Războiul din Ucraina și oficializarea post-modernismului

Autor: Andrei Gușă

Ieri s-au împlinit 3 luni de la debutul războiului din Ucraina, sau a operațiunii militare speciale, așa cum ar numi-o Putin. Tot ieri, s-au împlinit 3 luni de când acest eveniment a acaparat scena mass-media din spațiul euro-atlantic, respectiv din România, și probabil din toată lumea. Zic probabil pentru că nu prea avem acces la informațiile care se vehiculează în spațiile publice din afara lumii noastre. Mediatizarea pe alocuri excesivă a invaziei ruse la care asistăm este un lucru complet normal, luând în considerare gravitatea faptelor prezentate cât și efectele directe de instabilitate economică și socială care se răsfrâng în mod direct asupra noastră – asupra cetățenilor Uniunii Europene. Ciudățenia acestei mediatizări excesive este, în schimb, exploatarea avidității de senzațional a publicului. Categoric, senzaționalul incrementează audiența radiodifuzorilor în situații ordinare. În acest caz extraordinar însă, obiectivitatea și iscusința analiștilor sunt, sau ar trebui să fie, necesare și suficiente pentru informarea corectă a publicului, respectiv pentru audiență maximă. La televizor vedem însă cu totul altceva. Și pare să funcționeze. Lăsând la o parte agenda clară a presei main-stream din spațiul euro-atlantic, sau „narativul american”, cum cred că este potrivit să îl numim, această strategie a senzaționalismului în situație de război chiar pare să dea roade pentru radiodifuzori, prin voința publicului, însă în detrimentul său. De pildă, postul Antena 3 a afișat pe post imagini de luptă aeriană dintr-un joc video, prezentându-le ca fiind o situație reală din invazia Ucrainei de către Rusia. Moderatorul a analizat aceste imagini împreună cu un general în rezervă al armatei române, iar postul a avut un vârf de audiență, devansând pe alocuri chiar posturile generaliste – ProTv, Antena 1. Populația României a aflat de această greșeală – care ar trebui să fie insurmontabilă pentru un trust afiliat CNN -, dar Antena 3 a continuat să aibă o audiență foarte ridicată. Acest fapt ridică un semn de întrebare foarte important. Pentru că, se pare că publicul dorește aceste fapte senzaționale, în detrimentul adevărului. Iar spectacolul mediatic care s-a pus în scenă este demn de comparat cu o întrecere sportivă de maximă audiență. Care polarizează masele. Mergând mai departe însă, o mare parte a populației vestice a ajuns să trateze acest eveniment tragic ca pe o întrecere sportivă, uitând de faptul că semeni de-ai lor – indiferent că sunt ucraineni, ruși sau români (aproape 500.000 de etnici români trăiesc în Ucraina) – sunt încercați de suferințe cutremurătoare. Nu pare să planeze la nivel social o empatie reală pentru soldații căzuți pe front, ucraineni sau ruși, sau pentru familiile lor. Majoritatea oamenilor își aleg echipa preferată, îi fac galerie, respectiv huiduie echipa adversă. Iar această situație s-ar putea să confirme oficial faptul că epoca modernă s-a încheiat, iar noi am sărit în post-modernism fără să știm. Poate că omul nou suntem noi. În fond, ne mai desparte doar un cip implantat pe undeva prin măruntaie.

Invazia Ucrainei de către Rusia marchează oficial debutul post-modernismului?

Cum scriam mai sus, spectacolul mediatic dedicat războiului este foarte asemănător cu cel dedicat unei întreceri sportive de mare audiență. Și se pare că oamenii iau acest spectacol de bun. Se pare că era Hollywood, era Netflix, respectiv era pornografiei, în fond, era consumului în masă de spectacol, au lăsat o amprentă adâncă în specia numită om. Specie care – cum s-a dovedit și în cazul Antena 3 – este într-o căutare permanentă de senzațional – de spectacol. În prezent, cetățenii spațiului euro-atlantic sunt atât de preocupați de spectacolul războiului, Zelenski prezentându-se până și în cadrul Festivalului de la Cannes, încât par să uite faptul că evenimentele care se petrec în Ucraina sunt reale, implică oameni reali, și suferințe reale. The Telegraph: „Seamănă atât de mult cu noi, și asta face invazia să ne pară foarte șocantă. Ucraina este o țară europeană, vorbim de oameni care urmăresc Netflix și au conturi de Instagram.”. BFM TV „Sunt creștini, sunt albi, sunt foarte similari cu noi.” Oare nu sunt aceste fapte atât de evidente, încât să nu necesite confirmări? Se pare că nu. Iar acest fapt s-ar putea și el să ne confirme faptul că, fără să știm, am plonjat într-o nouă epocă, cea post-modernă. Această prezentare asemănătoare cu cea a unui eveniment sportiv de mare anvergură are 2 efecte directe, care duc la un al treilea, indirect:  populația este total polarizată (exact ca și galeriile unor echipe de fotbal), respectiv alienată social, așadar nu empatizează câtuși de puțin cu pierderile de vieți omenești din „echipa adversă”, care ar trebui să fie tot la fel de tragice ca și cele din „echipa preferată”. Cine cunoaște la nivel elementar sistemul de lucru militar știe că soldatul are o singură datorie, să respecte ordinele superiorului. „Ordinele se execută, nu se discută”. Ce vină are așadar soldatul rus? În fine, aceste 2 efecte directe – polarizarea și alienarea -, duc la un al treilea efect, cutremurător – radicalizarea de tip nazist. Curent care, nu doar că este cât se poate de prezent astăzi. Este și legal. Este chiar aplaudat. Iar acest flagel poate lua forme cutremurătoare în viitor. George Orwell – „războiul este pace, libertatea este sclavie, ignoranța este putere”.

Analiza meciului Ucraina – Rusia

După cum spuneam, invazia Ucrainei de către Rusia este prezentată în mass-media într-o manieră foarte asemănătoare cu prezentarea unei întreceri sportive. Iar acest fapt ne somează să analizăm situația (și) ca atare. Așadar, să facem o analogie cu un meci de fotbal, spre exemplu. Echipele sunt Ucraina și Rusia. Rușii sunt favoriți detașați. Antrenorul Ucrainei (și sponsorul în cazul de față) este NATO, din care facem parte și noi. Antrenorul Rusiei este Putin – sau așa ne prezintă mass-media. Se creează astfel o antiteză între NATO și Putin (concentrarea urii pe un singur dușman este eficientă). Jucătorul vedeta al meciului este Zelensky. Personajul pozitiv, care ar trebui să fie simpatizat de public este „antrenorul” Joe Biden. Rușii nu au vedete. În fapt, acest lucru ar duce la o umanizare a echipei, iar așa ceva nu este de dorit. Începe meciul. În ciuda cotei mai slabe, Ucraina joacă bine, chiar pare că poate câștiga. Sau cel puțin, asta se vede la televizor. Așadar, Ucraina chiar simte că poate câștiga, împotriva sorților potrivnici. În genere, acesta este un moment care sperie sportivii cu experiență. De ce? Simțind mirosul unei victorii grandioase, aceștia nu mai vor să o scape din mână, și se creează un scurt moment când timpul parcă stă în loc. În acel moment, meciul poate lua două turnuri. Sau echipa în avantaj se mobilizează, luptându-se și mai abitir pentru victorie, până în ultima secundă, de obicei chiar reușind să câștige. Sau echipa recurge la unele tertipuri pentru asigurarea victoriei, în detrimentul luptei drepte, de obicei pierzând. În acest moment, pare că suntem martori celei de-a doua situații.

Antrenorul Ucrainei aruncă prosopul?

La exact 3 luni de la debutul invaziei ruse, o lovitură de teatru se petrece. Henry Kissinger, fost secretar de stat american, afirmă că Ucraina ar trebui să continue negocierile cu Rusia, și, eventual, să cedeze teritoriile cerute de Moscova, dacă vrea să obțină pacea pe teritoriul său. Pe lângă asta, Kissinger spune că Occidentul ar trebui să renunțe la politica agresivă îndreptată împotriva Rusiei, parte a Europei de mai bine de patru secole. Aruncă „antrenorul Ucrainei” prosopul prin această afirmație? Nu știm, dar situația este puțin mai complexă decât un simplu meci de box. Cum zicea Einstein, „trebuie să simplificăm lucrurile cât de mult se poate, dar nu mai mult de atât”. Începe, așadar, runda a 4 din meciul Ucraina vs Rusia. Noi, românii, nu avem decât să continuăm să empatizăm cu cei mai slabi și asupriți, și mai ales să fim promotorii păcii, așa cum este creștinesc. Mai important, trebuie să judecăm situația obiectiv, înțelegând consecințele reale care se răsfrâng asupra noastră, iar toate acțiunile trebuie să fie întreprinse în direcția securității României – atât cea militară cât și cea economică -, pe termen lung. În ceea ce privește mass-media autohtonă și nu numai, nimeni nu va reuși să ne târască într-un conflict sângeros care nu este al nostru, oricât pare că își doresc unii acest lucru.

P.S. Este vital să nu uităm că războiul implică suferințe cât se poate de reale pentru cei implicați în mod direct – ucraineni, ruși, etnici români din Ucraina etc. În ciuda faptului că mass-media ne prezintă un spectacol ieftin, care profanează suferința umană, aceasta fiind singurul lucru real din acest război. Suferință pe care, înțelegând-o, vom realiza faptul că singura soluție pentru război este pacea. Să nu uităm, așadar, să fim oameni. Pentru că, dacă nu ne amintim acest lucru în fiecare zi, înseamnă că ne aflăm deja în post-modernism, iar omul nou suntem noi.