Raportul SRI despre privatizarea Petrom. Adevărul despre taxa de solidaritate

Postat de pe 31 ianuarie 2023

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei” de marți, moderatoarea Iosefina Pascal a adus în prim plan privatizarea frauduloasă a Petrom și a vorbit despre Comisia Europeană care este solidară cu…OMV, pe tema taxei de solidaritate.

„Este foarte grav! Informația despre modul cum s-a făcut privatizarea  Petrom a ajuns în sfârșit și la UE. Cei de la AUR, la inițiativa și cu ajutorul europarlamentarului Cristian Terheș, au făcut o conferință de presă cu privire la privatizarea ilegală a Petrom”, a anunțat Iosefina Pascal.

Încă nu s-a aflat totul despre privatizarea Petrom care a fost un mare jaf național. Există stenograme de la Camera Deputaților și de la ședința de la Senat, stenograme care arată fără dubii că s-au făcut numeroase ilegalități cu privire la procesul de avizare, modul de întrunire al comisiilor care trebuiau să dea aceste rapoarte și modul în care s-a votat această lege de privatizare în lipsa cvorumului. Un alt lucru extrem de grav este că din declarațiile parlamentarilor din opoziție reiese faptul că membrii comisiilor de avizare nu au avut acces la dosarul de privatizare! Accesul la acest dosar a fost permis doar unor personaje tot din PSD, agreate de Dan Ioan Popescu. 

„Au existat chiar rapoarte ale SRI care avea cunoștință despre această privatizare; s-a știut despre toate aspectele acestei privatizări frauduloase, dar toate aceste informații au fost secretizate, au fost ocultate, ascunse”, a adăugat Iosefina.

A existat și o comisie de investigare a privatizării Petrom, constituită în 2006, formată din șapte senatori și condusă de Marius Marinescu de la PRM, dar concluziile acestei anchete senatoriale  nu au fost date niciodată publicității sau prezentate publicului. Documentația comisiei conține și un raport al SRI din care reiese foarte clar subevaluarea Petrom. Este vorba de o valoare reală de 7 miliarde de dolari, față 1,6 miliarde euro, suma avansată de evaluatori și care a fost trecută oficial în contract. Concluziile comisiei nu au fost prezentate în Parlament și nici nu a fost sesizat Parchetul, deși existau în rapoarte suficiente elemente care arătau impactul social devastator al acestui contract pe termen lung, cât și un șir nesfârșit de ilegalități pe care s-a bazat privatizarea. Au fost derogări multiple de la legislația în vigoare făcute de Năstase, arătate de SRI în rapoarte, dar nu s-a întâmplat nimic. SRI i-a informat doar pe aceia care au făcut marele jaf!?

„Ar trebui ca cei care au atribuții în acest domeniu, toți ofițerii de informații să informeze nu numai politrucii, dar și Parchetul și autoritățile statului în cazul când cineva are intenția de a prejudicia România. Să vorbim noi și să cerem desecretizarea concluziilor și rapoartelor comisiilor, a rapoartelor SRI și tot ce există ca dovadă pentru marele jaf comis atunci. Ar trebui să fie interzisă secretizarea oricăror informații care ascund acțiuni sau orice acte îndreptate împotriva intereselor  naționale”, a propus indignată jurnalista.

„S-a spus că asta a fost condiția ca România să intre în UE, dar nu e așa, adevărata motivație a fost financiară! De ce ne șantajează OMV și cum de poate face așa ceva? A fost o mită pentru cei care erau la butoane atunci în România. OMV și-a început activitatea la noi în țară folosindu-se de ilegalități. Trebuie ca cei vinovați să răspundă, până la urmă, aceste resurse nu sunt ale lui Năstase, nici ale lui Iohannis, nici ale lui Băsescu, nici ale lui Iliescu care a promulgat legea privatizării Petrom. Aceste valori sunt ale cetățenilor României, care au fost, sunt și vor fi de acum înainte”, a afirmat Iosefina Pascal.

Taxa de solidaritate – adevărul

„Importantă de menționat este atitudinea și implicarea Comisiei Europene în privința taxei de solidaritate pe care trebuie să o plătească OMV în România, dar pe care dorește să o plătească în Austria. Comisia Europeană ne-a dat peste mână și a confirmat că această taxă nu va fi plătită în România”, a informat jurnalista.

Dar intruziunea CE în relația dintre România și această companie este cel puțin ciudată. Comisia Europeană ar fi trebuit să se exprime foarte exact despre acest lucru, să explice cu argumente de ce e așa, nu să anunțe unde va fi plătită taxa. Astfel, după măsurile aberante impuse în pandemie dar și după țărilor membre, prin acest nou anunț se incurajează RO-exit și iau amploare mișcările anti-UE.

 „OMV speculează cu acordul și implicarea guvernului toate aceste măsuri și profită de faptul că directiva impusă de UE a fost transpusă eronat în legislația internă. Politrucii noștri i-au exonerat pe austriecii de la OMV de plata taxei de solidaritate, prin redactarea intenționat greșită a textului de lege a ordonanței care a transpus directiva transmisă de UE. Este vorba de o proastă reglementare la noi, făcută cu dedicație, lucru confirmat și de fostul Ministru de Finanțe, Alexandru Nazare”, punctează revoltată Iosefina.

Un miliard și ceva de Euro este această taxă de solidaritate care va fi plătită în Austria și nu în România, care astfel e păgubită de sume imense de bani care i se cuvin prin concursul și complicitatea Comisiei Europene. Aceasta din urmă ar fi trebuit să corecteze ‘greșeala’ făcută de politrucii români printr-o derogare și să aplice corect directiva emisă și impusă de UE care prevede clar plata acestei taxe de solidaritate inclusiv pe domenii și sectoare de activitate.

„Prin astfel de atitudini și acțiuni, prin minciună, prin dubla măsură și dublul tratament față de țările membre, autoritățile de la Bruxelles alimentează acest sentiment anti-UE, acest euroscepticism. E incredibil!”, a încheiat Iosefina Pascal.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background