Psiho-invazia americană – Adrian Severin, la GOLD FM
Postat de Gold FM Radio pe 17 februarie 2022
Autor: Adrian Lambru
Fostul politician Adrian Severin a declarat în cadrul emisiunii “Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de la Gold FM că: „Nu rușii au invadat în Ucraina, ci americanii, doar că pe partea economică. Situația Ucrainei din acest punct de vedere este ca după bombardament”.
Situația tensionată dintre Rusia și Ucraina din ultima perioadă ar fi afectat destul de serios situația economică de la Kiev, după spusele lui Adrian Severin. Însă nu rușii ar fi fost cei care ar fi cauzat gravele probleme economice, ci Statele Unite ale Americii. Preşedintele american, Joe Biden, i-a îndemnat la începutul lunii februarie pe cetăţenii americani să părăsească Ucraina, iar sistemul economic și spațiul de afaceri au fost afectate: „Cetăţenii americani ar trebui să plece, ar trebui să plece acum. Avem de-a face cu una dintre cele mai mari armate din lume” – a specificat Joe Biden referindu-se la armata rusă, potrivit hotnews.ro
„Pe 16 februarie a avut loc invazia, doar că sub forma unei psiho-invazii americane. Economia ucraineană este ca după bombardament în momentul actual. Un bombardament în adevăratul sens al cuvântului nu ar ar fi pus mai bine pe butuci această economia ucraineană decât această psiho-invazie americană” – susține fostul politician la GOLD FM.
Adrian Severin pune problema unui război de tip psihologic, mai mult decât armat, război care încă continuă. Asta pentru că cei ce au împrăștiat zvonul cum că Rusia ar ataca Ucraina pe data de 16 februarie, ar spune acum că prin intermediul unui satelit au surprins unități militare în continuă deplasare.
Țintele secrete
Un fenomen pe care l-a observat fostul politician ar fi legat de clasele sociale la nivel mondial și distanțarea tot mai accentuată dintre ele: „În asemenea împrejurări și în asemenea războaie, cei care sunt săraci sărăcesc și mai tare, în speță Ucraina. Pe de cealaltă parte, cei care erau deja bogați se vor îmbogăți și mai tare”.
Adrian Severin solicită derularea unei anchete până la capăt, pentru că implicarea unor oameni politici americani în afaceri pe teritoriul Ucrainei nu ar fi tocmai legală. „Câtă vreme aceștia ne arată pe noi cu degetul și ne trimit în închisoare fără probe, doar în baza unor condamnări pronunțate de niște instanțe ilegal constituite, cred că americanii trebuie să dea socoteală pentru ceea ce au făcut” – a adăugat fostul politician.
Emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România.