Purice: Etica muncii a fost declasată de cea a consumului, treaba e tristă pentru oamenii cinstiți.

Postat de pe 1 mai 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, prezentată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, Ciprian Purice a analizat semnificația zilei de 1 Mai, considerată ziua internațională a muncii, explicând de ce sindicatele și partidele de stânga nu mai organizează proteste sau manifestări.

1 Mai nu mai capătă semnificație publică și oficială, ci pare mai degrabă sărbătorită în clandestinitate. ”1 Mai”-ul socialist a fost însușit în mod artificial de către statele socialiste din estul Europei și de Uniunea Sovietică, ele neînțelegând esența conflictului dintre angajat și angajator, prezentă numai în capitalism. Astăzi, deși tradiția era să se sărbătorească prin manifestații sindicale, nu mai asistăm la astfel de evenimente. Actuala producție din Europa și din Occident fiind exportată în Asia, s-a exportat și conflictul dintre angajat și angajator. În prezent, marile zone de salariați sunt în servicii, administrație publică, deci automat a dispărut și forța sindicatelor și de asta nici nu mai poate fi sărbătorită în mod tradițional ziua de 1 Mai.

Etica muncii își pierde din semnificație și din respectul public, tocmai pentru că nu mai este discutată sau analizată. Etica muncii obișnuia să fie pe primul loc în ordonarea stratificării sociale, a percepției despre respectabilitatea unui individ. În prezent, domină etica de tip consumerist. Societatea modernă și-a redefinit structura socială, ca efect al capitalismului, al industriei și al stratificării industriale a societății. În România, odată cu puternicul proces de industrializare de după anii ’50, și clasele sociale s-au redefinit în funcție de activitatea industrială. Astăzi, respectul a devenit o chestiune abstractă, căpătată prin prisma educației, însă nu mai acordăm suficientă atenție efortului din spatele unor munci pe care le considerăm mai puțin importante sau mai puțin înălțătoare. Avem responsabilitatea încurajării apariției de noi sindicate.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background