă ministrul Familiei, doamna Gabriela Firea la toate aceste întrebări. Sau au fost lăsați să treacă și vor dispărea cum au și intrat?”.

Statul român ar fi demonstrat că nu știe cum să gestioneze situația traficului de copii și înainte de conflictul din Ucraina. Peste 5000 de minori au dispărut în perioada stării de urgență din 2020, conform comisiei parlamentare de anchetă privind situația cazurilor copiilor dispăruți monitorizată de Adriana Săftoiu. Iar exemplele în acest sens pot continua, căci România este țară-sursă de top când vine prblema traficului de carne vie, iar rețele de crimă organizată au conexiuni la nivel politic și juridic.

Emisiunea “Scamatoriile Iosefinei”, moderată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 16. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background